Scrima Sătmăreană

Ce înseamnă viața de sportiv? Cât de mult efort și sacrificiu este necesar pentru a câștiga o medalie olimpică sau mondială? Cum s-a schimbat viața scrimerilor de-a lungul timpului?

Cartea-document semnată de Ștefan Stahl, cu sprijinul comunității iubitorilor de scrimă din Satu Mare, răspunde la aceste întrebări și multe altele.

Descoperiți povestea interesantă a sportivilor de elită și a disciplinei lor preferate în paginile cărții „Scrima Sătmăreană, miracol al sportului românesc”!

Volumul editat în 2014 cu sprijinul financiar al Consiliului Judeţean Satu Mare.
Tehnoredactare: Köves Péter, Tipografie: Europrint Satu Mare
Autor: Ştefan Stahl şi colaboratorii săi

Conținut

În anul 2012, când s-au făcut pregătirile pentru cea de a IV-a Întîlnire Mondială a Scrimerilor Sătmăreni, s-a luat în discuţie şi elaborarea unei istorii a scrimei din Satu Mare, aceasta şi ca o datorie a presei sportive faţă de realizările remarcabile obţinute de „muşchetarii” noştrii pe planşele interne şi mai ales internaţionale. Un alt motiv întemeiat al întocmirii prezentei cărţi a constituit faptul că în ultimii ani reprezentanţi de seamă ai „sportului alb” au încetat din viaţă, lucrarea de faţă constituind şi un omagiu adus activităţii prodigioase şi vieţii acestora.

Şcoala sătmăreană de scrimă este un „unicat”, poate şi din lume: dintr- un oraş cu o populaţie relativ mică s-au ridicat zeci de campioni mondiali, europeni şi olimpici, medaliaţi ai marilor concursuri internaţionale, concurând în mod egal cu reprezentanţii marilor cluburi din capitalele scrimei mondiale.

Primii care au deschis săli de scrimă în oraş au fost sabrerii Erdei Vilmos, Payka Vilmos şi italianul Virgilio Pellegrini la sfârşitul secolului XIX. După primul război mondial, personajul principal al scrimei locale a fost Tereh Géza, echipa căruia a câştigat titlul de campion naţional în 1935 şi 1936. Csipler Alexandru, elevul lui Tereh după ce absolvă Academia de Arme de la Paris, devine fondatorul şcolii moderne de scrimă din Satu Mare.

Adevărata renaştere a scrimei însă, se produce abia dupa cel de-al doilea război mondial, când în sala veche din strada Ştefan cel Mare, sub

conducerea lui Alexandru Csipler se produce minunea din Satu Mare: „creşterea campionilor pe bandă rulantă”.

În carte acordăm un spaţiu vast activităţii antrenorului emerit Alexandru Csipler, a sportivilor Elena Şamşudeanu, Ştefan Haukler, Ecaterina Jencsik-Stahl, Ileana Gyulai-Jenei, Corneliu Chişu, Ştefan şi Suzana Ardeleanu, Petre Kuki, Moldovan Marcela-Zsák, Rozália Orosz-Gombos. Nu sunt uitaţi nici sportivii care au obţinut titluri de campioni sub drapelele noilor patrii, unde s-au stabilit: Iosif Szepessy, Zita Funkenhauser, Rita König, Fekete Attila, Monica Weber. Aceştia însă recunosc cu mândrie că valoroasele titluri obţinute de ei se datorează în primul rând şcolii unde au făcut primii paşi pe planşa de scrimă, antrenorilor şi specialiştilor sătmăreni.

Scrimerii originari din Satu Mare, dealungul deceniilor trecute au câştigat 16 titluri mondiale : 8 pentru România, 6 pentru Germania şi 2 pentru Ungaria, dar şi numeroase alte medalii mondiale, olimpice şi europene.

În zilele noastre antrenorii Csiszár Francisc, Éva Lengyel, File Attila, Şuta Dan, Surducan Simona, Nagy Lehel şi Izsáki Arnold fac ca lista campionilor să se mărească în continuare, succesele de pe planşele internaţionale obţinute de Osváth Richárd, Simona Deac-Pop sau Amalia Tătăran sunt elocvente în acest sens.

Sportul te învaţă să câştigi în mod cinstit sau să pierzi în mod demn. Dacă ai invăţat să respecţi regulile sportive, vei respecta şi regulilie vieţii de toate zilele. Bineinţeles că toate acestea sunt valabile şi în cazul sportivilor sătmăreni, în rândul cărora găsim foarte mulţi absolvenţi de şcoli superioare, universităţi: medici, ingineri, economişti, jurişti, oameni de afaceri, profesori, politicieni. Răsfoind paginile acestei cărţi

veţi observa că marea majoritate a celor care au practicat scrima, după încetarea perioadelor competitive, au devenit oameni respectaţi ai societăţii.

Volumul are un mesaj important pentru tânăra generaţie dar şi pentru părinţi şi educatori: importanţa practicării sportului. Scrima dezvoltă la cei care o practică siguranţă, conştiinciozitate, încrede în forţele proprii, care pot fi valorificate şi în viaţa de toate zilele, după terminarea activităţii de performanţă.

Cartea cuprinde în afara cronologiei istoriei scrimei sătmărene peste 50 de microportrete de campioni şi peste 120 de fotografii-document.

Prezentăm în carte de asemenea, cariera marilor campioni de scrimă ai României, colegi de generaţie şi de echipă cu campionii sătmăreni: Olga Szabó, Ana Pascu, Mihai Covaliu, Ionel Drâmbă, Laura Badea, Ana Maria Brânză, Pongrácz Anton şi Adalberth Guráth.

Satu Mare a fost şi este unul dintre cele mai puternice centre de scrimă din ţară, care de-alungul existenţei sale, prin reprezentanţii săi a îmbogăţit patrimoniul de medalii al României. Aici, antrenori de excepţie, precum Alexandru Csipler şi Ştefan Haukler au descoperit şi format generaţii de sportivi de mare valoare, care au ajuns pe cele mai înalte trepte ale podiumului european, mondial şi olimpic.

În aceste condiţii, fireşte se poate vorbi de o remarcabilă şcoală de scrimă sătmăreană. Satu Mare este unul din leagănele scrimei româneşti, fiind pepiniera pentru echipele naţionale de floretă şi spadă. Nume precum Ecaterna Jencsik-Stahl, Ileana Gyulai-Jenei, Suzana şi Ştefan Ardeleanu, Marcela Moldovan-Zsák, Rozália Orosz-Gombos, Monica Weber, Petre Kuki, Josef Szepessy sau Miklós Bodóczi şi-au făcut cunoscută prezenţa pe podiumurile mondiale şi olimpice. Acestora le-au urmat Cristina Stahl, Simona Deac-Pop, Adrian Pop II, Amalia Tătăran, scrimeri îndrumaţi de noua generaţie de antrenori – Francisc Csiszár, Éva Lengyel, Attila File, Ştefan Langenbacher, Dan Şuta, Simona Surducan, Lehel Nagy, Izsáki Arnold.

Scrima sătmăreană s-a bucurat în anii trecuţi de sprijinul administraţiei locale şi judeţene. al organizaţiilor de sport prin personalităţi precum Adrian Ştef (Consiliul Judeţean Satu Mare), Eugeniu Avram (Prefectura Satu Mare), Horea Anderco, Iuliu Ilyés, Natalia Covaci (Primăria Satu Mare), Dan Viorel, Gheorghe Sabo, Marcel Tarţa (CS Satu Mare), Alexandru Contraş (DJTS Satu Mare), Gavrilă Ardelean (Universitatea Vasile Goldiş), Dumitru Petre (Inspectoratul Şcolar Judeţean), Păcurariu Ionel (Liceul Sportiv), Cristina Stahl (Asociaţia Fencing Satu Mare). Acest sprijin este asigurat în mod exemplar şi în zilele noastre prin primarul Dr. Dorel Coica, viceprimarii Marcela Papici şi Dr. Radu Roca.

Pentru toate acestea, transmit mulţumiri deosebite, din partea federaţiei de specialitate sportivilor sătmăreni şi celor care prin sprijinul deosebit fac ca acest sport să obţină în continuare rezultate remarcabile.

Personal am avut relaţii strânse cu sportivii sătmăreni: practic am făcut parte din acea echipa de succes de floretă feminin care a avut ca nucleu de bază pe cele trei sportive de excepţie din Satu Mare. Cu atât mai mult, salut apariţia acestei „cărţi-document”, care acoperă un gol în istoriografia sportivă românească, şi arată direcţia care ar trebui urmată şi de alte centre naţionale de sport.
Consemnat de Ana Pascu, Preşedintele de onoare al Federaţiei Române de Scrimă

Înfiinţarea primei academii a armelor a avut loc în anul 1547 când „maeştrii mânuitori şi scrimeri” ai oraşului Paris primesc în scris din partea lui Carol al IX-lea, autorizaţia de a se grupa în Academia maeştrilor în fapte de arme. Apare floreta sportivă, armă convenţională care permite dezvoltarea scrimei sportive, duelul de altă dată transformându-se în lupta sportivă. Tot în acest secol, se inventează masca, favorizând dezvoltarea scrimei ca ramură sportivă, eliminând astfel pericolul accidentelor şi creând astfel posibilitatea îmbogăţirii gamei procedeelor de atac şi de apărare.

Secolul al XIX-lea marchează şi organizarea primelor concursuri internaţionale, la început între scrimerii din Franţa şi Italia, ţări în care scrima era mai dezvoltată în acea perioadă de timp. Prima olimpiadă modernă, 1896, are în program şi întreceri de scrimă. În 1903 se desfăşoară la Paris „prima mare săptămână a armelor de luptă”. Cu această ocazie, în premieră, intră în competiţie echipele naţionale de spadă.

Înmulţirea turneelor scotea în relief lipsa totală a unor reguli de organizare şi desfăşurare a concursurilor, transformând un sezon internaţional de scrimă într-un adevărat turn al lui Babel: nimeni nu se înţelegea cu nimeni! Iată de ce competiţiile organizate în Franţa, Belgia, Anglia, Olanda, Italia au adus la ordinea zilei necesitatea unei formule unanim acceptate.

În anul 1913, la cererea Franţei, principiul înfiinţării unei Federaţii Internaţionale a fost admis la Congresul de la Gand. La 29 noiembrie 1913 a fost consolidată fundaţia F.I.E. (Fédération Internationale d’Escrime), organ care coordonează întreaga activitate a scrimei pe plan mondial.

La începutul secolului al XX-lea francezii, italienii şi maghiarii au fost maeştri acestui sport, menţinându-se pe primele locuri la concursuri până în anii 1960, atunci când au aparut pe planşele internaţionale. sportivi din ţările est-europene, printre care URSS şi România. Scrima este unul dintre cele 4 sporturi care au fost prezente la toate Jocurile Olimpice moderne.

La prima ediţie a Jocurilor Olimpice din 1896, programul de scrimă a fost compus din două probe masculine: floretă şi sabie, spada fiind introdusă la Paris în 1900. Scrimerele au participat la J.O. pentru prima oară în 1924. Ţările cu cele mai multe medalii olimpice la scrimă : Italia: 45 aur, 38 argint, 31 bronz (total 114), Franţa: 41 aur, 40 argint, 34 bronz (total

115), Ungaria: 34 aur, 22 argint, 26 bronz (total 82), URSS: 18 aur, 15 argint, 16 bronz (total 49). România a obţinut la jocurile olimpice 3 medalii de aur, 5 de argint, 7 de bronz (în total 15 medalii). Legendele scrimei mondiale: Christian d’Oriola (Franţa), Eduardo Mangiarotti (Italia), Nedo Nadi şi Aldo Nadi (Italia), Aladár Gerevich (Ungaria). Din România, cei mai „productivi” olimpici au fost Drâmbă Ionel, Laura Badea şi Mihai Covaliu.

După anul 1850 apar primele săli de arme la Iaşi şi Bucureşti, frecventate de tinerii din clasele înstărite.

Primii maeştri de scrimă sunt aduşi din străinătate, dar cu timpul apar şi se afirmă maeştrii români ca: A. Nicolau, V. Bădescu, I. Teodoreanu, S. Anastasiu. Au apărut şi primele rezultate pe plan internaţional, concursul de la Uriage-des-Banis (Franţa) fiind câştigat de Mihai Savu, după un maraton de 13 ore de concurs.

Continua dezvoltare a scrimei, numeroasele cluburi apărute în Bucureşti şi în întreaga ţară au făcut ca la începutul secolului al XX-lea, în 1906, să ia fiinţă „Federaţiunea societăţilor de arme şi gimnastică din România” care se constituie ca o primă încercare de organizare a întregii activităţi sportive a vremii. În 1912 se realizează „Federaţia societăţilor sportive din România”, cu comisii pe ramuri de sport (12 comisii), printre care şi cea de scrimă.

În 1914 se constituie „Comitetul Olimpic Român” din care au făcut parte numeroşi scrimeri: Dinu Cesianu, prinţul George Bibescu, G. Placino şi dr. Carol Davila.

Primul campionat naţional de scrimă se organizează în 16 martie 1920, la floretă şi spadă, ca urmare a înfiinţării la 12 ianuarie a „Federaţiei societăţilor de arme din România”.

În 1932, la 9 septembrie ia fiinţă Federaţia Română de scrimă. Prima noţiune de calendar sportiv datează din anul 1935.

Spre sfârşitul anului 1948, scrima la noi în ţară începe să se consolideze din punct de vedere organizatoric. De-a lungul anilor ce au urmat, planşa, armele, echipamentul, regulamentul au suferit nenumărate modificări, de la apariţia primelor concursuri de scrimă, unde era nevoie ca vârful armelor să fie muiate în vopsea pentru a „semnaliza” loviturile şi de 5 arbitri pentru a decide lovitura valabilă sau nevalabilă. Azi, avem un sistem performant de semnalizare al loviturilor şi un singur arbitru, sarcina lui în luarea deciziilor de validare fiind preluată de către aparatul electronic.

Armele folosite în scrimă sunt floreta, spada și sabia. Limbajul oficial folosit în toată lumea este limba franceză.

Floreta este o armă în care contează prioritatea atacului iar zona de lovitură constă doar din trunchiul adversarului, faţa şi spatele. Regulile luptei cu floreta, cere ca, un individ să se apere de atacul oponentului, înainte de a avea dreptul de a continua cu propriul atac. Aceasta a făcut floreta o arma foarte rapidă, precisă şi disciplinată.

Sabia poate puncta pe adversar doar de la brâu în sus, faţă şi spate, incluzând capul, braţele şi mâinile. Şi de această dată sunt impuse regulile prioritatii.

Spada provine din arma de duel cu acelaşi nume. Aria de lovitură asupra adversarului este oriunde de la cap până la vârful picioarelor. Poţi marca doar cu vârful, nu şi cu marginile. Conceptul de prioritate dispare. Câştigă cel care loveste primul.

Luptele individuale durează trei runde de câte trei minute fiecare, sau până când un scrimer a obţinut 15 tuşe împotriva adversarului.

În concursul pe echipe, ţinta finală este obţinerea a maximului de 45 de tuşe. Înaintea acesei reguli echipele formate din patru trăgători au tras 16 asalturi, victoria revenind echipei care ajungea mai repede la 9 victorii.

Toate asalturile sunt purtate pe o planşă de 14/2 metri, pe care scrimerul poate să se mişte în lung şi în lat, dintr-un capăt până în celălalt, dar niciodată în jurul celuilalt. Părăsirea planşei sub orice motiv are ca rezultat penalizarea cu cartonaş galben pentru avertizare, roşu pentru penalizare la puncte şi negru pentru descalificare.

Scrima modernă foloseşte pentru o jurizare corectă, echipament electric, care semnalizează printr-un sunet şi prin activarea unei lumini, de

fiecare dată când a fost atinsă o arie de pe corpul adversarului. Arbitrul este necesar pentru a determina prioritatea şi pentru a fi atent la incorectitudini, erori ale echipamentului tehnic şi pentru a acorda tuşele. Scrima modernă competiţională este un exercitiu de rezistenţă fizică şi mentală atât în mişcări cât şi în luarea deciziilor. Combinaţia de mişcări şi necesitatea unui antrenament serios şi a unei discipline riguroase face ca mulţi scrimeri să considere scrima ca sportul ideal.

Primele referiri la practicarea scrimei în oraşul Satu Mare, le găsim în articole de ziar din jurul anului 1890. Se ştie că, în această perioadă, marile oraşe transilvănene au fost vizitate de maeştri de scrimă din Italia şi Ungaria, care în sălile de sport improvizate sau permanente au predat lecţii de scrimă (înainte de toate: sabie) ofiţerilor din armată, sau altor amatori, cum au fost funcţionarii din administraţia locală şi ziariştii.

Încă de la începuturi a reieşit destul de clar faptul că practicarea scrimei nu este un hobby ieftin (era nevoie de echipament, de mască şi nu în ultimul rând de sabie) de aceea şi practicarea ei o puteau permite doar cei înstăriţi.

Anul 1895 a avut o importanţă crucială în dezvoltarea acestui sport pe meleagurile sătmărene: atunci a fost înfiinţată Asociaţia Sătmăreană de Gimnastică şi Scrimă, care sub îndrumarea antrenorului Erdős Vilmos, a avut ca membrii de club ziarişti, oameni de afaceri, poliţişti, farmacişti, avocaţi, notari.

Printre practicanţii scrimei figurează şi primarul din anii următori, Ferencz Ágoston, ziaristul Fejes István sau căpitanul de poliţie Csomay Aladár. Pe lângă Erdős, între anii 1902 şi 1907 îl găsim la Satu Mare şi pe Payka Vilmos, care apare în analele scrimei şi ca autor de cărţi de scrimă.

În primii ani ai secolului XX. la iniţiativa lui Thurner Albert şi Demkó Sándor se infiinţeaza un nou club: Asociaţia Sportiva Sătmăreană (Szatmári Sportegylet, SZSE) care reuşeşte să aducă în oraş pe unul din cei mai de seama maeştri de scrimă, pe italianul Virgilio Pellegrini, care a deschis la Satu Mare o sală proprie, unde a organizat împreună cu elevii săi numeroase concursuri şi demonstraţii.

După primul război mondial, o dată cu revenirea vieţii pe făgaşul normal se renaşte şi activitatea sportivă din cadrul Asociaţiei Sportive Sătmărene, la care activează Tereh Géza, Tereh Lajos, Botta István, Bura László, Melchner Sándor şi soţii Luczky.

Revine în România maestrul Pellegrini din Italia, care pe lângă cursurile din Satu Mare, deschide şcoli de scrimă şi la Carei şi Baia Mare. Sala mică a complexului hotelier Dacia (Pannonia) devine un loc ideal pentru organizarea Academiilor de scrimă, dar se ţin concursuri şi în sălile de sport din şcoli şi în casinouri.

Notăm de asemenea înfiinţarea cluburilor de fotbal Stăruinţa (1920), Olimpia (1921), Bar-khoba (1922). În asociaţia Bar-khoba înfiinţată după modelul AS Haggibor din Cluj pentru tinerii evrei, se organizează concursuri de tenis, pingpong, box şi scrimă.

Ziarul Szamos din 6 martie 1923 relatează despre alegerile de la Asociaţia Sportivă Sătmăreană. Noii conducători ai asociaţiei sunt: Tereh Géza preşedinte, Bura László vicepreşedinte, Farkas Kálmán secretar.

Tereh a fost un adevarat polihistor, care, pe lângă activitatea didactică, şi de autor de manuale s-a ocupat şi de conducerea asociaţiei. Dacă mai adăugam că a fost un real talent pe planşele de scrimă avem imaginea omului cu preocupări multilaterale, toate „resorturile” fiind îndeplinite în mod exemplar. Printre elevii lui Tereh se remarcă Csipler Alexandru, cel care va deveni fondatorul şcolii moderne de scrimă din Satu Mare şi Melchner Sándor.

În anii următori se organizează la Cluj, Oradea şi Satu Mare, cu o frecvenţă relativ mare, „academii de scrimă”, adevărate campionate regionale şi naţionale la care un rol principal joacă, bineînţeles şi sătmărenii. Iată în continuare câteva rezultate obţinute de sătmăreni la aceste întreceri.

1926

Concursul din acest an a fost dominat de Bay Béla şi Bura László. În această perioadă devine cunoscut Csipler Alexandru, care, în 1928, câştigă fără nici o înfrângere concursul de spadă de la Budapesta. În lipsa unor săli încăpătoare practicanţii scrimei nu odata au apelat la restaurante, sau săli de întruniri. Astfel, în sala mare a restaurantului şi hotelului Dacia din Satu Mare, s-au organizat mai multe cursuri şi concursuri de scrimă, imortalizate în presa vremii.

1929

Sătmărenii participă pentru prima oară la un campionat naţional, cu rezultate modeste. Pentru prima oară concurează şi femeile, printre

ele, documentele vremii menţioneaza pe Südy Babi, Fejes M., Demjén Lili, Botta István fiind primul antrenor al femeilor.

1930, aprilie.

În Sala mică a complexului hotelier Dacia, în faţa unui public numeros se organizează prima Academie de scrimă de la Satu Mare. Rezultate: 1. Bura László, 2. Teörseök István, 3. Erdélyi László. A participat şi Bay Béla, care între timp s-a înscris la facultatea de drept de la Budapesta. La femei, întrecera a fost câştigată de Südy Babi.

1930, mai

În faţa oficialilor din administraţie, personalităţi politice şi militare se ţine un concurs demonstrativ la Carei. Participă : Virgilio Pellegrini, Bay Béla, Tereh Géza, Botta István, şi Melchner Sándor.

