
Kurtinecz Johanna cucerește medalia de argint – Olimpici GP Békéscsaba – 2023
Turneul internațional Olimpici Grand Prix, în desfășurare la Békéscsaba, a început cu note pozitive pentru tinerii spadasini sătmăreni. În prima zi a competiției, desfășurată vineri, grupele 12 ani au intrat în concurs.
La categoria feminin, Kurtinecz Johanna, tânăra sătmăreancă, a obținut o performanță notabilă, adjudecându-și medalia de argint.
În faza grupelor, Johanna a avut o singură înfrângere. Cu toate acestea, pe tabloul principal și-a luat revanșa în fața spadasinei din Debrecen, Mező Eliza Blanka, pe care a învins-o în optimi.
După o victorie și asupra celei de-a doua favorite, Szentes Dalma (Vasas), Johanna s-a confruntat în semifinală cu Laskawy Lili (BVSC). Într-un duel tensionat, Johanna a câștigat cu 8-6, intrând în marea finală. Aici, cu toate eforturile depuse, a fost depășită de ucraineanca Marharyta Anharska.
În cadrul aceluiași turneu, Denisa Crișan a obținut o poziție onorabilă, clasându-se pe locul 15, în timp ce Schefler Imola a participat și ea la competiție.
Înainte de competiția feminină, băieții sătmăreni au intrat în luptă, la categoria 12 ani. Au fost 98 de concurenți, la această categorie. Erdei András a obținând locul 10. Alături de el au mai participat Molnár Dávid, Rareș Farcaș, Mézinger Máté, Kovács Szilárd și Valentin Ciote.
Turneul va continua pe parcursul zilelor de sâmbătă și duminică.
Felicităm echipa de antrenori formată din Csiszár Ferenc, Szabó Rudolf, Adrian Pop, Nagy Lehel, Adrian Szilagyi, pentru munca depusă și rezultatele obținute.