1931, februarie

Cu prilejul aniversării a 10 ani de la infiinţare, Asociaţia Sportivă Sătmăreană organizează un concurs naţional de sabie, la care sunt invitaţi sabreri din Oradea, Cluj , Arad şi Târgu Mureş. Întrecerea a fost câştigată de orădeanul Szántay János, Csipler Alexandru termină pe locul 7, Tereh pe 8. Cronicile sportive mentioneaza că Tereh, după două asalturi câştigate şi unul pierdut a suferit o intindere musculară, fiind nevoit să abandoneze. Organizatorii au adus mulţumiri lui Tereh Géza pentru activitatea desfăşurată în fruntea asociaţiei.

O fotografie-document imortalizează participanţii la Academia de scrimă din anul 1931. Printre participanţi: colonelul Papadopol, Eötvös P., Südy Adrienne, Papp Maria, Botta István, Melchner Sándor, Tereh Géza, Rácz István, Csipler Sándor, Csipler István şi alţii.

1931, aprilie

Concursul a fost câştigat de Luczky Rudolf, urmat fiind de Eötvös Pál şi Neubauer László. În continuare s-au clasat : Erdélyi László, Debreczeni Pál, Schneider József şi Filep István.

1933, ianuarie

La Cluj se organizează întrecerile de sabie pentru Cupa Schenker, un adevarat campionat naţional. Sătmărenii participă cu o echipă formată din Tereh, Csipler, Eötvös, Luczky şi obţin un merituos loc 3.

1933, aprilie

Sala mare a Hotelului Dacia găzduieşte întrecera naţională de floretă şi sabie. La floretă masculin Csipler Alexandru termină pe locul 4, Csipler István pe 5. La sabie Csipler Alexandru obţine locul 3, Tereh locul 5. Tot în acest an Csipler Alexandru înfiinţează o nouă secţie de scrimă în cadrul AS Olimpia.

1934, martie

La Oradea este rândul AS Crişana să organizeze un concurs naţional. Aici, o evoluţie remarcabilă a avut Tereh, care, în finală a câştigat toate asalturile, fiind învins doar de orădeanul Szántay care astfel câştigă turneul, Tereh termină pe 2, Eötvös pe 7.

Tot în acest an AS Olimpia organizează primul concurs naţional la floretă şi sabie. La floretă masculin, concursul a fost câştigat de clujeanul Deheleanu, înaintea lui Csipler Alexandru şi Tereh Géza. La femei : 2. Fejes, 3. Eötvös. Turneul de sabie a fost câştigat tot de clujeanul Deheleanu, 2. Csipler Alexandru, 4. Tereh Géza, 5. Erdélyi László, 6. Luczky Rudolf, 9. Csipler István.

1935, aprilie

La Cluj, echipa sătmăreană formată din Tereh, Luczky, Schneider, Rozsnyai, Debreczeni câştiga concursul naţional de sabie, dotat cu Cupa Schenker.

1936

Sătmărenii câştigă pentru a doua oară titlul de campioană naţională la sabie, pe echipe. În anul următor Tereh Géza se retrage, conducerea clubului este preluată de Melchner Sándor.

Apropierea crizei mondiale se face simţită şi în lumea sportivă. Scrimerii sătmăreni, chiar dacă participă la concursuri, nu reuşesc să repete performanţele anilor precedenţi.

Însă în marile capitale ale lumii, adevăratele centre de perfecţionare sportivă continuă pregătirea marilor campioni, care în anii următori vor juca un rol principal pe planşele de concurs. Capitala mondială a scrimei a fost la Paris, unde maeştri renumiţi asigură pregătirea practică şi teoretică a sportivilor.

Unul din cel mai renumit maestru de scrimă al perioadei a fost Lucien Merigneac, care în cadrul Academiei de Arme împreuna cu maeştri Gaudini şi Gianti au asigurat cursuri de înaltă ţinută profesională tuturor celor care doreau să obţină calificarea la şcoala de scrimă franceză.

1939

Un eveniment important care a marcat evoluţia scrimei sătmărene a fost participarea lui Alexandru Csipler la cursurile de la Paris, la recomandarea lui Tereh Géza, încheiate cu brio: la 15 mai 1939 Csipler primeşte diploma de onoare a Academiei.

În calitate de membru al Academiei de Arme din Paris, Csipler are planuri mari. Însă toate proiectele măreţe ale inimosului antrenor sunt zădărnicite de cel de al doilea război mondial. Sportivii au fost înrolaţi şi ei în oştiri beligerante, cei care au scăpat cu viaţă din marea conflagraţie au ajuns în taberele prizonierilor de război, în lagăre de muncă, unii dintre ei au ales calea emigrării.

După prima conflagraţie mondială, la fel ca în multe alte domenii ale vieţii sociale, a fost nevoie să treacă mult timp până când activitatea sportivă, începută înaintea războiului a reuşit să reia cursul normal. Scrima ete revitalizată în cadrul Asociaţiei Sportive Sătmărene. În lipsa unui campionat naţional, se organizează întreceri între cluburi, astfel că scrimerii sătmăreni au ocazia să se confrunte destul de des cu colegii lor din Oradea şi Cluj.

Csipler Alexandru întorcându-se din prizonieratul rusesc nu stă prea mult pe gânduri: angajat fiind la Uzinele Unio ca muncitor, formează o echipă de sabie, cu care participă la primele concursuri naţionale. Paralel, se ocupă şi de antrenorat, la început în mod voluntar, nefiind renumerat pentru activitatea sportivă. Se îndeletniceşte cu creşterea campionilor în condiţiile vitrege oferite de sala de scrimă situată la etajul unui imobil naţionalizat de pe strada Ştefan cel Mare, înfiinţată în 1947. Sportivii se antrenează în sala insalubră, fără încălzire, cu „florete uscate”, echipamentul electric fiind privilegiul echipelor naţionale.

Printre participanţii la antrenamentele şi concursurile din acea perioadă remarcăm pe: Csipler László, Csipler Ágnes şi István, (familia Csipler a constituit o adevărată dinastie în scrima romăneacă), Mezei Béla şi László, fraţii Rupprecht, Kósa László, Vadnai Ottilia, Turi Anton, Szugyiczki Zoltán, Luczky Rudolf, Rudolfina Hönig, Flora Luczky, Takács Pál, soţii Eötvös, Rozsnyai László, Turkász Otto, Ambrozi Paul.

Primul campionat naţional din România s-a organizat în anul 1951, la care sătmărencele au ocupat doar locul patru, peste un an Metalul Satu Mare obţinând locul doi (cu Elena Şamşudeanu şi Luczky Mari în echipă). Aici echipa CCA a ocupat doar locul trei. Cea mai valoroasă sportivă a Sătmarului în anii ’50 a fost Elena Şamşudeanu, care a jucat un rol important la concursurile de floretă feminin, fiind finalistă la mai multe campionate naţionale şi a fost, timp de mai mulţi ani în echipa naţională de floretă a României. În 1955 a obţinut titlul de Maestră a Sportului.

In această perioadă, Satu Mare a avut şi o echipă puternică de sabie, (armă care, din păcate în anii următori a intrat în anonimat), printre sabreri numărându-se Mezei Béla, Kósa Laszló, Tatár Iosif, Csipler László. După 1958, pe lângă floretiste şi sabreri apar şi spadasinii cu rezultate notabile pe plan naţional: echipa formată din Ştefan Haukler, Tódor Francisc, Hadi Árpád şi Tóth István câştigând titlul de campioană naţională de tineret.

În 1959 un ziarist de la cotidianul Bányavidéki Fáklya din Baia Mare (atunci Satu Mare apartinea judeţului Maramureş) , facând o vizită la club, a găsit afişat, pe avizierul sălii clasamentele la zi a speranţelor olimpice. Astfel, la floretă fete, lista arăta în felul următor: Suzana Tasi, Ileana Gyulai, Daniela Dănciţiu, Ecaterina Toth, Ecaterina Rus, Maria Pato. La băieţi, lista a fost condusă de Pruzsinszky Sándor, urmat fiind de Ştefan Weisböck, Lajos Vigula, Ştefan Kosa, Alexandru Acs, Zsolt Fenyvesi şi Alexandru Dobos. Ziaristul băimărean a arătat în articol, că Alexandru Csipler avea în pregătire pentru jocurile olimpice de la Roma pe Şamşudeanu Elena, Ştefan Haukler, Ileana Bartha şi Todor Francisc.

Însă la jocurile din 1960 n-a mai ajuns nici-un sătmărean, preferinţele federaţiei au fost altele. În capitala Italiei Maria Vicol a obţinut medalia de bronz, Olga Szabo a terminat pe locul 5.

Intr-o fotografie din 1959 (vezi albumul foto din carte) efectuată în vechea sală de scrimă (pe peretele principal al sălii se găseşte portretul secretarului general al partidului comunist, Gheorghe Gheorghiu Dej) Alexandru Csipler este înconjurat de un grup numeros de sportivi, printre care recunoaştem pe Csipler Attila, Tatár Iosif, Lucky Mari, Mezei Béla, Ştefan Haukler (rândul de sus), Marosán Doli, Barta Ileana, Gárdos Márta, Tóth Ecaterina, Suzana Tasi, Pató Magda (rândul de mijloc), Páll Laci, Weisböck Ştefan, Pruzsinszky Alexandru, şi Kirilla Mihály (rândul de jos).

Începând cu 1950, scrima a fost practicată în Satu Mare în cadrul A.S. Metalul, asociaţie care avea în organigramă echipe de floretă femei şi sabie.

Începând cu 1956 se înfiiţează o altă asociaţie, CS Energia cu secţie de scrimă, iar în 1958 reînvie clubul Stăruinţa. 1968 este anul de naştere al A.S. Unio, iar în ’69 scrima se mută la SC Olimpia.

Din 1973 până astăzi, practicanţii acestui sport se legitimează la Clubul Sportiv Satu Mare (CSSM), club aparţinător Agenţiei Naţionale de Tineret şi Sport. (După toate probabilităţile din acest an, odată cu aplicarea legii descentralizării, clubul va trece sub conducerea autorităţilor locale).

Tot printre cluburile cu rezultate frumoase al „sportului alb” s-au numărat pîna în 1990 Şcoala Sportivă, AS Samus şi A.S. Mondiala, fiecare având secţie de scrimă cu rezultate meritorii, unele obţinând chiar titluri de campioni naţionali.

Existenţa acestor cluburi a făcut ca sportivii sătmăreni, pe lângă CSSM (insuficient pentru numărul mare de sportivi legitimaţi) să aibă posibilitatea paticipării la concursuri naţionale şi internaţionale.

În anul 1964 echipa de floretă feminin Unio Satu Mare formată din Ecaterina Jencsik, Ilena Gyulai, Suzana Tasi, Suzana Olajos şi Luczky Mari câştigă titlul de campioană naţională. Pe locul doi: Progresul Bucureşti, pe trei: Steaua Bucureşti. (Din anul următor până în anii ’80 Steaua domină întrecerile feminine, cu ajutorul sătmărencelor…)

În vara anului 1964 colonelul Maximilian Pandele, comandantul CS Steaua şi antrenorul Zilahi Iosif au venit la Satu Mare şi s-au întors în capitală doar după ce au obţinut semnăturile lui Jencsik, Tasi şi Gyulai pentru ca acestea să continue cariera lor sportivă la clubul militar.

Şi cu acest moment începe hegemonia sătmăreană în scrima românească. Aşa a început o istorie sportivă de invidiat pentru cele trei sătmărence, care a dus la numeroase titluri şi medalii olimpice, mondiale şi europene.

Ce s-a întâmplat cu coechipierele rămase la Satu Mare? Luczky s-a măritat şi s-a mutat la Baia Mare. Olajos, una dintre cele mai talentate floretiste ale perioadei, datorită studiilor universitare a abandonat activitatea competiţională.

Odată cu mutarea floretistelor la Bucureşti a fost rândul maestrului să fie invitat la antrenamentele centralizate ale scrimerilor. Şi Csipler face faţă şi acestor solicitări, dar nu abandoneaza nici munca de acasă.

Am vorbit în capitolele precedente de condiţiile vitrege care au existat în sala mică de pe strada Ştefan cel Mare. Cei care au început cariera sportivă în această sală – şi ei sunt foarte mulţi – îşi aduc aminte de condiţiile „medievale” care existau în curtea, în scara imobilului, ca şi în sala proriu zisă, (lungime 16 metri, lăţime 6 metri).

Duşumea stricată, lipsa duşurilor, pereţi cu mucegai, lumină insuficientă, lipsa încălzirii (în timpul iernilor mai geroase, copii aduceau deseori lemne de acasă, pentru a încălzi sala…) – acestea au caracterizat sala în care s-au născut campionii de mai târziu. Lipsa echipamentului, a armelor, măştilor şi pantofilor au făcut ca antrenorii şi elevii să le repare pe cele stricate, asigurând minimul necesar pentru continuarea antrenamentelor.

Şi chiar în aceste condiţii improprii, sala era plină de elevi dornici de a învăţa arta mânuirii floretei sau a spadei.

– „Era un merit şi un rang deosebit dacă erai elev al maestrului” – povesteşte Luczky Mari, o veritabilă „enciclopedie” a scrimei sătmărene, cunoscător de amănunte preţioase din viaţa sportivă a perioadei. După antrenamente, mulţi au frecventat şcoala de dans a lui Duci néni, soţia maestrului Csipler.

Iar duminică, după slujba bisericească, plimbările efectuate pe „corsoul” din centru, cât şi comentariile în cercurile de prieteni asupra evenimentelor mondene şi sportive fac ca foştii scrimeri să-şi aducă aminte cu plăcere şi nostalgie de anii în care au umblat la

„sala veche” de scrimă…

Mulţumită muncii neobosite a maestrului Csipler şi a celor care îl sprijineau în munca de selecţie şi de antrenorat, mai multe echipe sătmărene ajung în divizia A, rezultatele excelente ale sportivilor fac ca antrenorii echipelor naţionale să solicite din ce în ce mai des sportivi

sătmăreni atât în loturile pe care le coordonează, cât şi la cluburile din capitală, cum ar fi Steaua, Dinamo şi Progresul. Cu echipe „descompletate”, antrenorul rămas acasă trebuie să o ia de la început, şi Csipler o face cu multă răbdare şi devotament. Este adevărat că, în comparaţie cu începuturile, munca lui e mult uşurată: nu mai e nevoie să umble din şcoală în şcoală pentru a invita copii la scrimă. Datorită succeselor obţinute de sătmăreni, copii vin cu duiumul la sală.

Astfel că, maestrul a fost nevoit să impună nişte norme riguroase, prin care să-i selecteze doar pe cei mai potriviţi acestui sport. Era proverbială şi disciplina care a fost instaurată în micuţul „atelier de scrimă”. Cei care întîrziau de la ore primeau un prim avertisment, la repetarea abaterii erau excluşi.

Printre cei care au făcut eforturi deosebite pentru sprijinirea scrimei sătmărene s-a numărat şi Wieland Francisc, în calitate de coordonator al secţiei de scrimă al A.S. Unio şi apoi preşedinte al Comisiei Judeţene.

Merite asemănătoare îi revin şi preşedintelui secţiei de scrimă, Kuki Adalbert, vicepreşedintelui Direcţiei Judeţene de Sport din aceea vreme, Biró Anton. Cei trei au înlesnit de multe ori traversarea cu brio a vremurilor grele, pline de greutăţi, de către practicanţii acestui sport.

Dar să încercăm să rememorăm şi lista celor care în această perioadă au fost sportivi activi: Csipler Attila, Haukler Ştefan (cel care mai târziu va deveni un personaj principal al scrimei locale, după ce Alexandru Csipler va intra în pensie), Botka Iosif, Jenei István, Vadnai Ottilia, Csillag Tibor, Tóth (Langenbacher) István, Hady Arpád, Franczia Oszkár, Haller Ferenc, Székely Attila, Mezei Béla, Mezei László, Csökör József, Kósa László, Pruzsinszky Sándor, Antal Péter, Tatár József, Rooz Miki (Michael Vardi), Veres Bandi, Domokos Ferenc, Rupprecht Károly, Rupprecht Béla, Turkás Otto, Zsák Zoltán, Tóth Katalin, şi alţii.

Rememorând cronologia evenimentelor din scrima românească, să ne oprim în anul 1965, an în care Ecaterina Jencsik câştigă la Rotterdam (Olanda) titlul de campioană mondială de tineret şi astfel va fi prima care

„confirmă” îndemnul des auzit al maestrului: „Munceşte conştiincios şi te fac campion mondial!” Ileana Gyulai ca şi în anul precedent, la Budapesta, câştigă şi la Rotterdam medalia de argint, fapt ce dovedeşte – dacă mai era necesar – că şcoala sătmăreană produce adevărate generaţii de campioni.

Tot în acest an, la campionatele mondiale de seniori de la Paris, România participă în componenţa: Olga Szabo, Mara Vicol, Ecaterina Jencsik şi

Ileana Gyulai cu pretenţii la titlu atât la individual cât şi pe echipe. Lucru absolut ieşit din comun: la turneul individul toate cele patru trăgătoare din România ajung în finală, împreună cu sovieticele Galina Gorohova şi Valentina Prudskova. Ar fi fost firesc, ca româncele să câştige titlul fără probleme.

Lucrurile s-au complicat însă, atunci când antrenorii au decis: Jencsik şi Gyulai cedează asalturile pentru Szabó şi Vicol cu 4–0, cele două fiind considerate de tehnicieni cu şanse mai mari pentru câştigarea concursului decât eroinele de la Rotterdam. Spectatorii la finală au taxat manevrele echipei româneşti cu fluierături, dar aceasta n-a mai schimbat situaţia de pe planşe.

Jencsik, în asaltul cel mai frumos al finalei învinge pe Gorohova (4–3), dar rusoaica, până la urmă va câştiga titlul după victoriile sale asupra lui Szabó, Vicol şi Gyulai. Szabó obţine medalia de argint, Vicol termină pe 4, Jencsik pe 5, Gyulai pe 6.

Mai târziu Szabó a recunoscut manevrele greşite de la Paris: „Dacă acest lucru nu s-ar fi întîmplat Jencsik probabil ar fi câştigat titlul”. În 1966, un alt sătmărean se va înscrie pe lista campionilor mondiali, este vorba de floretistul Ştefan Ardeleanu-Weiszböck care la Viena a

câştigat titlul la tineret, iar cu un an mai târziu la CM de la Montreal a făcut parte din echipa medaliată cu aur împreuna cu Ionel Drâmbă, Tănase Mureşan, Mihai Ţiu şi Iuliu Falb.

Pentru oricare sportiv participarea la jocurile olimpice constituie evenimentul cel mai important al carierei. Era firesc ca şi lotul românesc de scrimă să se pregăteasă intens pentru jocurile din Mexic. O problemă aparte a constituit faptul că Mexico City se găsea la o înălţime de 2200- 2300 de metri peste nivelul mării, aspect care prezenta multe dificultăţi pentru sportivi.

Deci pregătirile pentru jocuri trebuia efectuate la o înălţime apropiată de cea a capitalei mexicane. Atunci s-a construit baza de pregătire de la Piatra Arsă din Bucegi, unde loturile au petrecut o perioadă importantă înaintea zborului spre Mexic.

România a obţinut la JO de la Mexico City 15 medalii: 4 de aur, 6 de argint şi 5 de bronz. Aurul olimpic a revenit următorilor: Lia Manoliu – aruncarea discului, Viorica Viscopoleanu – săritura în lungime, Ionel Drâmbă – floretă individual masculin, Ivan Patzaichin şi Serghei Covaliov – canoe-2-1000 m.

Floretistele noastre, înaintea jocurilor, au obţinut o victorie de prestigiu împotriva rusoaicelor, deci au plecat spre ţara aztecilor cu optimism.

Echipa formată din Ilena Gyulai, Olga Szabó, Ecaterina Stahl şi Ana Pascu au avut rezultate bune în grupe, obţinând victorii împotriva Angliei şi Poloniei. A urmat URSS, victorie cu 9–7 (Stahl 3, Szabo2, Gyulai 2 , Pascu 2).

În semifinală însă, presărată cu numeroase greşeli de arbitraj, echipa a obţinut doar un egal (8–8, Gyulai 4 victorii) cu Ungaria, astfel România va lupta cu Franţa pentru medalia de bronz.

Din nou egal (8–8, Stahl a obţinînd 4 victorii), dar de data eceasta tuşaverajul a fost de partea tricolorilor. Un paradox: aurul a fost obţinut de URSS, echipă învinsă de România, argint pentru Ungaria, România a terminat pe trei, chiar daca practic n-a pierdut nici o întîlnire…

Pentru Campionatele Mondiale de la Havana, în lotul floretistelor au participat două sătmărence: Ileana Gyulai şi Suzana Ardeleanu. Ecaterina Stahl a lipsit „motivat”: atunci se pregătea pentru naştera primei fiice, Gabriela, care a echivalat în familia scrimerei cu o adevărată medalie mondială de aur.

În semifinalelel competiţiei din capitala Cubei, echipa antrenată de Iosif Zilahi învinge Polonia, iar URSS termină învingătoare împotriva Ungariei. Urmează finala, care prevestea o victorie a sovieticelor, URSS alinia o echipă formată din patru campioane mondiale.

România se prezintă la salutul dinaintea meciului cu formaţia alcătuită din Vicol, Szabó, Gyulai şi Ardeleanu. Vicol a tras excelent, obţinînd 4 victorii, dar înaintea ultimului asalt rusoaicele conduceau cu 8–7, deci era nevoie de o victorie, pentru ca la tuşaveraj să se obţină victoria. Aceasta a fost realizată de Szabó împotriva lui Samusenko: România învinge URSS la tuşaveraj şi obţine medalia de aur.

Echipa de floretă a României nu a reuşit nici la ediţia a XX-a a jocurilor,din 1972 să obţină mult dorita medalie de aur olimpic.

În sala Bayernhalle din München, echipa formată din Olga Szabo, Ana Pascu, Ilena Gyulai, Ecaterina Stahl şi Suzana Ardeleanu a avut o comportare excelentă până la semifinale, însă în această fază româncele pierd cu 9– 4 în faţa URSS, astfel, ca şi cu patru ani în urmă urmează meciul pentru medalia de bronz, de data aceasta împotriva Italiei.

După întîlnire Alexandru Csipler a declarat presei sportive, că fetele au luptat bărbăteşte obţinînd victoria pe merit cu scorul de 9–7. Eroina meciului de bronz a fost Ana Pascu cu 4 victorii, dar un merit aparte revine şi Ecaterinei Stahl care în ultimul asalt învinge pe Collino cu 4–2, era mare nevoie de acest succes, în caz contrar vicoria finală ar fi revenit Italiei, la tuşaveraj.

Una din cele mai triste amintiri a floretistelor sătmărence se leagă de atacul terorist palestinian împotriva sportivilor din Izrael, atentat cu impact asupra opiniei publice din întreaga lume. Tragedia de la München nu poate fi descrisă în cuvinte. În satul olimpic hotelul sportivilor români s-a găsit lânga hotelul unde au fost găzduiţi sportivii din Izrael, astfel scrimerii au fost practic martorii tragediei.

Întreaga lume a fost consternată. La 5 septembrie 1972, un sângeros atentat al gruparii palestiniene „Septembrie Negru” s-a soldat cu moartea a 11 sportivi israelieni şi a unui poliţist german.

Dar iată pe scurt filmul atacului. Teroristul Abu Daoud a introdus, din timp, arme în Republica Federală Germania cu câteva luni înainte de începerea jocurilor. În noaptea de 5 septembrie, 8 teroristi cu feţele acoperite de măşti de schi au pătruns în clădirea în care erau cazaţi sportivii israelieni, luând 11 ostatici.

Ajunşi pe un aeroport din capitala Bavariei, teroriştii au cerut guvernului israelian eliberarea altor terorişti capturaţi în cursul aceluiaş an. Guvernul israelian a refuzat, iar poliţia germană a transmis răspunsul. Poliţia bavareză, încercând eliberarea ostaticilor a deschis focul, teroristii au ripostat şi totul s-a transformat într-o uriaşă baie de sânge.

Pentru prima oară în istoria olimpiadelor, jocurile au fost suspendate, existând posibilitatea opririi întrecerilor. Dar cancelarul RFG Willy Brandt, ministrul de interne Hans Dietrich Gencher şi presedintele CIO Avery Brundage au insistat pentru continuarea jocurilor.

România a obţinut la München 16 medalii (3-6-7), aurul olimpic revenind lui Ivan Patzaichin(kaiac canoe, 1.000m), Gheorghe Berceanu şi Nicolae Martinescu (lupte greco-romane).

După rezultatele tot mai bune obţinute de scrimerii români (cucerirea titlurilor de campioni mondiali pe echipe, la floretă feminin şi masculin, medaliile de bronz de la Mexico City şi München, toate cu un aport deosebit sătmărean), meritele „şcolii Csipler” sunt recunoscute pe plan mondial, elevii lui ajungând în număr din ce în ce mai mare în loturile naţionale.

Şi rezultatele meritorii continuă să apară.

În 1973, după ce se stabileşte în Germania, este rândul lui Szepessy Iosif să se înscrie pe lista campionilor mondiali, câştigând titlul suprem la CM de la Göteborg la spadă, pentru Germania.

Szepessy este primul sportiv din Satu Mare care cucereşte lauri pentru Germania. El este urmat în anii următori de Zita Funkenhauser, Monica Weber şi Rita König.

În 1974 la Istanbul Petre Kuki câştigă titlul de campion mondial de tineret la floretă masculin, iar peste un an performanţa este repetată în Mexico City.

„Fapta” lui Kuki constituie un unicat, el fiind singurul din rândul floretiştilor care câştigă de două ori consecutiv aurul mondial.

1975 este punctul culminant al carierei Ecaterinei Jencsik-Stahl, an în care câştigă campionatul mondial de senioare de la Budapesta.

Şi dacă vorbim de rezultatele remarcabile ale floretistei, să amintim şi faptul că ea deţine un record adevărat, prin participarea la cinci jocuri olimpice.

În urma acestor succese autoritătile locale („de partid şi de stat…”) fac un cadou scrimei sătmărene: în 1976 este construită noua sală de scrimă, unde vor fi condiţii optime pentru pregătirea muşchetarilor, de data aceasta la standarde europene.

Proiectul a fost executat în perioada lui Uglar Iosif, un prim-secretar care a finalizat multe investiţii majore în oraş şi judeţ şi a fost şi un iubitor de sport. Practic şi evoluţia Olimpiei Satu Mare în divizia A la fotbal, ca şi construirea stadionului se datorează şi lui Uglar. Proiectantul sălii a fost Carol Rupprecht, arhitectul şef al judeţului.

Planul iniţial se referea la o sală cu două nivele, însa construcţia realizată a fost „redusă” dintr-o sală cu două nivele într-una simplă cu un singur etaj. Desigur construcţia sălii nu s-a realizat de pe o zi pe alta, accentul punându-se în acea perioadă pe consrucţii de locuinţe. Iosif Panek, renumitul ziarist al periadei a solicitat urgentarea sălii în mai multe articole.

Terebesi Emil, preşedintele Clubului Sportiv, împreună cu inginerul György Gábor, şeful biroului de investiţii judeţean au făcut de asemenea numeroase drumuri la Bucureşti pentru a netezi finalizarea lucrării. La inaugurarea festivă, adevărată sărbătoare locală au participat scrimerii sătmăreni şi sportivi invitaţi din Bucuresti şi din marile centre din ţară.

A fost de faţă generalul Marin Dragnea, preşedintele Comisiei Naţionale de Sport, cât şi Dionisie Tepşan, secretarul general al federaţiei de specialitate, care timp de 23 de ani (1958–1982) a activat în fruntea federaţiei.

Bineînţeles că maestrul Alexandru Csipler a fost încântat de sală, fiind convins că după sala mică de pe strada Ştefan cel Mare va avea în sfârşit un centru modern de formare a noilor generaţii de scrimeri. Dar „soarta” n-a mai oferit această satisfacţie antrenorului.

La scurt timp după inaugurare, Csipler a fost pensionat, locul lui fiind luat de Ştefan Haukler. Din corespondenţa antrenorului emerit rezultă că el ar fi vrut să lucreze în continuare ca specialist cu normă întreagă, dar această dorinţă n-a fost îndeplinită de conducătorii sportivi ai vremii. „Maurul şi-a făcut datoria, maurul poate să plece…”

Însă atât antrenorii tineri cât şi trăgătorii i-au cerut deseori sprijinul, pentru că iubitorii de sport din Satu Mare solicitau în continuare rezultate bune din partea sportului fanion al Sătmarului. Şi Sanyi bácsi a acordat acest sprijin până în ultima clipă a vieţii…

În noua sală, cu un colectiv de antrenori dornici de afirmare, se lucrează intens, şi apar şi rezultatele: pe lângă titlul de campioană naţională, cucerit în 1977, Marcela Moldovan obţine mai multe medalii la competiţii internaţionale importante, printre care şi o medalie de argint la Jocurile Olimpice din 1984 cu echipa României, împreună cu încă două sătmărence Rozalia Orosz-Gombos şi Monica Weber, la care s-au adăugat Aurora Dan şi Elisabeta Tufan-Guzganu.

A XXIII-a ediţie a Jocurilor Olimpice s-a desfășurat la Los Angeles, California, Statele Unite în perioada 28 iulie – 12 august 1984. Au participat 140 de țări și 6.800 de sportivi, ceremonia fiind deschisă de președintele Statelor Unite, Ronald Reagan.

Ca răspuns la boicotul american al Jocurilor Olimpice din 1980 de la Moscova, 14 ţări est-europene și altele din blocul comunist inclusiv URSS, Cuba şi DDR au bocotat jocurile din Oraşul Îngerilor. Au fost trei excepţii: România, China şi Iugoslavia. România a fost reprezentată de 127 de sportivi şi a obținut 53 de medalii.

În timpul ceremoniei de deschidere pe stadionul „Memorial Coliseum” din Los Angeles, la defilarea pe naţiuni sportivii români au fost întîmpinaţi cu aplauze furtunoase, ca reacţie la decizia României de a sfida boicotul ţărilor socialiste propus de URSS. Vedeta jocurilor a fost o sportivă din România, gimnasta Ecaterina Szabo, care s-a întors acasă cu cinci medalii (4 de aur şi una de argint).

Faptul că sportivii români au obţinut un număr record de medalii (53) se explică şi prin absenţa la întreceri a marilor puteri din sportul mondial.

În deceniul şapte, seria succeselor sătmărene continuă, apar noi talente la toate armele, floretistele de la CSSM obţinând chiar titlul de campioane în 1981 şi 1982.

Éva Lengyel, Haukler Judit şi Pallai Éva în calitate de componente ale lotului naţional participă la mai multe întreceri internaţionale.

Mai târziu Lengyel devine unul din antrenorii de seamă al clubului. Dar daspre toate acestea mai pe larg în cele ce urmează.

Dar să continuăm lista sportivilor care s-au afirmat în această perioadă (dacă unii vor fi amintiţi de două ori, aceasta se explică prin carierele lungi ale acestora pe planşe.):

Lázár Mária, Lázár Jutka, Betuker Gabriella,

Hochdorfer Ottilia, Kandó György, Vigula Lajos,

Pruzsinszky Alexandru, Szentkirályi István,

spadasinul Bodóczi Miklós, medaliat cu argint la Campionatul Mondial de la Sofia din 1986,

sabrerul Budaházy Iosif, finalist multiplu la întreceri internaţionale, participant la JO din 1972,

Csiszár Francisc (astăzi un apreciat antrenor de spadă, antrenor federal)

Kerekes Ervin, Matusán Ernő, Wielland Ferenc jun.,

Abkorovits Gábor, Racoşi Radu, Chirculescu Mihai,

Mureşan Horea, Zajzon Tibor,

Roca Sorin, ani de a rândul component de bază al clubului Steaua şi al lotului naţional,

Griga Márta, Garda Gabriella, Orha Gigi,

Szabó Rudolf, Moise Constantin,

Chiş Mircea (profesor universitar la Timişoara),

Chişu Corneliu (deputat în Parlamentul Canadei)

Csipler Péter, Gyulai Erzsébet, Kiss Károly,

Szarvadi József, Kakassy István, Horea Anderco,

Dr. Boga Francisc, Rózsa Katalin,

Devecska Anna, Ilosvai Alexandru, Harkai Péter,

Veres Bandi, şi mulţi alţii.

Înainte de inaugurare sala a fost vizitată de renumita floretistă rusoaică Galina Gorohova, multiplă campioană olimpică şi mondială.

Legenda scrimei sovietice a stat trei zile la Satu Mare, a avut întîlniri cu sportivi, antrenori şi reprezentanţi ai conducerii judeţului şi municipiului Satu Mare.

După inaugurare, sala a intrat în administrarea Clubului Sportiv, care pe atunci funcţiona sub conducerea pricepută a preşedintelui Terebesi Emil şi a contabilului-şef Dán Ştefan.

Coordonarea activităţii de specialitate revine lui Ştefan Haukler, înconjurat de antrenori tineri, dornici de afirmare.

Şi pe planşe are loc schimbul de generaţii, copii foştilor scrimeri preiau armele de la părinţi, elevii devin antrenori, munca în „fabrica de campioni” continuă.

Un capitol aparte constituie concursurile organizate sub egida Cupei Előre (transformată ulterior în Cupa 1 Decembrie), a cărei serie a început

în 1978, Animatorii concursurilor au fost Sike Lajos, Bencze Cs. Attila şi Gyarmath János, ziarişti la cotidianul central de limbă maghiară Előre.

Întrecerea rezervată copiilor a avut, şi are şi în prezent un mare succes, printre câştigătorii cupei numărându-se viitori campioni europeni şi mondiali.

În prezent, Cupa 1 Decembrie este un apreciat concurs internaţional, la care an de an se prezintă sute de copii talentaţi din ţară, precum şi din Ungaria, Slovacia, Rusia şi Ucraina.

Generaţia de vârf a perioadei – Ruparcsics Csilla, Orosz Rozalia şi Tivadar Enikő – e completată ulterior de către reprezentanţii noii generaţii:

Varga Zsolt, Papp Mária, Hamuth Zsuzsa,

Müller Gyöngyi, Toma Magda, Bălăcescu Ludmila,

Károlyi Ferenc, Borsodi András, Kovács Attila,

File Attila, Costa Vasile, Éder Zsolt,

Bálint Csaba, Savaniu Marcel (care după terminarea carierei de scrimer devine un arbitru apreciat de fotbal) ,

Săveanu Andrei, Jónás Gábor, Csordás Zsolt,

Şuta Dan, Palotás József, Pándy Gyula,

Reich Ferenc, Fekete Attila (care stabilindu-se în Ungaria câştigă împreună cu echipa de spadă a Ungariei două titluri de campion mondial şi două de campion european),

Andrásfi Tibor (azi un reputat specialist de spadă în Ungaria),

Czira Zsolt, Mátyás Miklós, Muzsnay Emőke,

Muzsnay Lilla, Gyulai Tünde, Gyurkán Judith,

Toma Simona, Iluţi Simona, Popescu Mihai,

Sarkadi Szilárd (ultimul campion de sabie al Sătmarului),

Számolovits Gábor, Szilágyi András,

Fecser Mihály şi mulţi alţii.

Dintre floretiste, Demjén Erika, Bandula Eliza,

Gregoroviciu Dolores, Dán Zsuzsa şi Domokos Zsuzsa apar tot mai des în rubricile de sport ale cotidienelor locale.

Mulţi fraţi şi surori au cunoscut frumuseţea acestui sport: fraţii Mezei, surorile Muzsnay, fraţii Márton, fraţii Link, fraţii Jónás.

Un loc aparte la acest capitol revine fraţilor Tardi (Zoltán, Ottó, Zsolt) care au scris pagini memorabile în istoria sportului sătmărean.

De asemenea, amintim în acest sens surorile Majer (Bernadette şi Csilla).

Schimbarea generaţiilor se pruduce şi pe planşe. Foştii sportivi devin antrenori, munca în sală nu cunoaşte pauze.

Prima medalie mondială a noii generaţii este adusă de Iluţi Simona (medalie de bronz la CM de cadeţi) eleva lui Zsák Zoltán şi Marcela Moldovan, dovedind că rezervele scrimei sătmărene sunt inepuizabile.

În campionatele naţionale se remarcă şi colegele Simonei: Gyurkán Judit, Coroiu Anca, Toma Simona, Buzilă Anamaria, iar mai târziu: Dobrai Réka şi Major Klaudia. O contribuţie de seamă la creşterea spadasinelor au antrenorii Domokos Francisc şi Langenbacher Ştefan.

La spadă băieţi notăm startul de carieră a lui Petrovics Gabriel, Nagy Lehel şi Árkosi Bertalan.

Printre floretiste, în această perioadă obţin succese: Tomuţ Mihaela, Purguly Ágota, Korponai Aliz, Sebestyén Jutka, Viski Melinda, Jaczikov Hajnalka, Biriş Claudia, Bosca Adriana, Alcazi Carmen, Şter Arabela, Popan Gabriela, Daniela Marian, Şandor Margareta, Balogh Ildi, Todor Renata. Apare pe planşe fiul fostului preşedinte al comisiei judeţene de scrimă, Wielland Ferenc, însă cariera adevărată a lui Wielland junior, de sportiv şi antrenor se produce în Germania.

Un alt aspect specific ramurii de sport de care vorbim, este faptul, că respectul pentru scrimă este transmis din generaţie în generaţie.

După dinastiile Csipler şi Luczky, apar în sală copii foştilor campioni: Haukler Jutka, Domokos Zsuzsa, Stahl Krisztina, Langenbacher Andy, Csiszár Ákos, care sunt demni urmaşi ai părinţilor campioni.

Scrima sătmăreană, asemenea altor domenii de activitate a fost influenţată puternic de schimbările economice şi politice care s-au produs în decembrie 1989. Schimbarea de regim, democratizarea ţării a făcut posibilă stabilirea în străinătate – permanentă sau temporară – a sportivilor şi antrenorilor. Mulţi dintre ei s-au orientat către cluburi din străinătate, unde şi-au văzut îndeplinite dorinţele lor spirituale şi materiale.

Este interesant că, plecările definitive în străinătate nu au depăşit ca număr, cazurile dinaintea anului 1989. Însă, iubitorii de sport sătmăreni se bucură şi de succesele obţinute de cei repatriaţi în Germania sau Ungaria, titlurile de campioni mondiali, europeni şi olimpici obţinute de Zita Funkenhauser, Iosif Szepessy, Monica Weber, Rita König sau Fekete Attila.

Ne-am bucurat şi atunci când am auzit veşti bune legate de activitatea antrenorilor Ştefan Haukler, Rozalia Orosz- Gombos, Bodóczi Miklos sau Pop Adi. Antrenorii sătmăreni au avut şi solicitări periodice din partea cluburilor de peste hotare: astfel Ştefan Ardeleanu şi Csiszár Francisc au muncit în Kuweit, Petre Kuki în Iordania, Paul Decsei în Anglia, Şuta Dan în Arabia Saudită, Caius Trenea în SUA, etc.

Dacă vom analiza aria de „acoperire” socio-profesională a scrimerilor, vom observa că majoritatea lor, mai ales după încetarea activităţii competiţionale s-au încadrat în activităţi care necesitau absolvirea unor şcoli superioare, universităţi: medici, jurişti, profesori, ingineri, economişti, oameni de afaceri, politicieni.

Pentru a argumenta ultima afirmaţie, iată câteva exemple. Scrima a fost practicată de primarul oraşului din anii 1920, dar a fost floretist şi primarul de la sfârşitul secolului al XX-lea, Horea Anderco. Consilierul orăşenesc în două legislaturi, Csillag Tibor a participat şi la concursuri internaţionale.

Antrenorul Vigula Lajos în timpul efecuării documentaţiei pentru prezentul volum ne-a atenţionat nu cumva să-l uităm din răndul „sportivilor politicieni” pe fostul elev de al domniei sale, pe liberalul Ovidiu Silaghi, fost ministru în guvernul Ponta.

Sunt şi situaţii, destul de frecvente când dragostea faţă de scrimă rămâne valabilă şi după perioada competitivă. Un exemplu elocvent constituie cazul Dr. Szentkirályi István, originar din Târgu Mureş, care după terminarea studiilor medicale a venit la Satu Mare special pentru a învăţa arta scrimei de la maeştrii sătmăreni.

„Doki” practică scrima şi la vârsta de 72 de ani (dar are şi alte preocupări: joacă tenis, schiază, are o grupă de copii la scrimă, este mare amator de turism montan şi „specialist în ciuperci”) participă la campionatele mondiale ale veterinarilor, şi face aceasta cu o dăruire demnă de invidiat.

Pe lângă toate acestea, lucrează şi la cabinetul lui dentar particular . Şi încă ceva: la campionatele mondiale de veterani de la Varna de anul trecut, Szentkirályi, împreună cu echipa de floretă a Ungariei, a câştigat titlul de campion mondial.

Dacă te „îmbolnăveşti” de scrimă, greu te mai vindeci…

Şi dacă a venit vorba de veterani să menţionăm şi iniţiativa floretistei Szereday-Lázár Judit, dublă campioană naţională de junioare în anii 80, care anul trecut a organizat la Satu Mare primul concurs de veterani, care s-a bucurat de mare succes, existând toate şansele ca întrecerea să figureze în calendarul internaţional de specialitate.

Trecerea în secolul XXI s-a făcut în mod festiv la 1 ianuarie 2001, în condiţii normale. N-a fost nici sfârşitul lumii, nici blocarea calculatoarelor, pentru nerecunoaşterea de către aparatele digitale a anului care începe cu 2001… Practic nimic spectaculos, în afară de evenimente de mai târziu, multe din ele tragice (numai un singur exemplu: atacul teroriştiilor Al-Qaeda asupra turnurilor gemene World Trade Center).

Dar să revenim în sala de scrimă din Satu Mare.

Sportivii noştrii stau bine în continuare la capitolul palmares: Stahl Cristina, fiica dublei campioane mondiale Ecaterina Jencsik-Stahl, în perioada 2000-2009 a fost componenta lotului naţional de floretă, a câştigat de cinci ori titlul de campion naţional, este campioana Europei

cu echipa, medaliată cu argint, cu echipa la CM de la New York şi Leipzig. A fost prezentă la JO de la Beijing.

Spadasinul Nyisztor Alexandru este un alt exemplu de performanţă: participant la olimpiadă, multiplu campion naţional la individual cu echipele CSSM şi Crişul Oradea.

Dintre recentele succese ale spadasinelor din Satu Mare notăm medalia de bronz la CM de scrimă cu echipa României obţinută de Simona Deac- Pop, succesele Amaliei Tătăran, cât şi perspectivele promiţătoare ale Getei Veres. Dar nu putem trece cu vederea nici peste rezultatele Danielei Link, fostă componentă a echipei Oltchim Rm. Vâlcea. Dar şirul carierelor de succes se poate continua cu rezultatele obţinute de Izsáki Arnold, Vonet Claudiu, Gombola András, Kádár Robert, Dicu Levente, Szabó Tamás, Lăpuşte Ciprian, Csengeri Zsolt, Kovács Zoltán, Kovács Rudolf, Varga Zsolt. Mulţi dintre ei au renunţat la activitatea de performanţă datorită studiilor.

Dar n-am fi drepţi faţă de numărul mare de practicanţi ai scrimei, care chiar dacă n-au intrat în vizorul antrenorilor federali, au luptat ani de-a rândul pentru culorile cluburilor sătmărene:

Vass Odetta, Pál Melánia, Dance Daniela, Borota Diana, György Balázs, Şter Arabela, Biriş Claudia, Cuteanu Bianca, Cudrici Daniela, Langenbacher Andy, Csiszár Ákos, Kóródi Gabriella, Iancu Bianca, Bogdán Márk, Gergely Gabriella, David Radu, Crina Mânsat, Baloş Vlad, Ienăşoiu Darian, Czumbil Kinga, Tămaş Bianca, Curelaru Alexandra, Blaga Raluca, Gorgan Crina, Macioca Alexandra, Nagy Réka, Trenea Adrian, Marusciac Cosmin, Bâle Ionuţ, Tüzhányi Gerard, Iulian Teaca, Pál Lóránd şi alţii. Fraţii Tardi (Ottó, Zoltán, Zsolt) au început cariera la Satu Mare, mai târziu au evoluat la Oradea, devenind sportivi cunoscuţi în ţară şi peste hotare.

Să trecem în revistă şi rezultatele meritorii obţinute de sportivii din Centrul Speranţelor Olimpice de Scrimă, care a funcţionat ani la rând la Satu Mare sub conducerea antrenorilor Lengyel Éva şi File Attila.

Cei mai buni sportivi ai centrului au fost Sălişcan Virgil, participant la olimpiada chineză şi Dărăban Radu care a reprezentat floreta romănească la jocurile olimpice de la Londra.

O menţiune aparte pentru floretistul Osváth Richard, care datorită unor intervenţii chirurgicale greşite, a continuat cariera sportivă în căruciorul medical, devenind primul sportiv sătmărean care a obţinut o medalie la Jocurile Paralimpice de la Londra cu echipa Ungariei.

Simona Deac-Pop a adus de asemenea o medalie de bronz de la CM din Budapesta cu echipa României. Echipa de spadă masculin a CSSM (Pop Adrian II, Árkosi Bertalan, Radu Pop, Szilágyi Adrian) constituie o permanenţă în privinţa rezultatelor constant bune.

Şi urmează o nouă generaţie: Oana Drăguşin, Bianca Oros, Stepper Evelyn, Sandra Pop, Teodora Drăguşin, Teodora Coste, Bogdan Dascălu, Mureşan István, Alex Ardelean, Sebastian Flucuş, Szabolcs File, Szemák Tamás, Bodó Benjámin, Iulian Aldea, Balint Andrei, Marchiş Emanuel, Bartók Alpár, Pop Edwin, Varga Anette, Magyar Petra, Pertrişor Evelyn, Löchli Evelyn, Erdei Réka, Adrien Haidu, Alexandra Lazin, Pótor Andrea, Kőrőssy Melissza, Szép Márton, Mácska Ádám, Szilágyi Balázs, Pallai Amarillisz, Teodora Coste, Nagy Csilla, Kató Zsófi, şi mulţi alţii. Şi din lista sportivilor enumeraţi mai sus se poate observa un „amalgam” al sportivilor sub aspectul categoriei de vârstă.

O revelaţie a ultimilor ani la concursurile interne şi internaţionale a fost Amalia Tătăran (bronz la JO de tineret, câştigătoare a Cupei României în faţa medaliatei olimpice, Ana Brânză). Árkosi Bertalan are de asemenea rezultate meritorii, câştigând de două ori consecutiv titlul de campion naţional.

Echipa actuală a antrenorilor sătmăreni (Éva Lengyel, Şuta Dan, Csiszár Francisc, File Attila, Surducan Simona, Nagy Lehel, Izsáki Arnold) îşi dă silinţa în continuare în formarea copiilor dornici de performanţe, chiar dacă, la fel ca şi până acum, de multe ori, scrimerii noştri – din motive de studii sau altele – se maturizează în cadrul altor cluburi.

Plecarea sportivilor spre alte centre s-a mai redus după încheierea parteneriatului dintre Clubul Sportiv Satu Mare şi Universitatea Vasile Goldiş. Prin acest „contract” mulţi performeri sătmăreni urmând cursurile universităţii acasă, au continuat să evolueze la clubul care i-a format, aspect care a influenţat în mod pozitiv palmaresul sportului sătmărean.

În stabilirea acestor relaţii, un rol deosebit a avut prorectorul universităţii, Găvrilă Ardelean, care a acordat titlul de Doctor Honoris Causa preşedintelui FRS, Ana Pascu.

Am amintit în capitolele anterioare de rolul jucat de antrenorii sătmăreni în străinătate. Ştefan Haukler, Mezei Béla, Bodóczi Miklós, Rozalia Orosz- Gombos, Franz Wieland, Szentkirályi István, Andrásfi Tibor, Kandó György, Lăpuşte Ciprian, Rápolti Sándor, Ilosvai Alexandru, Petrovics Gabriel, Dan Emil, Langenbacher Andy, Caius Trenea constituie doar o parte a specialiştilor care au fructificat cele învăţate acasă pe planşele cluburilor de peste hotare.

În capitolele precedente am vorbit pe lângă sportivi şi antrenori şi despre oameni destoinici, preşedinţi de club, de asociaţii, care au înlesnit obţinerea acestor rezultate meritorii. Cu riscul de a ne repeta, dorim să aducem mulţumiri (în unele cazuri post mortem) acestora: Wielland Francisc, Biró Anton, Kuki Adalbert, Terebesi Emil, Illés István, Verba Gustav, Dan Viorel, Marcel Tarţa, Contraş Alexandru, Petre Dumitru, Ionel Păcurariu, Găvrilă Ardelean.

O contribuţie la succese au avut şi armurierii clubului (Tirnovan Géza, Szabo József, Gombola András) sau cei care au asigurat asistenţa medicală a concursurilor (Dr. Vincze Katalin şi asistentul Csordás Ferenc) La capitolul mulţumiri, nu trebuie uitaţi sponsorii scrimei locale: întreprinderile Samus, Electrolux, Mondiala, Unio, Ceprom (specialiştii din această unitate, sub conducerea directorilor Dumitraşcu Mihai, Unterberger Zoltán şi Mureşan Vasile au fabricat primul aparat de scor din România, prin munca inginerilor Dragoş Horaţiu, Torzsa István, Kelemen Béla, şi Rácz László). Dar vorbind de sponsori, trebuie subliniat meritul deosebit al Primăriei Satu Mare, al Consiliului Local, al actualului şi foştilor primari ai municipiului în sprijinirea activităţii CSSM.

În 1997, scrimerii stabiliţi în străinătate (in frunte cu Szepessy Iosif, Ştefan Haukler şi Michael Vardi) au decis că vor iniţia ridicarea unui bust al maestrului Csipler Alexandru, de la care au învăţat arta mânuirii floretei sau a spadei.

Atunci a avut loc şi prima Întîlnire a Scrimerilor Sătmăreni. După varianta de gips a bustului, s-a trecut la turnarea lui în bronz. Cel care a realizat bustul a fost sculptorul Erdei Ştefan, un reputat artist plastic al Sătmarului. În 1999, bustul a fost dezvelit în faţa sălii, care din acest moment a primit şi un nume nou: Sala de Scrimă Alexandru Csipler.

Legat de turnarea bustului, ziarele locale au relatat că în executarea acestei lucrări de referinţă în municipiul Satu Mare, un rol deosebit au jucat sculptorul Erdei Ştefan, preşedintele clubului Dan Viorel, ziaristul Stahl Ştefan, Veres Pál, directorul Întreprindeii IPSUIC, cât şi muncitorii turnătoriei.

A doua Întîlnire Mondială a avut loc în anul 2000, la care organizatorii au invitat pe preşedinţii comitetelor olimpice din România şi Ungaria.

Invitaţia a fost acceptată doar de Schmitt Pál, Preşedintele ulterior al Ungariei, care a venit cu mare plăcere la întîlnirea cu foştii „colegi de arme” din Satu Mare. Au fost prezenţi Ana Pascu, preşedintele FRS şi Alexandru Mironov, fost ministru al sportului. Cea de-a treia acţiune din acest şir a avut loc în 2006, când Primăria municipiului şi Consiliul Local au acordat Ecaterinei Jencsik-Stahl titlul de Cetăţean de Onoare, pentru

întreaga activitate competiţională, pentru rolul jucat de legendara scrimeră în organizarea acestor întîlniri.

Decesul Ecaterinei Stahl în 2009 a făcut ca data celei de a patra manifestări să fie amânată până în anul 2012, acţiune la care au participat peste 250 de scrimeri activi şi veterani, din ţară şi de peste hotare. Cele patru întîlniri au fost sponsorizate de Primăria municipiului Satu Mare şi Szepessy Iosif.

Iniţiativa antrenorului lotului de floretă feminin, Petre Ducu, a federaţiei de specialitate îmbrăţişată de primarul Illyés Gyula, preluată în continuare de primarul Dr. Dorel Coica a făcut ca, începând cu anul 2010 Sala Alexandru Csipler să devină un adevărat centru european de scrimă. Organizarea anuală a Cupei Satu Mare pentru floretistele cadete în cadrul Circuitului european de scrimă, adună în fiecare ediţie numeroase talente.

Concursul constituie un adevărat „laborator” de pregătire a viitoarelor vedete ale floretei feminine. Oraşele europene care punctează în circuitul European de cadete conform site-lui oficial al Federaţiei Europene www.eurofencing.info sunt următoarele: Satu Mare (România), Warszwa (Polonia), Reikjavik (Islanda), Göteborg (Suedia), Pisa (Italia), Krakovia (Polonia), Berlin (Germania), Mödling (Austria), Budapesta (Ungaria), Bratislava (Slovacia), Poznan (Polonia) şi Londra (Anglia).

La ultima ediţie a Cupei Satu Mare au fost prezente peste 100 de sportive din 15 ţări: Austria, Belarus, Croaţia, Cehia, Ungaria, Israel, Gruzia, Italia, Moldova, România, Rusia, Serbia, Slovacia, Ucraina şi SUA. Datorită numărului mare de participanţi, competiţia s-a desfăşurat în trei săli: Sala de Scrimă „Alexandru Csipler” şi două săli ale Colegiului Naţional „Ioan Slavici”.

Pe lângă concursul de fete, care punctează în circuitul european, se desfăşoară paralel şi un concurs la floretă băieţi şi sunt şanse ca pe viitor să facă parte din acelaşi circuit. Astfel, numărul sportivilor participanţi împreună cu arbitrii, tehnicieni, observatori de la federaţie se va ridica la peste 200.

Valoarea concursului este demonstrată şi de faptul că, campiona mondială de cadete din 2013, Mesteri-Schmel Viktoria din Ungaria a participat la două ediţii, cea din 2012 terminându-se cu victoria sportivei de la Budapesta. Tot în această ordine de idei, menţionăm că trăgătoarele steliste Mălina Călugăreanu şi Maria Boldor sunt de asemenea cotate printre fruntaşe în clasamentul de cadete ale FIE.

În ultimul capitol al acestei istorii scurte a scrimei locale, autorii cărţii deplâng dispariţia campionilor scrimei sătmărene, păstrând veşnic amintirea lor:

Bay Béla, Csipler Alexandru, Csipler Attila, Csipler István sen., Tirnovan Géza, Jenei István, Todor Ferenc, Kovács Andor, Rácz László, Moise Constantin, Pallay Éva, Judit Haukler, Tapodi Attila, Kósa László, Szentmártoni László, Kirilla Mihály, Rus Călin, Takács Pál, Zsák Zoltán, Huszti Zsolt, Dán Ştefan, Taar József, Domokos Francisc, Csőkör Lajos, Tomori László, Ştefan Ardeleanu, Ştefan Haukler, Ecaterina Jencsik- Stahl.

• Ecaterina Jencsik (1965, jun., ROM)
• Ştefan Ardeleanu-Weiszböck (1966, , ROM)
• Ştefan Aredeleanu-Weiszböck (1966, , ROM)
• Ileana Gyulai-Jenei (1969, , ROM)
• Suzana Tasi-Ardeleanu (1969, , ROM)
• Iosif Szepessy (1973, ech., GER)
• Petre Kuki ( 1974, , ROM)
• Petre Kuki ( 1975, , ROM)
• Ecaterina Jencsik-Stahl ( 1975, , ROM)
• Zita Funkenhauser ( 1984, , GER)
• Mónika Wéber (1989, , GER)
• Rita König ( 1995, jun., GER)
• Fekete Attila (1998, 2001 , HUN)
• Monica Wéber (1999, , GER)
• Rita König (1999, , GER)

Dar n-am fi corecţi faţă de cei care la marile întreceri mondiale sau olimpice au obţinut „doar” locul doi sau trei: Marcela Moldovan-Zsák, Rozália Oros-Gombos şi Monica Weber au obţinut la Jocurile Olimpice din 1984 la Los Angeles medaliile de argint cu echipa de floretă a României. Bodóczi Miklós medalie de argint la CM de la Sofia 1986, Kuki Petre medalie de argint la CM din 1981, Ştefan Haukler medalie de bronz cu echipa la CM din 1969 şi 1970, Stahl Cristina, medalie de argint cu echipa la CM din 2004 şi 2005, Osváth Richárd medalie de bronz la Jocurile paralimpice din Londra 2012, Simona Deac-Pop medalie de bronz cu echipa la CM din 2013, Budapesta.

1959 – Ştefan Haukler (spadă) 1962 – Ştefan Haukler (spadă) 1965 – Ştefan Haukler (spadă)

1966 – Ileana Gyulai (floretă feminin)

1967 – Ileana Gyulai (floretă feminin), Iosif Budaházy (sabie) 1968 – Ecaterina Jencsik-Stahl (floretă feminin)

1970 – Suzana Ardeleanu (floretă feminin) 1971 – Suzana Ardeleanu (floretă feminin) 1973 – Ileana Gyulai-Jenei (floretă feminin)

1974 – Suzana Ardeleanu (floretă feminin), Petre Kuki (floretă masculin)

1975 – Ecaterina Jencsik-Stahl (floretă feminin), Petre Kuki (floretă masculin)

1976 – Suzana Ardeleanu (floretă feminin) 1977 – Marcela Moldovan (floretă feminin) 1978 – Suzana Ardeleanu (floretă feminin)

1979 – Suzana Ardeleanu (floretă femenin), Petre Kuki (floretă masculin) 1980 – Petre Kuki (floretă masculin)

1981 – Petre Kuki (floretă masculin), Szabó Rudolf (spadă masculin)

1982– Marcela Moldovan-Zsák (floretă feminin), Petre Kuki (floretă masculin), Bodóczi Miklós (spadă masculin)

1983 – Marcela Moldovan-Zsák (floretă feminin), Petre Kuki (floretă masculin)

1984 – Petre Kuki (floretă masculin) 1985 – Rozalia Orosz (floretă feminin) 1986 – Szabó Rudolf (spadă masculin) 1987 – Rozalia Orosz (floretă feminin) 1989 – Bodóczi Miklós (spadă masculin) 1991 – Muzsnay Emőke (spadă feminin) 1994 – Gyurkán Judit (spadă feminin)

1998 – Nyisztor Alexandru (spadă masculin) 2001 – Pop Adrian I. (spadă masculin) 2002 – Májer Bernadette (spadă feminin)

2005 – Virgil Sălişcan (floretă masculin), Nyisztor Alexandru (spadă masculin)

2006 – Cristina Stahl (floretă feminin), Virgil Sălişcan (floretă masculin), Nyisztor Alexandru (spadă masculin)

2007 – Cristina Stahl (floretă feminin), Virgil Sălişcan (floretă masculin), Nyisztor Alexandru (spadă masculin)

2008 – Cristina Stahl (floretă feminin), Virgil Sălişcan (floretă masculin), Nyisztor Alexandru (spadă masculin)

2009 – Cristina Stahl (floretă feminin), Virgil Sălişcan (floretă masculin), Nyisztor Alexandru (spadă masculin)

2010 – Adrian Pop II. (spadă masculin) 2011 – Adrian Pop II. (spadă masculin)

2012 – Árkosi Bertalan (spadă masculin) 2013 – Árkosi Bertalan (spadă masculin)

1964 – CS Metalul Unio Satu Mare (floretă feminin)

1981 – CS Satu Mare (floretă feminin)

1982 – CS Satu Mare (floretă feminin)

1983 – CS Satu Mare (floretă feminin)

1985 – CS Satu Mare (floretă feminin)

1986 – CS Satu Mare (floretă feminin)

1989 – Flacăra Satu Mare (floretă masculin), CSSM (spadă masculin)

1990 – CS Satu Mare (spadă feminin)

1991 – CS Satu Mare (spadă masculin), CSSM (spadă feminin)

1992 – CS Satu Mare (spadă feminin)

1997 – Samus Satu Mare (floretă masculin)

1998 – Samus Satu Mare (floretă masculin)

2001 – CS Satu Mare (spadă feminin)

2004 – CS Satu Mare (spadă masculin)

2010 – CS Satu Mare (spadă masculin)

2012 – CS Satu Mare (spadă masculin)

1981 – Foggia: Petre Kuki, medalie de bronz, floretă masculin, individual

2001 – Koblenz: Echipa de floretă feminin a României medalie de bronz (Szabó Réka, Scarlat Roxana, Cristina Stahl, Vanţă Claudia)

2004 – Koppenhága: Echipa de floretă feminin a României medalie de aur (Badea Laura, Scarlat Roxana, Cristina Stahl, Indrei Corina)

2005 – Zalaegerszeg: Echipa de floretă feminin a României medalie de bronz (Scarlat Roxana, Cristina Stahl, Cristina Ghiţă, Andrei Andreea)

2006 – Izmir: Echipa de floretă feminin a României medalie de argint (Scarlat Roxana, Cristina Stahl, Cristina Ghiţă, Andrei Andreea)

1965 – Paris: Echipa de floretă feminin a României medalie de argint (Olga Szabó, Ileana Gyulai, Ecaterina Jencsik, Vicol Maria, Stanca Maria)

1966 – Moscova: Ecaterina Jencsik-Stahl medalie de bronz la concursul individual

1967 – Montreal: Echipa de floretă a României medalie de aur (Drâmbă Ionel, Mureşan Tănase, Ţiu Mihai, Iuliu Falb Gyula, Ştefan Ardeleanu)

1967 – Montreal : Echipa de floretă feminin a României medalie de bronz (Olga Szabó, Ileana Gyulai-Jenei, Ecaterina Jencsik-Stahl, Vicol Maria, Ana Pascu)

1969 – Havana: Echipa de floretă masculin a României medalie de bronz (Drâmbă Ionel, Mureşan Tănase, Ţiu Mihai, Ştefan Haukler)

1969 – Havanna: Echipa de floretă feminin a României medalie de aur (Olga Szabó, Ileana Gyulai-Jenei, Ana Pascu, Suzana Tasi- Ardeleanu)

1969 – Havana: Ileana Gyulai-Jenei medalie de argint la concursul individual

1970 – Ankara : Echipa de floretă feminin a României medalie de argint (Olga Szabó, Ileana Gyulai-Jenei, Ecaterina Jencsik-Stahl, Vicol Maria, Ana Pascu)

1973 – Göteborg: Echipa de floretă feminin a României medalie de bronz (Ileana Gyulai-Jenei, Ecaterina Jencsik-Stahl, Suzana Tasi- Ardeleanu, Ana Pascu, Bartoş Magdalena)

1975 – Budapesta: Ecaterina Jencsik-Stahl campioană mondială la individual, la floretă feminin

1975 – Budapesta: Echipa de floretă feminin a României medalie de bronz (Ana Pascu, Ecaterina Jencsik-Stahl, Bartoş Magdalena, Pricop Elena, Suzana Tasi-Ardeleanu)

1977 – Hamburg: Echipa de floretă feminin a României medalie de bronz (Ţurcan Viorica, Chezan Magdalena, Suzana Tasi-Ardeleanu, Moldovan Marcela-Zsak, Dragomir Adriana)

1981 – Clermont Ferrand: Petre Kuki medalie de argint la concursul individual de floretă masculin

1986 – Sofia: Bodóczi Miklós, medalie de argint la concursul individual de spadă masculin

1987 – Lausanne – Echipa de floretă feminin a României medalie de argint (Grigorescu Claudia, Tufan Elisabeta, Rozalia Orosz-Gombos, Szabó Réka, Beca Georgeta)

2002 – Lisabona: Echipa de floretă feminin a României medalie de bronz (Badea Laura, Szabó Réka, Scarlat Roxana, Cristina Stahl)

2003 – Havana: echipa de floretă feminin a României medalie de bronz (Badea Laura, Szabó Réka, Scarlat Roxana, Cristina Stahl)

2004 – New York: Echipa de floretă feminin a României medalie de argint (Badea Laura, Scarlat Roxana, Cristina Stahl, Cristina Ghiţă)

2005 – Leipzig : Echipa de floretă feminin a României medalie de argint (Scarlat Roxana, Cristina Stahl, Cristina Ghiţă, Andrei Andreea)

1960 – Roma: Echipa de floretă masculin a Româniai locul 5. (Drâmbă Ionel, Iuliu Falb, Mureşan Tănase, Csipler Attila)

1964 – Tokio: Echipa de floretă feminin a României locul 5. (Ileana Gyulai, Pascu Ana, Olga Szabó, Ecaterina Jencsik, Vicol Maria).

Echipa de floretă masculin a Româniai locul 6. (Iuliu Falb, Ştefan Haukler, Drâmbă Ionel, Mureşan Tănase, Csipler Attila). Echipa de sabie a României locol 7. (Drâmbă Ionel, Mureşan Tănase, Octavian Vintilă, Csipler Attila)

1968 – Mexiko City: Echipa de floretă feminin a României medalie de bronz (Ileana Gyulai-Jenei, Olga Szabó, Ana Pascu, Ecaterina Jencsik-Stahl , Vicol Maria)

1972 – München: Echipa de floretă feminin a Româniai medalie de bronz (Ileana Gyulai-Jenei, Olga Szabó, Ana Pascu, Ecaterina Jencsik- Stahl, Suzana Tasi-Ardeleanu. Budahazy Iosif a participat la copncursul de sabie.

1976 – Montreal: Echipa de floretă feminin a României locul 7. (Ileana Gyulai-Jenei, Moldovan Marcela- Zsák, Ecaterina Jencsik-Stahl, Ana Pascu, Bartoş Magdalena)

1980 – Moscova: Ecaterina Jencsik-Stahl termină pe locul 4 în concursul individual de floretă feminin. Echipa de floretă masculin a României pe locul 5. (Petre Kuki, Mihai Ţiu, Sorin Roca, Tudor Petruş). Echipa de spadă a României pe locul 4. (Ioan Pop, Octavian Zidaru, Pongrácz Anton, Costica Bărăgan, Petre Kuki)

1984 – Los Angeles: Echipa de floretă feminin a României medalie de argint (Aurora Dan, Monica Wéber, Rozalia Orosz-Gombos, Moldovan Marcela-Zsák, Guzganu Elisabeta)

1992 – Barcelona: La concursul inividual de spadă a participat Adrian Pop (I)

2004 – Athena: La concursul inividual de spadă a participat Nyisztor Alexandru

2008 – Beijing: La concursul individual de floretă feminin a participat Cristina Stahl

2012 – Londra: Osváth Richárd a câştigat medalia de bronz la concursul de floretă la Jocurile Paralimpice de la Londra

Chiar dacă nu se poate considera că ar fi „un sport de masă”, scrima românească a produs în mod regulat campioni mondiali şi olimpici, provocând surpriză în rândul reprezentanţilor marilor puteri ale ramurii de sport (Italia, Rusia, Franţa, Ungaria). Prima surpriză a constituit argintul obţinut la JO din 1956 de către Olga Orbán-Szabó, iar în 1962 Olga cucereşte titlul suprem la CM de la Buenos Aires.

În 1967, echipa de floretă masculin a României, sub conducerea impetuosului Ionel Drâmbă câştigă aurul la CM de la Montreal (Drâmbă Ionel, Mureşan Tănase, Iuliu Falb, Ştefan Ardeleanu). Peste doi ani, a fost rândul echipei de floretă feminin să obţină locul 1 la CM de la Havana (Olga Szabó, Ileana Gyulai-Jenei, Vicol Maria, Suzana Tasi-Ardeleanu, Pascu Ana).

În continuare chiar dacă floretistele au fost de mai multe ori în apropierea aurului, titlul următor a venit abia în 1975 prin Ecatrina Jencsik-Stahl, la CM de la Budapesta. După întinerirea echipei de floretă feminin, a trecut mai bine de un deceniu, când în 1987 Eliasabeta Guzganu-Tufan câştigă banderola violetă la Lausanne, în 1987.

Urmează în 1994 cvartetul condus de Laura Badea (Laura Badea, Grigorescu Claudia, Tufan Elisabeta, Szabó Réka) care obţine titlul suprem. Tot aici, Szabó Réka s-a remarcat la proba individuală, prin aurul mondial. 1995: la Havana, Laura Badea devine campioană mondială. Tot în capitala cubaneză, peste doi ani, Mihai Dorina termină pe 1 la sabie feminin.

Începând cu 2005 în prim-planul întrecerilor intră sabrerii români (la Leipzig, Mihai Covaliu câştigă turneul individual), iar în 2009, în Antalya, echipa antrenată de Covaliu (Dumitrescu Rareş, Zalomir Florin, Hâncianu Cosmin, Dolniceanu Tiberiu) va urca pe cea mai înaltă treaptă a podiumului.

2010 este anul spadasinelor: la Paris, echipa formată din Anca Măriou, Ana Maria Brânza, Simona Alexandru, Loredana Dinu câştigă medalia de aur, acest succes este repetat şi în 2011 la CM din Catania.

În privinţa medaliilor olimpice de aur, colecţia românească este mult mai modestă: Ionel Drâmbă (1968, Mexic), Laura Badea (1996, Atlanta), Mihai Covaliu (2000, Sydney) fiind câştigătorii laurilor olimpici.

Printre legendele „sportului cu sabie” un loc aparte ocupă Bay Béla. S-a născut la 8 februarie 1907, într-o familie înstărită în orăşelul Seini, aflat la 40 de km de Satu Mare. Familia Bay deţinea moşii importante în judeţul Satu Mare, proprietatea cea mai importantă găsindu-se în perimetrul satului Ciumeşti.

A învăţat arta mînuirii sabiei de la maeştri Asociaţiei Sportive Sătmărene (preşedinte : Tereh Géza). În anii ’30 se inscrie la facultatea de drept al Universităţii Pázmány Péter de la Budapesta, dar şi în timpul studiilor a participat la mai multe concursuri, din Satu Mare şi Carei. După ce se mută cu familia la Budapesta devine component de bază a clubului BEAC, un centru important al scrimei din Ungaria.

În fruntea sabrerilor de la BEAC, Bay a câştigat numeroase titluri de campion, a participat la jocurile olimpice din 1936 şi 1948, împreună cu o altă legendă a scrimei maghiare, Gerevich Aladár. După anii petrecuţi la BEAC devine antrenor coordonator de scrimă la AS Törekvés şi BVSC, iar mai târziu antrenor federal.

Bay Béla a muncit foarte mult ca după cel de al II-lea război mondial scrima din Ungaria să revină în elita mondială a sportului. Începând din 1951 a devenit antrenor federal, funcţie păstrată pînă în anul 1976. A fost profesor la Academia de Sport, la iniţiativa lui scrima devine obiect de studiu în învăţământul superior.

A fost decorat cu înalte titluri ale Comitetului Olimpic Maghiar, iar în 1992 a primit Colanul de Argint al Comitetului Olimpic Internaţional. Sub directa îndrumare a maestrului Bay s-au format o serie de campioni olimpici şi mondiali, printre care: Elek Ilona, Rejtő Ildikó, Fenyvesi Csaba, Bóbis Ildikó, Kamuti Jenő, Marót Péter, Papp Jenő şi mulţi alţii. A avut un rol hotărîtor în menţinerea scrimei maghiare printre cele mai „productive” la jocurile olimpice.

A fost un pasionat vânător, mulţi ani a deţimut şi funcţia de vicepreşedinte al Asocaţiei Vânătorilor din Ungaria.

O personalitate ieşită din comun a Sătmarului începutului de secol XX, şi dintre cele două războaie mondiale a fost profesorul, ziaristul, scriitorul de manuale şcolare şi nu în ultimul rînd sportivul Tereh Géza. Considerat pe bună dreptate un adevărat reprezentant sătmărean al „transilvanismului” dintre cele două războaie mondiale.

S-a născut la Satu Mare în 1889, într-o familie de mici meseriaşi. După bacalaureatul obţinut la Gimnaziul reformat, a urmat cursurile de matematică-fizică-chimie al Universităţii Ferenc József de la Cluj. Între timp – obţinînd burse de studii –, a efectuat cursuri de perfecţionare în Elveţia, Italia şi Germania.

În 1912, refuzînd ofertele venite de la universităţile din Göttingen şi Cluj acceptă postul de profesor la Şcoala Superioară Comercială de la Satu Mare. În 1914 a fost înrolat în armată, a căzut prizonier, ajunge acasă abia în anul 1918, an în care a fost numit director la şcoala unde şi-a început activitatea cu ani în urmă.

Pe lîngă activitatea de la catedră, s-a ocupat şi de scrierea şi redactarea manualelor şcolare în limbile română şi maghiară, a condus cercul literar al oraşului, a publicat în cotidianul Szamos, în calitate de colaborator extern numeroase articole literare, de popularizare a activităţilor artistice din oraş, ca şi articole rezultate în urma excursiilor efectuate în judeţ şi în Carpaţi.

Cum am subliniat şi in capitolele anterioare, Tereh a fost un reprezentant de seamă al vieţii sportive: în anii ’30-40 a fost un sabrer vestit, conducător de asociaţie, antrenor şi organizator de concursuri de scrimă. După ce sa lăsat de sport a devenit inspector şcolar, în Satu Mare, şi – timp de doi ani – la Budapesta. Întorcându-se acasă, în anul 1946 devine profesor la Liceul maghiar de băieţi, unde a predat matematică şi fizică. A încetat din viaţă în 1969, la vârsta de 80 de ani.

În rândul campionilor uitaţi nemeritat după cel de al doilea război mondial au fost pe lângă Tereh Géza şi Luczky Rudolf.

Conducerea secţiei de scrimă al Asociaţiei Sportive Sătmărene la începutul secolului XX. a fost încerdinţată lui Bene Sándor, şi Boros Lajos. Dar după 1923 scrimerii din asociaţie au ales o conducere nouă

prin persoana lui Tereh Géza, care pe lângă activitatea de conducător de secţie a fost şi un sabrer activ.

În anul 1931, la aniversarea a 10 ani de la infiinţarea asociaţiei s-a organizat şi un concurs naţional la care a participat şi trioul Tereh, Bay, Csipler. Tot în acest an este organizat un alt concurs câştigat de Luczky Rudolf, care, a fost urmat pe podium de Eötvös Pál şi Neubauer László. Dar rezultatul cel mai important al sabrerilor sătmăreni în circuitul naţional s-a produs în 1933 odată cu clasarea echipei (Tereh, Csipler, Eötvös, Luczky) pe locul 3 în Cupa Schenker de la Cluj. Peste doi ani echipa (în alcătuirea Tereh, Luczky, Schneider, Rozsnyai, Debreczeni) a câştigat Cupa, iar în 1936 a repetat performanţa. În anul 1937 Tereh se retrage, conducerea secţiei a fost incredinţată lui Melchner Sándor.

Din însemnările lui Luczky Rudolf (pusă la dispoziţia autorilor cărţii de fiica celebrului sportiv, Luczky Mari) rezultă că începînd de 1934 s-au înmulţit concursurile regionale în localităţile Cluj, Baia Mare, Satu Mare, Debreţin, iar printre protagoniştii intrecerilor s-a numărat şi Luczky Rudolf.

Ziarul Északi Sporthiradó (Cronica Sportivă de Nord) publică o altă ştire importantă pentru activitatea sportivă din oraş: În 1933 un grup de sportivi în frunte cu Csipler Alexandru se retrage din vechiul club şi formează o nouă secţie la AS Olimpia, care are în componenţă pe lângă Csipler, pe Neamţu S, Stan I., Csipler István, Eötvös Pál şi soţia, Abrudan S., Parker L.

Între cele două războaie mondiale sabrerii din Satu Mare participând la„academii” din oraşele transilvănene sau la cele organizate acasă, chiar dacă au fost printre participanţii concursurilor – trebuie să recunoaştem cu sportivitate –, nu au jucat un rol determinant (cum de fapt se va produce în anii ’50-’60).

Cei de la Cluj sau Oradea au avut deseori rezultate mai bune (excepţie constituie câştigarea Cupei Schenker în 1935 şi 1936). Dar obţinerea diplomei Academiei de Arme de la Paris de către Csipler Alexandru în 1939 a însemnat un punct de pornire spre performanţă al posesorului diplomei. Este adevărat, că ororile războiului mondial au oprit pentru ani buni orice activitate sportivă, Csipler însuşi a cunoscut soarta vitregă a celor care au fost luaţi prizonieri în URSS, unde a stat peste doi ani. Însă după revenirea sa acasă nu stă mult pe gânduri, fiind angajat ca muncitor în Uzinele Unio, organizează prima

asociaţie de scrimă din oraş, în muncă obştească. Printre cei care au fost primii trăgători ai clubului îi găsim pe fraţii săi, pe Csipler László şi Csipler István, iar mai târziu pe fiul său, pe Attila. Şi dacă vorbim de „Dinastia Csipler” să menţionăm şi faptul că printre cei care au apărut pe planşele de scrimă în perioadele următoare, pe lângă cei enumeraţi mai sus apare şi Csipler Ágnes şi István jun. (copii lui Csipler István sen.) şi Csipler Péter (fiul lui Csipler László).

În anii ’50 se formează nucleul de bază al AS Unio, prin startul carierei sportive a fraţilor Mezei (Béla şi László), Kósa László, Vadnai Ottilia, Szugyiczky Zoltán, Luczky Mari, Takács Pál, Turkász Otto, Ambrozi Pál şi cea mai bună sportivă a acestor ani: Elena Şamşudeanu.

În această perioadă antrenamentele s-au desfăşurat în sala veche de pe str. Ştefan cel Mare. Sătmărenii mai în vârstă probabil că îşi mai aduc aminte de clinchetul metalic al armelor, de strigătele trăgătorilor, de comenzile antrenorilor, care s-au auzit şi în afara sălii. După cum am mai afrirmat creşterea campionilor s-a desfăşurat „pe bandă rulantă”: locul celor plecaţi la cluburile bucureştene a fost luat de următoarea generaţie, de talente nu ducea lipsă centrul de scrimă. În aceste condiţii nu a a fost de mirare, că de Sanyi bácsi a fost nevoie şi la Bucureşti, cât şi în antrenamentele centralizate de pregătire. Decenii la rând a fost antrenorul de care s-a folosit federaţia în pregătire generaţiilor de sportivi pentru marile concursuri internaţionale, campionate mondiale sau jocuri olimpice. Helsiki, Melbourne, Roma, Tokio, Mexic au constituit adevărate pietre de hotar, pentru care Csipler a pregătit împreună cu colaboratorii săi sportivii romăni.

Dr. Uray Zoltán, din lotul olimpic pentru Helsinki a povestit că Csipler a fost cooptat şi în pregtirea lotului pentru JO din 1952, dar din lotul care a făcut deplasarea în capitala finlandeză n-a mai făcut parte. După spusele Olgăi Szabó, antrenorul a avut un rol hotărâtor şi în cîştigarea argintului olimpic de sportiva de 18 ani la JO de la Melbourne (1956). A fost prezent ca antrenor la trei jocuri: la Melbourne, Roma şi Tokio. În 1968, înaintea JO din Mexic a fost folosit doar la pregătirea tehnică a tricolorilor, cu câteva zile înainte de plecarea delegaţiei în Mexic i s-a comunicat retragerea vizei de călătorie. Gestul a fost suportat greu de antrenor, dar Sanyi bácsi s-a obişnuit deja cu gesturile „nesportive” ale conducătorilor şi a continuat munca.

În 1974, antrenorul emerit acceptă să lucreze un an în Australia, dar creşterea campionilor nu se opreşte nici acasă: munca din sală este

continuată de Tóth (Langenbacher) István, Mezei Béla şi Botka Josif. După revenirea acasă, în anii următori, sportivii din Australia au participat la două tabere de pregătire la Satu Mare.

După construirea noii săli de scrimă (relatată pe larg în capitolele anterioare), Csipler este pensionat, dar legătura sa nu se întrerupe cu scrima, el vine regulat şi acordă sportivilor chiar „şcoli” până când sănătatea sa va permite. În noua sală munca este continuată cu succes de un grup de antrenori tineri, mulţi dintre ei prezenţi şi astăzi pe planşe în calitate de maeştri de floretă sau spadă.

Un capitol aparte ar trebui să constituie rolul jucat de antrenor în formarea altor scrimeri, în afara celor din Satu Mare. Acum vom aminti doar cele relatate de clujeanul Dr. Uray Zoltán într-un interviu, afirmând că medaliile de bronz obţinute de el la Campionatele Universitare de la Budapesta din 1955 la floretă individual şi la intrecerile pe echipe a sabrerilor îi datorează antrenamentelor executate de clujeni cu Csipler. Dr. Uray afirmă că două tuşe l-au despărţit să devină campion mondial.

„Sanyi bácsi a lucrat cu noi cu un fanatism extarordinar – afirmă Uray, uneori până la epuizare. Niciodată n-am tras aşa de bine ca atunci, dar Gyuricza a fost mai bun, şi acest lucru floretistul din Ungaria a dovedit-o şi la CM dela Roma, dar noi în capitala Italiei nici n-am ajuns din motive financiare. Dintre floretistele clujence Olga Orban-Szabó şi Orb Ecaterina au fost deopotrivă elevele lui Csipler.”

În 1997 Consiliul Local Satu Mare recunoscând meritele deosebite ale antrenorului emerit îi acordă titlul de Cetăţen de Onoare. În 1999, cu sprijinul material al foştilor săi elevi este dezvelit în faţa sălii un bust al maestrului, creaţia sculptorului Erdei István. La festivităţile prilejuite cu această ocazie a fost de faţă însuşi Csipler Alexandru, dar la scurt timp, la 31 decembrie 1999 maestrul a încetat din viaţă.

Prima participare internaţională a naţionalei de floretă feminin se produce în anul 1952, având ca adversar lotul polonez. Este adevărat că rezultatul obţinut (15–1 pentru Polonia) nu face parte din paginile de aur ale sportului din ţara noastră, dar trebuie subliniat că printre românce a evoluat şi o sătmăreancă, Elena Şamşudeanu.

În acestă perioadă în floreta feminină românească apar trei trăgătoare talentate: Olga Orbán (Szabó), Maria Taitiş (Vicol) şi Elena Şamşudeanu.

(Ferenczy). Cu ele a început acea serie de succese a scrimei romăneşti care continuă şi în zilele noastre (mai puţin la floretă feminin) . În 1955 la campionatele universitare de la Budapesta România a fost reprezentată de Orb, Orbán, Şamşudeanu, Taitiş, Grib şi Tărăngoiu. În 1956, după argintul Olgăi Orbán la JO de la Melbourne, tot în acest an la concursul internaţional de la Como, Olga şi Elena ajung în finala întrecerii în compania vedetelor vremii: Kate Delbarre, Dömölky Lidia, Bruna Colombetti, Elek Margit şi Elek Ilona. Locurile obţinute aici de Orbán (5.) şi Şamşudeanu (7.) sunt considerate de specialişti rezultate bune.

La campionatele mondiale de la Londra din 1957 echipa Romăniei (Vicol, Orbán, Şamşudeanu, Orb şi Neagu) obţine locul 6. Tot în acest an în finala campionatului naţional s-au întîlnit Vicol şi Şamşudeanu.

Superioritatea technică a lui Vicol a fost compensată de voinţa şi combativitatea ieşită din comun a lui Şamşudeanu. Asaltul deosebit de spectaculos a fost câştigat de Vicol, care astfel devine pentru a doua oară campioană naţională. Szabó a terminat pe locul 3. Recunoscând meritele deosebite obţinute în sport Elenei Şamşudeanu i sa acordat în 1955 titlul de Maestru al sportului.

Personalitate emblematică a scrimei româneşti, cel mai bun sportiv al meleagurilor sătmărene, Ecaterina Jencsik-Stahl s-a născut la 31 iulie 1946, în Satu Mare.

A făcut cunoştinţă cu scrima la vârsta de 14 ani, după ce prietena ei, Tóth Ecaterina a invitat-o în sala de pe str. Ştefan cel Mare.

Tatăl ei, electrician de meserie, lucrător sindicalist a fost un mare simpatizant al sportului sătmărean, şi acest lucru a avut un rol hotărâtor în formarea sportivă a fiicei sale.

A început studiile la Liceul Mihai Eminescu şi a continuat la Bucureşti, la Institutul de Educaţie Fizică şi Sport, fiind transferat cu colegele ei la CS Steaua, după ce a obţinut primul titlu de campioană naţională în anul 1964 cu echipa de floretă feminin Unio Metalul Satu Mare, împreună cu Suzana Tasi, Ileana Gyulai şi Suzana Olajos.

Comandantul clubului militar, colonelul Maximilian Pandele a venit la Satu Mare împreună cu antrenorul Zilahy Iosif şi s-au întors în capitală doar după ce au obţinut acordul de transfer al părinţilor campionilor (mai puţin al lui Olajos, care s-a dedicat studiilor universitare).

În 1965 a participat împreună cu Gyulai la CM de tineret de la Rotterdam (Olanda), de unde s-a întors cu titlul de campioană, colega ei obţinând argintul campionatelor. Rezultatul a constituit o surpriză, scrima românească nefiind cotată până atunci cu şanse la medalii la intreceri mondiale.

Odată cu acest rezultat a intrat în lumina reflectoarelor şi antrenorul floretistelor, Csipler Alexandru. De acum incolo spusele lui Sanyi bácsi privind şansele sportivilor la titluri supreme a avut şi un suport real, mai ales că după aceste succese, medaliile mondiale ale sătmărenilor s-au realizat cu o frecvenţă demnă de invidiat.

A participat la cinci jocuri olimpice (1964-Tokyo, 1968-Mexico City, 1972- München, 1976-Montreal, 1980-Moscova) şi a obţinut împreună cu echipa României două medalii de bronz.

Cu echipa de floretă feminin a Clubului Steaua a produs un adevărat record: a câştigat de şase ori Cupa Campionilor Europeni (în 1971 au reuşit să întreacă echipa rusoaicelor, echipa Dinamo Moscova fiind alcătuită exclusiv din campioane mondiale).

Ziarele sportive au subliniat rolul deosebit jucat în această întîlnire de Ecaterina Stahl şi Olga Szabó. În anii următori echipa Romăniai va juca un rol important la fiecare concurs unde a participat.

În 1975 la CM de la Budapesta, în finală reuşeşte să întreacă adversale sale din URSS, Polonia şi Ungaria şi căştigă pe merit titlul suprem. Încă în ziua triumfului trimite o telegramă în Australia, unde a lucrat în aceea perioadă Alexandru Csipler: „Sanyi bácsi, aici al Budapesta mi-am indeplinit un vis vechi, pentru care Vă mulţumesc.”

După CM din Ungaria Csipler a declarat ziariştilor: „Kati a fost o elevă de a mea foarte bună. Titlul ei înseamnă o mare reuşită. Este modestă, ca o viorea, dar pe planşă are gheare de leoaică”

În 1980 la ultima ei participare la jocurile olimpice, obţine un valoros loc 4 la individual, cel mai bun rezultat al delegaţiei de scrimeri români la Moscova, după care se retrage din activitatea competiţională şi se întoarce acasă la Satu Mare.

Pentru rezultetele remarcabile obţinute a fost decorat cu ordine şi medalii, a obţinut şi titlul de Maestru Emerit al Sportului. În 1967 s-a căsătorit cu ziaristul Ştefan Stahl.

Împreună au avut doi copii: Gabriella şi Cristina, ultima călcându-i pe urme (Cristina a făcut parte din lotul de floretă feminin al României în perioada 2000–2009 şi a obţinut patru titluri de campioană naţională, două titluri de vicecampioană mondială în anii 2004 şi 2005 la New York şi Leipzig, este campioana Europei la Copenhaga cu echipa tricolorilor.)

Prin realizările ei, prin munca pe care a depus-o pe planşele de scrimă atât ca sportivă cât şi ca antrenoare, Ecaterina Stahl a demonstrat că este cea mai valoroasă sportivă pe care a avut-o vreodată oraşul Satu Mare.

În cei 16 ani de activitate la lot, a fost pregătită de antrenorii Csipler Alexandru, Andrei Vâlcea şi Zilahi Iosif.

După JO de la Moscova, la 34 de ani se retrage din activitatea competiţională şi se dedică antrenoratului. A lucrat 18 ani la Clubul Sportiv Satu Mare, timp în care a format sportivi cu rezultate frumoase, care au dus mai departe faima şcolii de scrimă din Satu Mare, Kati néni devenind pentru majoritatea elevelor sale ca o mamă adevărată.

Este una dintre iniţiatorii şi organizatorii Întâlnirilor Mondiale ale Scrimerilor Sătmăreni.

În anul 2006 ca o recunoaştere a întregii sale activităţi, atât ca sportiv de performanţă cât şi ca antrenoare, i se acordă titlul de Cetăţean de Onoare al municipiului Satu Mare.

A încetat din viaţă la vârsta de 63 de ani, la 26 noiembrie 2009, pierzând asaltul cu o boală incurabilă, lăsând un gol imens în sufletele membrilor de familie, prietenilor şi iubitorilor de sport sătmăreni.

Palmaresul internaţional al Ecaterinei Jencsik-Stahl:

• 1965: Rotterdam, Olanda, medalia de aur la CM de tineret, individual
• 1965: Paris, medalia de argint la CM cu echipa (Ileana Gyulai–Jenei, Olga Szabo, Ecaterina Jencsik–Stahl, Ana Pascu şi Mara Vicol)
• 1966: Moscova, medalia de bronz la CM, individual şi cu echipa
• 1967: Montreal, medalia de bronz cu echipa la CM
• 1968: Jocurile Olimpice de la Mexico City, medalie de bronz cu echipa Tot în 1968, echipa feminină de floretă a clubului Steaua (Suzana Ardeleanu, Ileana Jenei, Ecaterina Stahl, Ana Pascu, Olga Szabo) cucereşte, în premieră, Cupa Europei, disputată la Torino.
• 1970: Ankara, medalia de argint cu echipa la CM
• 1970: Torino, medalia de argint (individual şi pe echipe) la CM Universitare
• 1972: Jocurile Olimpice de la München, medalie de bronz cu echipa
• 1973: Göteborg, medalia de bronz cu echipa la CM
• 1973: Suzana Ardeleanu, Ileana Gyulai, Ana Pascu, Ecaterina Stahl şi Olga Szabó cuceresc pentru a patra oară Cupa Europei, clubul Steaua intrând definitiv în posesia trofeului. Cupa va fi câştigată ulterior de Steaua de 6 ori.

• 1973: Moscova, medalia de aur cu echipa la CM Universitare
• 1974: Grenoble, medalia de bronz echipa la CM
• 1975: Budapesta, medalia de aur la individual la CM
• 1975: Budapesta, medalia de bronz cu echipa la CM
• 1977: Buenos Aires, medalia de bronz cu echipa la CM
• 1980: Jocurile Olimpice de la Moscova, locul 4 la individual

După retragerea din sportul de performanţă al Ecaterinei Stahl, locul ei pe planşele de scrimă a fost ocupată de fiica ei Cristina Stahl. S-a născut în Bucureşti la 9 aprilie 1978.

Studiile liceale le-a început în Satu Mare, însă înaintea bacalaureatului, la propunerea antrenorului federal Tudor Petruş a fost transferat la CS Steaua, ultima clasă gimnazială urmându-i la renumitul liceu Jean Monnet din capitală.

Primul ei antrenor, cum era şi firesc a fost mama ei, însă de-alungul carierei a mai fost asistată de tehnicienii federaţiei: Tudor Petruş, George Oancea şi Petre Ducu.

În perioada 2000-2009 a cîştigat patru titluri naţionale la individual, iar la întrecerile pe echipe a câştigat în serie cu echipa militară. La campionatele mondiale a cîştigat două medalii de argint (2004, New York; 2005, Leipzig) şi două medalii de bronz (2002, Lisabona; 2003,Havanna).

În 2004 la CE de la Copenhaga a obţinut cu echipa titlul de Campioana Europei. La intrecerile continentale având în palmares încă două medalii (una de argint şi una de bronz). În 2008 a participat la JO de la Beijing.

În 2009 după moartea mamei sale renunţă la activitatea competiţională şi se întoarce acasă. Ziarele de specialitate anunţau sfârşitul dinastiei Stahl la floretă.

Având studii de economist Cristina după revenirea acasă a lucrat o perioadă la Primăria Satu Mare, după care s-a angajat la o firmă de consultanţă pentru proiecte europene.

Legătura cu sportul preferat păstrează prin Fundaţia Fencing Satu Mare, infiinţată de ea cu care adus un real sprijin la organizarea turneelor de cadete din cadrul Circuitului European.

La scurt timp după retragerea Cristinei Stahl, lotul olimpic de floretă feminin a fost desfiinţat, specialiştii federaţiei explicând decizia prin lipsa de fonduri, preferînd finanţarea în continuare a spadei feminine şi sabiei masculine, cu şanse mai mari la medalii mondiale şi olimpice.

Astfel „arma de glorie” a scrimei româneşti, a fost trecută pe linie moartă, fiind nevoie probabil de ani mulţi pentru recâştigarea locului unde a fost în deceniile trecute.

Probabil că floreta feminină va urma drumul nefast al floretei masculine, care de decenii nu reuşeşte să revină pe locul unde a fost în perioada marcată de campionul olimpic şi mondial Ionel Drâmbă.

A fost un trăgător de excepţie la spadă şi floretă, un antrenor de valoare care a reuşit în mod exemplar să ducă mai departe munca începută de Alexandru Csipler.

Prieteni şi colegii de sport îl alintau cu porecla Magus (Magicianul), recunoscănd şi prin aceasta cunoştinţele profesionale vaste pe care le avea în scrimă.

S-a născut în Satu Mare, la 9 martie 1942, nu are nici zece ani când intră în sala de scrimă, iar în 1960 deja câştigă primul ei titlu naţional la tineret.

A făcut parte dintr-o generaţie de excepţie a spadei româneşti în care figurau: Pongrácz Anton, Iosif Szepessy, Ştefan Tóth, Alexandru Mironov, Adalbert Guráth şi alţii. În 1959 la Cairo şi în 1962 la Paris a fost finalist la campionatele mondiale de tineret.

Printre seniori a cîştigat mai multe titluri naţionale, de două ori a obţinut bronzul la mondiale cu echipa de floretă (la Havanna în 1969, şi la Ankara în 1970). Ca sportiv a fost prezent la trei jocuri olimpice: la Tokio, Mexic şi München.

Între anii 1980-86 a fost antrenor federal la FRS, ca antrenor a condus floretistele românce la obţinerea argintului la JO de la Los Angeles în 1984.

În 1976 odată cu înaugurarea sălii moderne de scrimă, după pensionarea lui Csipler Alexandru toată răspunderea continuării activităţii la nivelul anterior revenea lui Haukler, care a recunoscut în mod cinstit că avea mari emoţii, temându-se că succesele se vor înceta odată cu ieşirea la pensie a marelui antrenor.

Tocmai de aceea a format o echipă tânără de antrenori, şi cu mari ambiţii profesionale a reuşit să ducă mai departe faima scrimei din Satu Mare.

Haukler considera că dacă ai devenit membru în lotul naţional lărgit, sau dacă ai câştigat un titlu de campion naţional nu reprezenta mare lucru, talentul trebuia dovedit în întreceri internaţionale.

A existat o perioadă în care două treimi din membrii loturilor naţionale, la toate armele (mai puţin sabia) proveneau din Satu Mare.

În 1986 se stabileşte în Germania, devenind antrenor coordonator la clubul de mare tradiţie din Offenbach. Şi aici a reuşit performanţe ieşite din comun: elevii săi au făcut parte din echipele Germaniei campioane mondiale din anii 1991 şi 1996.

În 1999 un elev de al său devine campioană mondială de tineret. Nu este de mirare că şi în zilelel noastre la Offenbach, anual se organizează concursuri în memoria antrenorului român (Stefan Haukler-Gedächtnisturnier).

Când a părăsit ţara, a afirmat că şi în Germania va continua să lucreze în spiritul mentalităţii sătmărene în scrimă, pentru că aceasta este garanţia noilor succese, de această dată în noua sa patrie.

Şi rezultatele au confirmat pe „Magician”. Elevii lui, rămaşi acasă creşteau noi campioni, Haukler lucra eficient la Offenbach, astfel nu odată s-a întîmplat că sportivii sătmărenii s-au întîlnit pe planşe cu germanii crescuţi de un alt sătmărean. În astfel de situaţii rezultatul a contat mai puţin.

(Cum spunea pe vremuri marestrul, Csipler asistând la asalturi dintre sătmăreni plecaţi la alte cluburi din ţară şi cei de acasă: – Copii, nu contează cine bate, că victoria va conta pentru gloria sportului din Satu Mare…)

Dispunea de o cultură generală vastă din istorie, muzică şi literatură. A fost un adevărat „showmen”, avea prieteni din cele mai variate domenii, de la medici la actori şi ziarişti.

A fost apreciat de reprezentanţii federaţiei române de specialitate, de antrenori şi sportivi, aceştia făcându-i vizite dese şi la Offenbach şi la Budapesta, unde s-a stabilit după pensionare, găsind teme comune de discuţii, bineinţeles de cele mai multe ori din domeniul scrimei.

Iar despre „mentalitatea sătmăreană de scrimă” Haukler dădea următoarea explicaţie: pregătirea scrimerului trebuie începută cu executarea corectă a paşilor, munca cu picioarele este foarte imporantă, cunoştinţele tactice să fie predate odată cu cele tehnice, şi nu în ultimul rând: technica braţului armat să respecte tradiţiile, dar intotdeauna să existe posibilităţi de înnoire.

Idea Intîlnirilor Mondiale a Scrimerilor din Satu Mare se datorează de asemenea lui Haukler, în „colaborare” cu Rooz Miki (Michael Vardi) şi Szepessy Iosif.

Iată cum povesteşte Haukler acest lucru: – „La mormântarea din Mainz a lui Csipler Attila, fiul mentorului nostru ne-am înţeles că vom ridica un bust în memoria marelui antrenor, chiar dacă Sanyi bácsi era în viaţă.

Finanţarea executării lucrării era asigurat de antrenori şi sportivi crescuţi de legendarul antrenor. Ideea a fost îmbrăţişată fireşte şi de cei de acasă, înainte de toate de eleva eminentă a maestrului, Ecaterina Stahl, de soţul acesteia, ca şi de conducerea sportivă locală şi centrală.

Bustul, creaţia sculptorului Erdei István a fost dezvelit în 1999, spre bucuria tuturor scrimerilor din localitate, sala a primit numele de Sala de Scrimă Alexandru Csipler, şi de aici au pornit practic întîlnirile scrimerilor, un unicat în lumea sportului.

În 2001 la Campionatele mondiale organizate la Nimes (Franţa) Ştefan Haukler a fost decorat cu cea mai înaltă distincţie a Federaţiei Internaţionale de Scrimă pentru activitatea de antrenor al lotului naţional român de floretă feminin şi munca depusă în cadrul clubului din Germania.

După primirea distincţiei Haukler a afirmat că prin aceasta vede recunoaşterea şcolii sătmărene şi cele româneşti de scrimă, cu atât mai mult cu cât şi el este un produs al acestora.

În ţară a primit titlul de sportiv emerit şi antrenor emerit.

Ştefan Haukler a încetat din viaţă după o perioadă lungă de boală la vârsta de 65 de ani în Budapesta, la 23 noiembrie 2006.

Un adevărat exemplu al „patriotismului local sătmărean”, iubitor al meleagurilor natale, care şi după ce s-a stabilit în Germania revine frecvent acasă, se interesează de evenimentele din oraşul natal, se bucură de succesele înregistrate, se enervează la eşecuri, şi este un reprezentant de nădejde al sătmărenilor în Germania.

S-a născut la 13 octombrie 1946 în Satu Mare, unde face cunoştinţă la nouă ani cu spada şi cu antrenorul legendar Alexandru Csipler, sport care va aduce în anii următori numeroase succese, căruia de fapt îi datorează şi cariera profesională, ieşită din comun.

După bacalaureat este transferat la CS Steaua, unde va evolua în periada 1964–1970 sub conducerea antrenorului Constantin Ciocârlie. La 19 ani devine campion naţional, depăşindu-i pe podium pe Pongrácz Anton şi Pruzsinszky Sándor.

În 1966, la Havanna se organizează o Cupă Mondială la care a participat şi o delegaţie română, din care a făcut parte impreună cu prietenul său Csipler Attila.

Szepessy obţine aici victoria, dar nu atât aurul cubanez devine temă de povestit după revenire acasă, cât mai ales un meci de baschet, jucat împotriva guvernanţilor cubanezi, în frunte cu Fidel Castro…

În anul 1970 se intoarce la Satu Mare, dar din motive necunoscute autorităţile refuză să-i acorde viză de ieşire din ţară. Astfel, nu este de mirare că atunci când primeşte din nou paşaport (pentru o Cupă Mondială de la Milano), în ianuarie 1972, nu stă mult pe gânduri şi „face pasul vieţii”, ia legătura cu consulatul german, fiind de origine germană consulul îl expediază operativ în Germania.

Cetăţenia o va obţine relativ repede, datorită rudelor de origine germană din partea mamei sale, dar încadrarea în muncă şi în sport va fi mai dificilă.

A avut noroc că primarul oraşului Heidenheim (unde anual se organizează una din cele mai mari concursuri de spadă din lume) i-a acordat tot sprijinul, astfel s-au rezolvat repede şi cetăţenia şi locul de muncă.

În privinţa obţinerii titularizării în echipa de spadă a Germaniei Szepessy povesteşte că înaintea mondialului din 1973 echipa Germaniei a fost „reconstruită”, aşa că l-au primit cu braţele deschise. La mondialele de la Göteborg în finală au avut ca adversar echipa Ungariei, în frunte cu Schmitt şi Fenyvesi.

De la 2–4 au reuşit să revină şi să obţină victoria cu 8–4 şi cu asta şi aurul mondial. Victorie, în care rolul lui Szepessy a fost hotărâtor. După revenirea la Heidenheim, a fost ales ca cel mai bun sportiv al oraşului, iar jurnaliştii germani l-au ales ca al doilea sportiv din Germania.

Peste un an preşedintele RFG-ului, Gustav Heinemann l-a decorat cu Lauri de argint – împreună cu Franz Beckenbauer –, cea mai importantă decoraţie pentru sportivi din Germania.

După aurul mondial, la scurt timp Szepessy renunţă la sportul de performanţă şi devine antrenor. Iată explicaţia acestui pas, aparent inexplicabil: în 1974 la Cupa Mondială de la Berna, s-a accidentat şi acest lucru l-a determinat să înceteze cu competiţiile şi să intre în rândul tehnicienilor.

A început munca de antrenor la Heidenheim cu 20 de copii (din care 18 au absolvit universităţi), după care, obţinând diploma Academiei de Scrimă de la Hamburg, a devenit „antrenor de stat” (Landestrainer) în Baden Württemberg, iar în perioada 1980-1984 antrenor federal (Bundestrainer).

Printre elevii săi nominalizează pe Stefan Hörger, vicecampion mondial de tineret la Veneţia, cât şi pe Arnd Schmidt dublu campionul olimpic de la Söul şi Barcelona. Dar cei doi reprezintă doar câţiva din zecile de campioni, de diverse categorii de vârstă formaţi de Szepessy.

Un alt capitol al vieţii „campionului german” constituie preocupările sale profesionale, după ce se retrage din activitatea sportivă. În 1983 primeşte o ofertă foarte bună de la firma de echipamente sportive Allstar, de aici trece în postul de director general al firmei Ullmann. După patru ani, schimbare radicală în profesia lui Szepessy: devine managerul unei intreprinderi de utilaje de minerit.

Luni întregi coboară zilnic în mină, pentru a învăţa munca de subteran. De la Audax Holding SA, unde a funcţionat ca preşedinte al firmei, urmează în 1994 firma Schuck, unde este angajat ca director general adjunct. Totodată devine preşedintele consiliului director al Schuck Slovensko şi Schuck Hungary.

Astăzi este managerul unei firme cu 500 de angajaţi care produce armături pentru conducte de gaz din Rusia, India şi China. Din 2001 a acceptat şi funcţia de consilier est-european al firmei Wintershall-Erdgas, proprietatea celebrului Gazprom din Rusia.

Este membru onorific al Forumului Economic Germano-Român din Satu Mare. Dar nu întoarce spatele nici activităţii sportive: din 2002, după moartea celebrului Emil Beck a acceptat funcţia de director de relaţii externe al Centrului Olimpic de la Tauberbischofsheim.

Vine în mod regulat acasă, are relaţii bune cu autorităţile locale, reprezintă interesele judeţului în landul Baden Württemberg, coordonează aspectele financiare ale întîlnirilor mondiale ale scrimerilor sătmăreni, are relaţii de prietenie cu autorităţile din Ungaria (este un bun prieten cu fostul preşedinte al Ungariei, Schmitt Pál, care în anul 2000 a onorat cu prezenţa Intîlnirea de la Satu Mare).

Şi nu în ultimul rând Iosif Szepessy este unul dintre iniţiatorii editării volumului despre istoria scrimei sătmărene în limbile română şi maghiară.

Rezultat de excepţie obţinut de Ileana Gyulai-Jenei la CM de la Havana din 1969: aur pe echipe, argint la individual. Sportiva cu rezultate demne de invidiat în rândul scrimerilor, s-a născut la Cluj, în 12 iunie 1946.

Părinţii după naşterea Ilenei s-au mutat la Baia Mare, unde au intrat în contact cu Teatrul Maghiar de Stat din localitate, iar după mutarea trupei la Satu Mare familia Gyulai, urmând teatrul, se mută şi ea în oraşul de pe malul Someşului.

De aici drumul Ilenei (pentru prietene şi colegi de şcoală şi sport: „Maszat”) spre sala de scrimă a fost relativ scurtă şi directă. Ucenicia în sport a fost urmată de o carieră de excepţie,

„Maszat” devenind una dintre cele mai titrate floretiste a sportului românesc. În 1965 câştigă titlul naţional la tineret, în ’66, ’67 şi ’73 urcă pe cea mai înaltă treaptă a podiumului naţional şi la senioare, lucru de loc simplu ţinînd cont de valoarea adversarelor, toate vedete ale scrimei mondiale.

Dar iată cronologia rezultatelor internaţionale, realizată de Ileana Gyulai. În 1964 argint la CM de tineret de la Budapesta, repetat şi în 1965 la Rotterdam, ceea ce arată că sportiva este o floretistă de valoare constantă, nicidecum una cu rezultate întîmplătoare.

În perioada 1964- 1976 a participat la patru întreceri olimpice, cucerind două medalii de bronz (ambele cu echipa: 1968, Mexic şi 1972, München), dar din vitrina de medalii a Ilenei mai sunt două medalii de argint de la mondiale (1965, 1970), patru medalii de bonz tot de la campionate mondiale (1973, 1974, 1975, 1977).

Vârful carierei sportive este atins la campionatele mondiale de la Havanna în 1969, unde Gyulai obţine un argint la individual şi un aur pe echipe. În finala intrecerii individuale obţine patru victorii, ultimul asalt pierzînd în faţa rusoaicei Novikova, campioană olimpică (3–4), astfel ambele trăgătoare adunaseră cîte 4 victorii. Asaltul de baraj şi titlul mondial este cîştigat din nou de rusoaică. În finala pe echipe România are o adversară cu patru campioane mondiale, URSS. Dar echipa formată din Gyulai, Szabó, Vicol şi Ardeleanu obţine victoria la tuşaveraj (8–8) şi titlul mondial. Argintul şi aurul obţinut la acelaş campionat este o raritate în rândul floretistelor. Un merit aparte are în acest rezultat de excepţie şi antrenorul echipei, Iosif Zilahi.

În 1978 se încheie o carieră frumoasă, Gyulai se mută împreună cu soţul ei, Emerich Jenei (personalitate de excepţie a fotbalului romănesc, de 12 ori component al naţionalei de fotbal al României, antrenorul Stelei, câştigător al CCE în 1986, fost selecţioner al echipelor de fotbal din România, respectiv din Ungaria) la Oradea unde o periaodă scurtă, s-a ocupat de creşterea tinerelor talente la CS Crişul Oradea.

Palmaresul internaţional al Ilenei Gyulai-Jenei Jocurile Olimpice:

• 1968 – Mexic, medalie de bronz cu echipa României
• 1972 – München, medalie de bronz cu echipa României Campionate mondiale, senioare:
• 1965 – Paris, medalie de argint cu echipa României
• 1969 – Havanna, campioană mondială cu echipa României, vicecampioană mondială la concursul individual
• 1970 – Ankara, medalie de argint cu echipa României
• 1973 – Göteborg, medalie de bronz cu echipa României
• 1974 – Grenoble, medalie de bronz cu echipa României
• 1975 – Budapesta, medalie de bronz cu echipa României
• 1977 – Buenos Aires, medalie de bronz cu echipa României Campionate mondiale de tineret:
• 1964 – Budapesta, medalie de argint la concursul individual
• 1965 – Rotterdam, medalie de argint la concursul individual

Ca să nu fie cu supărare, în familia Ardeleanu şi soţul şi soţia au obţinut căte o medalie de campioni mondiali, dar Ştefan (să se vadă cine-i şeful familiei…) a mai adăugat la acestea încă o banderolă violetă, câştigată la CM de tineret.

Suzana Tasi, personalitate proeminentă a scrimei din Satu Mare s-a născut în 8 martie 1946. Şi ea a ajuns „devreme” în sala de scrimă, unde sub conducerea lui Alexandru Csipler şi datorită conştiinciozităţii cu care se pregătea, repede ajunge în fruntea listelor de trăgătoare, unele făcute de club, altele reprezentînd clasamente ale campionatelor.

În 1959 deja conducea lista speranţelor AS Unio, aşa că nu este de mirare cum arată podiumul campionatului naţional de junioare din 1963: 1. Tasi, 2. Jencsik,3. Olajos, 4. Gyulai. După plecarea sa la CS Steaua cu colegele ei de echipă, evoluţia Suzanei are un curs ascendent.

Între 1970 şi 1979 a cîştigat de şase ori titlul individual la campionatele naţionale (este un record nedepăşit nici până astăzi). A fost un om excelent de echipă, contribuind la succesele echipei naţionale din deceniile ’60-’70.

În 1969 a făcut parte din lotul românesc de floretă feminin (Ileana Gyulai-Jenei, Olga Orbán-Szabó, Maria Vicol, Ana Pascu, Suzana Tasi-Ardeleanu) condus de antrenorul Iosif Zilahi care la Havanna a cîştigat titlul mondial în dauna formaţiei sovietice, cotată ca mare favorită a campionatului.

O contribuţie deosebită la obţinerea titlului a avut şi Zilahi, care analizînd evoluţia elevelor sale pînă atunci, a decis înaintea finalei înlocuirea Anei Pascu cu Suzana Ardeleanu. Schimbarea efectuată în componenţa echipei a fost inspirată, Olga şi colegele ei au terminat la egalitate, cîştigînd titlul la tuşaveraj.

Suzana Ardeleanu a mai făcut parte din echipa „tricoloră”, care a câştigat nu mai puţin de şase medalii mondiale de bronz (Paris 1965, Göteborg 1973, Grenoble 1974, Budapesta 1975, Buenos Aires 1977, Hamburg

1978).

Colecţia ei de medalii a fost completată cu cele obţinute la Campionate Balcanice, Cupa Jeanty, Cupa Martini. În 1973 şi 1974 în clasamentul federaţiei s-a situat pe locurile 3 şi 4.

În 1965 s-a căsătorit cu un alt reprezantant de seamă al sportului sătmărean, cu Ştefan Ardeleanu (Weiszböck), cu care s-au cunoscut încă din perioada grădiniţei, şi cu care au făcut primii paşi şi în sala de scrimă.

Iar în continuare s-au sprijinit reciproc în obţinerea frumoaselor rezultate ale familiei Ardeleanu. Din căsătorie s-a născut o fată, Ştefania, care în prezent trăieşte la Chicago. căsătorit fiind cu un specialist american în calculatoare.

Ştefan Ardeleanu s-a născut în Satu mare, la 14 ianuarie 1946. Şi el face primii paşi pe planşă la vîrsta fragedă. La începutul carierei, cînd în Satu Mare exista şi echipă de sabie a preferat sabia, câştigînd titlul naţional de juniori în 1965, dar în continuare, la sfatul lui Alexandru Csipler schimbă arma, trece la floretă, pas deosebit de inspirat.

La CM de tineret de la Viena în finală câştigă cu 5–4 asaltul cu maghiarul Berkovics János şi în onoarea lui Ardeleanu în Sporthalle se intonează imnul României. Pe locul 3 al podiumului un alt sportiv din România: Ţiu Mihai.

Cei doi vor fi în continuare „pe valul scrimei mondiale”, făcând parte din echipa care de la CM de la Montreal (1967) s-a întors cu medalia de aur. Echipa a fost formată din „supertalentatul” Ionel Drâmbă şi din Iuliu Falb, Mihai Ţiu şi Ştefan Ardeleanu.

În anii urmărtori cvartetul floretiştilor rămâne în continuare pe podium: în 1969 la Havanna, iar în 1970 la Ankara obţinînd medalia de bronz.

Ştefan Ardeleanu în 1975 renunţă la sportul de performanţă, dedicându- se muncii de antrenor. La început, la clubul unde s-a format, la CSSM, mai târziu a devenit antrenorul floretistelor în lotul naţional.

Ca antrenor a condus echipa feminină la CM de la Lausanne din 1987, unde Tufan Elisabeta a câştigat aurul mondial, iar echipa medalia de argint. Peste un an a participat ca antrenor la JO de la Söul.

Întorcându-se acasă intră în conflict cu federaţia, demisionează din postul de antrenor federal şi va lucra la o o serie de cluburi din străinătate, începând cu Kuweit şi continuând cu cluburi din Grecia şi Germania.

Şi după pensionare frecventează sala de scrimă, colaborează cu colegii antrenori. După o perioadă lungă de boală, a încetat din viaţă la 1 noiembrie 2006.

Membrii familiei Kuki sunt bine cunoscuţi de iubitorii de sport sătmărenii, constituind o adevărată dinastie de sport din localitate: reprezentanţii lor au fost fotbalişti renumiţi (Carol), preşedinţi de asociaţie de scrimă (Béla), iar cel mai tînăr reprezentant (Petre) a devenit dublu campion mondial de scrimă.

Din 2013 este membru în Topul 100 al celor mai buni scrimeri din lume.

Patre Kuki s-a născut în Satu Mare, la 22 februarie 1955. Având în vedere tradiţiile familiare, legăturile unchiului cu echipele de fotbal a fost firesc ca şi copilul familiei să fie atras de mirajul mingii de fotbal.

„Norocul” (din puncul de vedere al scrimerilor) a fost că Petre a ajuns într-o grupă de copii mult mai mari ca vârstă, aşa că în timpul antrenamentelor s-a întîlnit mai rar cu mingea.

În aceste condiţii Petre a hotărît că abandonează fotbalul. Tatăl fiind în relaţii bune cu maestrul Alexandru Csipler a fost lesne de înţeles că Petre va încerca norocul pe planşele de scrimă, din vechea sală de pe str. Ştefan cel Mare.

Perioada de ucenicie în scrimă începe în 1964, împreună cu colegii Kerekes Ervin, Moise Constantin şi Kató István. Petre îşi aduce aminte cu plăcere de anii petrecuţi în sală, chiar dacă condiţiile de aici erau sărăcăcioase.

În afara acestei săli, se ţineau antrenamente şi într-o sală din Liceul Mihai Eminescu, pus la dispoziţia scrimerilor cu amabilitate de conducerea instituţiei de învăţământ, personal de directorul Constantin Bruciu, care are numai cuvinte de laudă la adresa sportivilor crescuţi în sala din liceu.

Petre are o amintire şi mai plăcută din această sală, având în vedere că aici a cunoscut-o pe viitoarea soţie, pe Marta Griga, care făcea parte dintr-o echipă apreciată de floretiste, împreună cu Csengeri Emese, Marcela Moldovan şi Ani Devecska.

Povestind despre evenimentele acestor ani Kuki a relatat şi întîlnirea avută cu tatăl Ecaterinei Jencsik, care într-o zi invitîndu-l acasă la el, i-a arătat medalia şi diploma cîştigată de fiica ei la Rotterdam, la campionatele mondiale de tineret.

Probabil că această vizita a rămas atît de bine întipărită în mintea lui Kuki că, mai tîrziu cu cîţiva ani s-a inscris şi el în rândul campionilor mondiali, de două ori consecutiv.

Kuki în 1973 cîştigă primul lui titlu naţional la tineret, dar talentul ieşit din comun al floretistului se materializează şi pe plan mondial: în 1974 cucereşte titlul mondial de tineret la Istanbul şi repetă performanţa şi peste un an în Mexic.

Aici în finală obţine cinci victorii, printre invinşii lui numărîndu-se vestgermanul Matthias Behr, „multimedaliat” sportiv al Germaniei şi sovieticul Kuzenkov.

Revenind acasă primul-secretar al judeţului Iosif Uglar, un mare iubitor de sport a oferit o recepţie oficială în onoarea campionului, invitaţi fiind familia, antrenorii şi oficialii sportivi ai judeţului.

Nu este exclus că şi aceste titluri au contribuit la decizia oficialilor locali de a ridica la Satu Mare o sală modernă de scrimă.

În 1975 şi el ia drumul Bucureştiului, este legitimat la IEFS, iar începînd cu 1979 Kuki devine component al clubului militar CS Steaua, precum mulţi alţi sportivi sătmăreni. În această perioadă (1979–1984) obţine de şase ori consecutiv tricoul de campion la seniori, record, care cu greu va fi depăşit vreodată.

Dar succesele interne au fost urmate şi de o exemplară evoluţie pe planşele internaţionale, avându-i printre colegii de echipă pe Ţiu Mihai, Tudor Petruş, Niculescu Constantin, Buricea Petrică, Roca Sorin şi alţii. Din rîndul antrenorilor avute Kuki a vorbit cu dragoste despre Csipler Alexandru, Ştefan Haukler, Vasile Chelaru, Iosif Zilahi şi Iuliu Falb.

La jocurile olimpice floretistul ocupă locuri meritorii, fiind întotdeauna foarte aproape de finală şi medalii: în 1976 la Montreal termină pe 9, în 1980, la Moscova pe 6, în 1984, la Los Angeles pe 10. Şi să nu uităm nici medalia de argint obţinut la CM de la Clermont Ferrand, la individual.

Numai cine cunoaşte asprimea concursurilor de scrimă, realizează adevărata valoare a acestor rezultate.

În 1984, în plină glorie sportivă renunţă la activitatea competiţională şi devine antrenor la clubul militar, de aici este promovat ca technician la lotul naţional de floretă masculin.

O perioadă a lucrat ca antrenor şi în Iordania. Kuki a devenit şi un valoros arbitru internaţional, fiind deseori soilicitat ca membru al juriului la marile întreceri internaţionale.

Este singurul scrimer sătmărean mebru în Top 100 al FIE, al grupului de elită a scrimei mondiale, Hall Of Fame.

Face parte din rândul floretistelor de succes ai Sătmarului din perioada anilor ’70–80, care împreună cu Rozalia Orosz, Monica Weber, Csilla Ruparcsics şi altele au dus mai departe faima floretei feminine sătmărene.

S-a născut în Satu Mare, la 3 iunie 1956. După învăţarea secretelor sportului de la antrenorul Csipler Alexandru urmează primele examene, adică concursurile la juniori, absolvite cu succes.

În 1974 devine pentru prima oară campioană naţională de tineret, tot în acet an începe şi seria concursurilor internaţionale: la Sofia temină pe locul doi. Când fedaraţia de specialitate a hotărît întinerirea lotului feminin Marcela împreună cu Viorica Draga, Magdalena Bartoş, Aurora Crişu şi Elisabeta Guzganu au constituit „noul val” al floretei româneşti. În 1976 cîştigă Cupa României, la băieţi invingător fiind un alt sătmărean: Kerekes Ervin.

Înaintea JO de la Montreal participă la o serie de concursuri-test: la Budapesta locul 3, la Poznan finalist la CM de tineret, a câştigat Cupa Jeanty. Dar la JO de la Montral echipa s-a clasat doar pe locul 7.

Alături de Moldovan au comportări bune şi Rozalia Orosz, Monica Weber, Hochdorfer Ottila şi Ruparcsics Csilla, toate fiind cooptate în lotul naţional, coordonat de Ştefan Haukler.

În 1980, la Universiada de la Bucureşti face parte din echipa câştigătoarea turneului (împreună cu Ruparcsics Csilla, Dan Aurora, Ţurcan Viorica şi Guzganu Elisabeta). Tot în acest an obţine locul 1 la campionatele internaţionale ale României, la Turneul Ţărilor Socialiste termină pe 2, după Suzana Ardeleanu. În 1982, în finala CN învinge pe Ruparcsics cu 8–6.

La JO de la Los Angeles din 1984 echipa antrenată de Ştefan Haukler şi formată din Aurora Crişu-Dan, Rozalia Orosz, Marcela Moldovan, Elisabeta Guzganu şi Monica Weber s-a întîlnit în finală cu formaţia RFG- ului, pierzînd la mare luptă întîlnirea, obţinînd astfel medaliile de argint, Cele mai valoroase medalii olimpice, câştigate vreodată de sătmăreni la jocurile olimpice.

După terminarea activităţii de performanţă, căsătorindu-se cu Zsák Zoltán, cei doi au luat parte la formarea noilor generaţii de scrimeri, dintre elevele lor cea mai titrată fiind Simona Iluţi, medaliat cu bronz la CM de cadete. După moartea prematură a soţului, Marcela a devenit antrenoare la Liceul Sportiv din localitate.

Una din cele mai „productive” floretiste din lume s-a născut în Satu Mare la 1 iulie 1966. Primul ei antrenor a fost Judit Haukler, soţia reputatului antrenor Ştefan Haukler. Zita la vărsta fragedă se mută împreună cu părinţii în Germania, dar anii petrecuţi în sălile de scrimă din oraşul ei natal au rămas definitorii pentru întrega carieră sportivă şi chiar profesională.

Noul ei loc de pregătire devine vestitul Centru Olimpic de la Tauberbischofsheim, condus de renumitul Emil Beck. Participă la concursurile organizate cu mare rigurozitate pe categorii de vârstă şi în scurt timp devine cel mai bun sportiv junior din Germania, iar la trei ani distanţă obţine acelaş titlu la seniori. Dar între cele două evenimente sunt sute de ore de antrenament, concursuri, interne şi externe, jocuri olimpice şi campionate mondiale.

În perioada 1984 – 1995 a câştigat un număr de 13 medalii la jocurile olimpice şi campionate mondiale, un adevărat record în rândul floretistelor lumii. Iată palmaresul Zitei Funkenhauser la Individual:

1987, CM Lausanne, argint 1988, JO Söul, bronz 1989, CM Denver, bronz 1993, CM Essen, bronz

La intrecerile pe echipe Zita a adunat cinci medalii de aur, una de argint şi trei de bronz. Din rândul acestora două medalii de aur la JO: în 1984 la Los Angeles şi în 1988 la Söul.

Pe lângă sport a urmat cursurile de stomatologie, obţinînd doctoratul în 1994. S-a căsătorit cu unul din cei mai titraţi floretişti germani, cu Matthias Behr, a dat naştere la doi copii.

După ce s-a retras din activitatea de performanţă, s-a dedicat profesiei de medic stomatolog, în Tauberbischofsheim. La marile concursuri internaţionale asigură asistenţa medicală de specialitate a sportivilor germani.

Monica a participat la patru întreceri sub semnele celor cinci cercuri olimpice. Ceea ce însă puţini ştiu este faptul că a participat la cele patru JO în culorile a două ţări: România şi Germania.

S-a născut în Satu Mare la 7 februarie 1966, face primii paşi pe planşă sub îndrumarea lui Judit Haukler, însă mai tîrziu trece în grupa de „elită” antrenată de Ştefan Haukler, care a în anii ’80 a reuşit să formeze o echipă, care va constitui nucleul de bază al lotului feminin. Astfel la JO de la Los Angeles din 1984, România a fost reprezentată de Aurora Dan- Crişu, Elisabeta Guzganu şi trei sătmărence: Monica Weber, Marcela Moldovan şi Rozalia Orosz.

Din „oraşul îngerilor” din California echipa s-a întors cu medalia de argint.

După 1984, Weber s-a repatriat în Germania, continuînd seria succeselor împreună cu echipa lui Zita Funkenhauser. S-a stabilit la Bonn, iar la următoarele jocuri olimpice a tras pentru Germania: în 1992, la Barcelona câştigă medalia de argint, în 1996, la Atlanta medalia de bronz, iar în 2000 tot bronz va fi recompensa trăgătoarei.

În 2000 şi la individual are o comportare bună, ocupând locul 10.

La CM are o comportare şi mai bună: în 1993, la Essen obţine medalia de aur cu echipa, rezultat repetat şi la Söul în 1999. La europene a câştigat trei medalii de bronz şi una de argint.

Cu cele 12 medalii „internaţionale” Weber ocupă un loc de frunte în rândul scrimerelor originare din Satu Mare.

Monica Weber în prezent este ofiţer în armata Germaniei (Bundeswehr).

O altă scrimeră sătmăreancă care a tras pentru culorile Germaniei este König Rita. Şi ea, ca şi colegele provenite din România, după repatriere a ajuns la Centrul de la Tauberbischofsheim, o garanţie a succeselor de mai târziu.

S-a născut în Satu Mare, la 12 martie 1977, ia primele lecţii de floretă de la Judit Haukler şi Ecaterina Stahl. După ce familia ajunge la Tauber, la scurt timp apar primele rezultate, în concursurile interne, dar vine şi consacrarea internaţională: în 1995 devine campioană mondială de tineret.

Fiind cooptat în lotul de senioare, în 1999 obţine medalie de aur la CM de la Söul. Vârful carierei sportive atinge la JO de la Sydney, unde în întrecerile individuale câştigă medalia de argint.

Sora Ritei, Suzanne König (născută în Satu Mare la 30 mai 1974) a ales sabia ca armă preferată. În 2000 devine campioana Germaniei, iar în 2001 la Koblenz campionă europeană cu echipa Germaniei, la JO de la Athena, în 2004 termină pe locul 17.

Este cel mai titrat reprezentant al spadei sătmărene, chiar dacă titlurile de campion mondial şi cel european a obţinut în culorile Ungariei.

S-a născut în comuna Halmeu, judeţul Satu Mare în anul 1976 (Fekete poate ar merita un titlu de cetăţean de onoare din partea consiliului local comunal…), primul antrenor îl are pe Csiszár Francisc, sub îndrumarea căruia obţine primele succese pe planşe.

La vârsta de 17 ani se mută la Budapesta şi devine un spadasin valoros al clubului BVSC şi al selecţionatei ungare.

Fekete Attila în echipă cu Imre Géza, Kovács Iván şi Kulcsár Krisztián obţine două titluri mondiale (1998 şi 2001), două titluri continentale (1998, 2006) şi alte medalii la intreceri individuale. Pentru o perioadă scurtă revine la Satu Mare, la chemarea lui Csiszár Francisc şi aduce o contribuţie importantă la câştigarea titlului de campion naţional al CSSM în anul 2012.

A participat la JO de la Sydney din 2000, unde a terminat pe un loc onorabil (11.). În 1976 BVSC va fi victorios în CCE, în echipă cu Fekete.

După retragerea sa de pe planşe, devine şeful secţiei de scrimă la BVSC, un club care a dat scrimei maghiare sportivi de mare valoare precum Elek Ilona, Dr. Kamuti Jenő, Dr. Fenyvesi Csaba, iar sala de scrimă, una din cele mai moderne din Ungaria poartă numele scrimerului legendar de origine sătmăreană, Dr.Bay Béla.

De la Bay la Fekete… contribuţia sătmăreană la succesele scrimei din Ungaria a fost şi rămâne un punct de referinţă important.

Este o valoroasă scrimeră, care a început cariera de performanţă la Liceul Sportiv, antrenată fiind de Ştefan Haukler. S-a născut în Satu Mare, la 28 ianuarie 1964, la 17 ani a obţinut primul ei titlu naţional.

Anul 1980 a însemnat pentru scrimerii sătmăreni un an cu un succes dublu: la CN de tineret Rozalia Orosz a obţinut locul 1 la floretă feminin, iar la băieţi tricoul de campion a fost îmbrăcat de Zsolt Huszti, care în anii următori împreună cu Tudor Petruş, Petre Kuki şi Sorin Roca au alcătuit o echipă redutabilă la CS Steaua, antrenaţi fiind de Iosif Zilahi.

Este semnificativ pentru „supremaţia sătmăreană” din aceea perioadă că la Campionatele Balcanice din 1982, aproape jumătate din lotul românesc a fost format din sportivii de la CSSM, şi toţi s-au întors acasă cu medalii: Szentkirályi István, Bodóczi Miklós, Hochdorfer Ottilia, Monica Weber, Szabó Rudolf, Szarvadi Szilárd, Rozalia Orosz.

În 1984 rezultat foarte bun la jocurile olimpice californiene: echipa trimisă pe planşe de antrenorul lotului Ştefan Haukler (Aurora Dan, Monica Weber, Rozalia Orosz, Marcela Moldovan, Elisabeta Guzganu) a suferit o singură înfrângere de la echipa Zitei Funkenhauser şi colegele sale germane şi obţine medalia de argint.

Peste un an câştigă campionatul naţional la Bucureşti.

Nu aşteaptă schimbarea regimului din România, în 1986 se repatriază în Germania, şi precum majoritatea scrimerilor plecaţi din Satu Mare se stabileşte la Tauberbischofsheim.

În timp record se acomodează cu disciplina sportului german şi devine coechipieră cu Zita Funkenhauser, Sabine Bau şi Anette Dobmeier, echipă cu care la CM de la Budapesta din 1991, cuceresc medalia de bronz.

Dar obţine medalii şi cu echipa de club din Tauber, printre care şi un titlu de CCE. După retragerea sa din sportul competiţional devine antrenor apreciat al clubului, Rosi Gombos (cum este alintat în presa de specilaitate) contribuie cu o pleiadă de sportivii la succesele sportului german.

În 2013 a primit titlul de antrenorul anului în Germania, în urma succesului înregistrat de eleva ei, Carolin Golubitsky la CM de la Budapesta, unde Carolin a obţinut medalia de argint la intrecerile individuale de floretă.

Familia Bodóczi este un exemplu demn de urmat de familiile de sportivi de pretutindeni: Miklós medaliat mondial la spadă, apreciat antrenor în Germania, soţia sa, Enikő: fostă floretistă, medic, Nicolaus, băiatul: campion mondial la cadeţi, viitor participant la JO de la Rio.

Miki Bodóczi a început să practice scrima la vârsta de 10 ani. Primii antrenori avându-l pe Ştefan Haukler şi Lajos Vigula. În 1979 obţine primul titlu la CN de tineret iar în 1982 la CN de seniori.

La Universiada din 1986 cucereşte argintul competiţiei, iar în 1986 la CM de la Sofia câştigă argintul mondialelor. Bodóczi n-a fost singur în „constelaţia” spadei sătmărene: echipa formată din Szabó Rudolf, Bodóczi Miklós, Andrásfi Tibor şi Marcel Savaniu s-a calificat în sferturile CCE.

Şi el trece prin „experienţa Stelei” , făcând parte din clubul militar timp de şase ani, timp în care şi acasă şi peste hotare va obţine medalii de diverse culori.

Trăieşte de 20 de ani în Germania, a răspuns la chemarea lui Ştefan Haukler şi a devenit un apreciat antrenor la clubul din Offenbach, dar munca lui a fost apreciată şi la nivele superioare, devenind antrenor federal.

Revine acasă în mod frecvent, ori în cantonamente cu echipa germană, ori ca fiu iubitor de mamă…

Munca de antrenor a început cu mentorul său, cu Ştefan Haukler, căruia îi mulţumeşăte ori de câte ori are ocazia şi pentru rezultatele sportive şi pentru succesele obţinute ca tehnician.

Băiatul lui, Nicolaus Bodoczi este pe urmele tatălui, şi a început şi el să adune medalii sportive, dintre care multe din metale nobile.

În 2011 la CM de cadeţi de la Baku a obţinut titlu de campion mondial, la JO de tineret de la Singapore pierde la mare luptă finala, fiind nevoit să se mulţumească cu argintul olimpic.

La CE de tineret de la Budapesta din 2013 a obţinut bronzul continental. Mama lui Nicolaus, Tivadar Enikő a fost una din speranţele floretei sătmărene, care datorită studiilor medicale a renunţat la sport, aşa că nu e de mirare că băiatul soţiilor Bodóczi a moştenit genele de campion de la părinţi.

„Bineinţeles că doresc ca să particip la JO de la Rio, acesta este scopul final pentru care depunem eforturi împreună cu tatăl meu” – a declarat Nicolaus de curând, când a vizitat bunica, la Satu Mare.

În 2011 a început o carieră de excepţie pentru un floretist din Satu Mare, om cu calităţi morale şi sportive ieşite din comun, care însă acum câţiva ani a avut neşansa unor intervenţii chirurgicale nereuşite, după care a rămas cu genunchiul drept imobilizat, ceea ce a însemnat abandonare activităţii sportive. Pentru o perioadă relativ scurtă…

Însă Osváth Richárd, eroul nostru, fost membru în lotul românesc a vrut să continue viaţa sportivă. S-a interesat la Bucureşti, răspuns negativ: nu există federaţie de sport pentru persoane cu dizabilităţi fizice.

S-a dus la Budapesta, şi aici l-au primit cu braţe deschise, s-a legitimat la CS Törekvés ( se antrenează cu un antrenor cu părinţi originari din Satu Mare, Beliczay Sándor) şi s-a angajat ca inspector la o instituţie de protejarea mediului.

Doar după căteva luni de antrenamente la Budapesta şi la Satu Mare (cu Éva Lengyel şi File Attila), în 2011 la CE de la Sheffield Osváth obţine medalia de aur la floretă masculin.

Anul următor la Jocurile Paralimpice de la Londra din nou trage foarte bine câştigând medalia de bronz. Dar seria succeselor nu se opresc aici.

În 2013 la CM de la Budapesta ajunge în finală, dar adversarul chinez şi de această dată a fost mai bun, răsplata eforturilor: medalie de argint.

La Gala Sportivilor din 2013 de la Budapesta Osváth Richárd a fost ales Sportivul Anului la categoria sportivilor paralimpici.

Întilnirile Mondiale ale Scrimerilor Sătmăreni au constituit prilejuri de

„inventariere” a sportivilor şi antrenorilor autohtoni sau a celor plecaţi

peste hotare, de scoatere la lumina reflectoarelor ale unor cariere profesionale de excepţie care, cum recunoaşte fiecare participant, nu s- ar fi realizat dacă n-ar fi existat şcoala de scrimă din Satu Mare.

Vom prezenta în cele ce urmează biografii cum ar fi cele ale lui Chişu Corneliu, membru în parlamentul Canadei, Dr. Szentkirályi István, medic stomatolog din Debreţin, Mezei Béla apreciat antrenor de scrimă la Stuttgart, Dr, Pruzsinszky Sándor, medic veterinar din Göd, Ungaria, şi pe mulţi alţii.

Este un fapt cunoscut, şi în capitolele anterioare am subliniat acest lucru: majoritatea scrimerilor sătmăreni paralel cu actvitatea competiţională au efectuat şi studii universitare, astfel că la sfîrşitul carierei lor sportive au devenit specialişti de înaltă calificare.

O astfel de carieră are inginerul Corneliu Chişu, maior în rezervă al armatei cu frunză de arţar, deputat în parlamentul canadian.

S–a născut la 13 februarie 1949, în Satu Mare, tatăl: absolvent de faculalte de studii economice, mama: o apreciată profesoară.

Dar să lăsăm să povestească Corneliu Chişu despre anii petrecuţi la Satu Mare şi Bucuresti, ca şi despre perioada din viaţa lui din Italia şi Canada.

„M–am născut la Satu Mare, am urmat liceul în oraşul meu natal, şi precum mulţi alţi tineri, am frecventat şi eu sala de scrimă, fiind bun prieten cu Szentkirályi István, Rooz Miki şi alţii.

Tatăl meu în anii 1945– 46 a fost prefectul judetului Sălaj. Bunicul din partea tatei a fost administratorul domeniilor Wesselényi din Hodod, bunica din partea mamei s–a născut la Budapesta, iar o mătuşă de a mea, Zilahi Irén a fost o actriţă apreciată ai anilor ’20–30 în Satu Mare, care a murit la Budapesta în august 1943, în timpul bombardementelor capitalei ungare.

Dupa bacalaureat am studiat la Politehnica din Bucureşti, facultatea de electronică şi fizică. În timpul studenţiei am continuat şi activitatea sportivă, fiind cooptat în lotul lărgit de floretă.

Împreună cu colegii de generaţie Sorin Poenaru, Barbu Olănescu, C. Bunicelu, C. Nicolae am participat la mai multe concursuri internaţionale, la Universiade. După absolvire am fost angajat la IPRS Băneasa, iar ulterior la ICEMENERG.

Începînd cu 1976 am lucrat şi la Ambasada Italiei, care a fost hotărâtor în cariera mea ultrerioară. M–am căsătorit, şi am părăsit ţara, la început ne-am stabilit în Italia, iar 1982 ne–am mutat în Canada.

Aici am pierdut–o pe prima mea nevasta, m–am recăsătorit, a doua mea nevastă, Cecilia s-a născut la Budapesta, avem o fată de 32 ani, Marta, avocat, angajată la primăria din Toronto. Am devenit bunic acum doi ani.

După ce în 1986 am primit cetătenia canadiană, nu a mai constituit un impediment ca în 1990 să intru în armata canadiană. Întotdeauna m-a atras cariera militară, iată că acum am avut ocazia să mă înrolez.

În 2004 am fost zece luni în Bosnia Herţegovina cu trupele canadiene de geniu, în 2007 am fost trimis în Afganistan, la Kandahar. În 2009 am ieşit din serviciul militar şi am continuat profesia de inginer la o firmă renumită canadiană.

În 2010 am hotărît să candidez pentru un loc în parlamentul Canadei, considerînd că şi un inginer poate să contribuie la bunul mers al legislativului. Am câştigat mandatul în circumscripţia Pickering-Scarborough-East, ca membru al Partidului Conservator, partid de guvernământ.

Trecutul meu de militar şi profesia mea de bază au jucat un rol hotărâtor în obţinerea candidaturii, şi nu în ultima instanţă în câştigarea locului în parlament. Ca cetăţean român sunt primul în legislativul canadian.” a încheiat povestea vieţii Corneliu Chişu.

A ajuns în mrejele scrimei la 12 ani, s-a dus în sală la chemarea prietenului său, Csipler István jun. Şi acest contact cu sportul cu sabia a fost hotărâtor pentru întrega sa viaţă.

Mezei Béla şi la vârsta de 78 de ani vizitează sala de scrimă din Stuttgart, acolo unde şi-a desfăşurat activitatea în ultimele decenii, ca angajat al clubului din capitala şvabilor.

S-a născut la 6 februarie 1935 în Satu Mare, după şcoala elementară s-a inscris la un liceu profesional metalurgic şi paralel a frecventat şi antrenamentele lui Alexandru Csipler.

Îşi aduce aminte cu plăcere de anii ’50, de campionatele naţionale organizate în Satu Mare, sau de defilările în faţa tribunelor oficiale ale scrimerilor, ocazionate de sărbătorile regimului trecut, aplaudate îndelung de asistenţă.

Repede reuşeşte să câştige un loc în echipa de sabie a clubului, unde era secondat de sportivi de mare valoare, cum au fost Eötvös Pál, Lucky Rudolf, Csipler László, Kovács Andor, Kósa László, Tatár József.

Sabrerii echipei AS Unio au jucat un rol important în campionatele naţionale, reuşind chiar victorii împotriva unor echipe consacrate, cum a fost întîlnirea cu Progresul Banca RPR, unde Mezei a obţinut 4 victorii.

Devine component al lotului naţional, şi în această calitate participă la primele concursuri bilaterale cu reprezentativele ţărilor socilaiste, cum a fost cel împotriva Poloniei, o mare putere în scrima mondială.

La această întîlnire, organizat la toate armele, au mai participat încă doi sportivi din Satu Mare: Baconi Lili, mama lui Luczky Mari cât şi Elena Şamşudeanu.

În anul 1952 lumea sportivă se pregătea pentru jocurile olimpice de la Helsinki. Sanyi bácsi lucra intens cu sportivii care ar fi avut şansă la nominalizare în lotul olimpic, dar din motive financiare în capitala finlandeză n-a mai ajuns nici un sătmărean.

La JO din 1952 Mara Vicol a obţinut o medalie de bronz (prima medalie românească la olimpiade), dar au fost în delegaţie şi Vasile Chelaru, Andrei Vâlcea, clujenii Uray Zoltán şi Guráth Béla.

Spadasinul Guráth a participat şi la întrecerile de sabie, deoarece regulamentele de atunci le permitea acest lucru, ajungînd până la semifinalele intrecerii.

În 1953, la campionatele naţionale de tineret, organizate la Cluj aurul a fost obţinut de Nicolae Ghilezan (profesorul oncolog de renume mondial de mai târziu), în continuare s-au clasat Kósa László, Mezei Béla, Rohonyi László şi Szentkirályi István.

Kósa şi Ghilezan vor juca şi în anii următori un rol important în campionatele de sabie, câştigând alternativ titlurile pînă la apariţia pe planşe a lui Iosif Budaházi şi Dan Irimiciuc.

Având în vedere rezultatele bune obţinute de sabrerii de la AS Unio nu este de mirare că CCA (predecesorul Stelei) „îl ia în vizor” pe Mezei şi pe careianul Kovács. După trei luni de instrucţie la trupă, cei doi ajung la clubul de pe strada Plevnei, unde timp de doi ani vor trage pentru echipa militară. După revenirea sa acasă Mezei Béla continuă să activeze pe planşe împreună cu fratele său Mezei László, Iosif Csökör, Francisc Domokos, Ilosvai Alexandru, Gogoman Gábor, Kakassi István, Kósa László, Tatár József, Turkás Otto şi alţii.

In anul 1963 se retrage din activitatea competiţională şi se dedică muncii de antrenor. Porneşte la drum cu mare voinţă şi elan, şi rezultatele nu vor întîrzia să apară: Zsolt Bodnár obţine argint la CN de tineret, Bay Zoltán va fi cooptat în lot.

Trebuie subliniată deopotrivă rezultatele bune a lui Schlachter Francisc, Pál Géza, Franczia Oszkár (pe lângă sabie a fost şi un spadasin desăvârşit) Tukács Csaba, Mezei Zoltán (fiul lui László), Mezei Attila (fiul lui Béla) Şuta Vasile, Apai Zoltán, Rápolti Tibor, Porcza Attila (cel care a încercat în anii trecuţi revitalizarea sabiei sătmărene), Jáger Géza, Székely Attila.

În 1968 cînd Alexandru Csipler participa la pregătirea centralizată a lotului pentru JO de la Mexic a condus antrenamentele luni întregi.

După ce s-a mutat împreună cu familia la Nürtingen, în Germania (la 30 km de Stuttgart) o perioadă îndelungată s-a ocupat de creşterea tinerelor talente la Stuttgarter Fechtklub.

Echipa antrenată de el, a câştigat de două ori Cupa Germaniei (1999 şi 2006). Trebuie menţionat că la acest club mai lucrează ca antrenori încă doi sătmăreni: Török Attila şi Kandó György.

Şi Mezei, precum mulţi alţi scrimeri, după retragere a participat la concursurile de veterani (campionate de seniori) unde, nu odată s-a situat pe podium.

Un loc aparte îl ocupă în amintirile sabrerului succesele obţinute de echipa din Fridrichshafen, care într-o perioadă a fost formată în exclusivitate de sportivi din Satu Mare (Mezei Attila, Mezei Zoltán.

Schlachter Francisc şi Wielland Francisc jun. Echipa a fost finalist de două ori la turneul Deutchland Pokal (1992 şi 1996).

La aniversarea a 75 de ani de viaţă, federaţia de specialitate a landului (Württembergischer Fechtbund) a mulţumit cu o placă şi medalie memorială activitatea bogată desfăşurată de Mezei în clubul din Stuttgart ca sportiv şi ca antrenor.

După încheierea contractului cu clubul Mezei continuă să frecventeze sala de sport, unde este primit cu dragoste de foştii săi elevi.

Scrimerii din Cluj şi Târgu Mureş au constituit în permanenţă o concurenţă serioasă pentru „muşchetarii” sătmăreni.

Cu atât mai mult ne interesează părerea avizată despre clubul din Satu Mare al unui sportiv care a început cariera la Târgu Mureş dar s-a perfecţionat la şcoala sătmăreană.

Iată în continuare scrisoarea trimisă autorului cărţii, pe care publicăm în intregime, ea conţinînd o serie de date interesante pentru istoria sportului din Sătmar.

„Am început să practic scrima al vârsta de 12 ani la Clubul Universitar din Târgu Mureş, sub conducerea maestrului Kakuts Endre.

Cum am ajuns la sală? Este simplu: la început a trebuit să o însoţesc pe sora mea, Csaga, componenta echipei Ştiinţa, pînâ la sală şi înapoi acasă, aşa că era firesc, ca în scurt timp să încep să frecventez şi eu antrenamentele.

Despre Csaga Szentkirályi să menţionăm că în anii 1955-58 a jucat un rol de seamă în campionatele de tineret de floretă împreună cu clujanca Olga Orbán, şi sătmărencele Vadnay Ottilia, şi Luczky Mari – Nota autorului.

În această perioadă, în cadrul campionatelor naţionale cei de la Ştiinţa s- au întîlnit frecvent cu sătmărenii. Oaspeţii noştrii erau reprezentaţi de cei trei Csipler: István, Alexandru şi László, respectiv Luczky Rudolf şi Mezei Béla.

Mureşenii au tras în componenţa: Nagy Bandi, Péterfi Gyula, Kakuts Endre şi Járay István. Dintre floretişti îmi aduc aminte cu mare dragoste de Csipler Attila, fostul meu prieten, care chiar dacă era mai scund, era un floretist valoros, ba chiar şi la baschet era apreciat.

De multe ori încălzirea la concursuri făcea cu aruncări la coş. Echipele de floretă feminină din cele două oraşe au fost la fel în luptă pentru un loc în podiumul naţional.

Adversarele noastre au venit la noi cu Elena Şamşudeanu (primul maestru al sportului din România), Luczky Mari, Vadnai Ottilia, şi Csipler Ági. Gazdele au aliniat o echipă cu Szentkiralyi Csaga, Kiss Gizella, Fremda Éva şi Baroa Silvia. Echipa Ştiinţa Tg. Mureş

avea însă avantajul că datorită IMF-ului a reuşit să aducă sportivi din alte oraşe, înainte de toate din Satu Mare, care în perioada studenţiei au devenit componenţi ai echipelor noastre. În rândul acetora amintim pe Csipler Attila, Tatár József, Kósa László, Anghi József, Gyulai Erzsébet.

Cănd am ajuns şi eu să trag pentru Ştiinţă, primul meu concurs a fost la Satu Mare. Am fost cazaţi la căminul Liceului Industrial Unio, în condiţii modeste, iar concursul a avut loc în sala mică a Complexului Hotelier Dacia (Pannonia).

Aici m-am întîlnit cu bunii mei prietenii de mai târziu: Székely Attila, Rooz Miki (Michael Vardi), Pruzsinszky Sándor, Kandó Gyuri, Weiszböck (Ardeleanu) Ştefan.

Dar la fel de bine îmi amintesc de un concurs de la Braşov, când la la Hotelul Korona m-am întîlnit cu vedetele de mai târziu ale scrimei româneşti: Jencsik Kati, Tasi Zsuzsi, Ileana Gyulai, Olajos Zsuzsi, Dragoş Viorica.

Dar dacă suntem la amintiri să vorbesc şi de un concurs regional de la Satu Mare, câştigat de mine, iar printre invinşii mei s-a numărat şi Uray Zoltán, renumitul floretist clujean, finalist la CE.

În anii studenţiei am devenit bun prieten cu colegul meu de institut, dar şi de sport, Csipler Attila. Iar această simpatie şi dragoste faţă de scrimă m-a determinat ca după absolvire, să plec de acasă la 250 km distanţă şi să aleg Satu Mare la repartizare.

Iar acest lucru nici până în ziua de azi nu regret, pentru că în oraşul de pe malul Someşului am reuşit să formez un cămin ideal, iar în oraş m-am întîlnit cu oameni deosebiţi, care mi-au marcat viaţa în continuare.

Este de la sine înţeles că timpul meu liber mi- am petrecut în sala de pe strada Ştefan cel Mare, unde sub îndrumarea maestrului Csipler am reuşit să descifrez secretele scrimei adevărate.

Este un lucru cert: succesele sportivilor din Satu Mare se explică prin pregătirea excelentă ale acestora sub instruirea antrenorilor Alexandru Csipler, Ştefan Haukler şi urmaşii acestora.

Am avut nevoie de doi ani ca greşelile pe care le comiteam pe planşă să le corectez. Până la urmă în 1970 la un concurs de Cupă Mondială de la Varşovia s-au văzut rezultatele eforturilor mele: împreună cu şase scrimeri sovietici şi al unui polonez am reuşit să mă calific în finala înterecerii, ocupând în final locul şase în compania unor sportivi de renume mondial, precum: Woyda, Lisevsky, Franke sau Kozeljovski.

O singură tuşă m-a despărţit de medalia de bronz. Iar reacţia federaţiei de specialitate m-a surprins şi pe mine: n-am mai fost trimis la nici un concurs internaţional…

Timp de 17 ani am fost component al CSSM, în această perioadă am asistat la creşterea noilor generaţii de sportivi, pe care întodeauna i-am ajutat i-am sprijinit.

În cele ce urmează am să încerc enumerare măcar a câtorva dintre ei: Aniculesei Vasile, Moise Constantin, Szabó Rudolf, Bodóczi Miklós, Petre Kuki, Orha Gheorghe, Rakosi Radu, Roca Sorin, Kató István, Matisán Ernő, Éder Zsolt, File Attila, Costa Mircea, Kovács Attila, Cădariu Horea, Huszti Zsolt.

Cu toţi am tras asalturi dure, dar acest lucru nu ne-a stricat relaţiile de prietenie. Ne-am bucurat de succesele colegilor de club, cum au fost titlurile de campion mondial al lui Petre Kuki care, a însemnat, în parte, şi succesul sportului sătmărean.

Am câştigat prima ediţie a Cupei Satu Mare, la care au luat parte scrimeri din Timişoara, Cluj şi Oradea. În anul următor s-a repetat concursul, îmi aduc aminte de o întîmplare cu Zsolt Huszti.

Înainte de concurs a venit la mine, speriat de valoarea adversarilor, eu l-am îmbărbătat, el mi-a mulţumit frumos, a plecat nu foarte convins de reuşitele în viitoarele asalturi, însă când noi doi ne-am întîlnit m-a bătut fără drept de apel…

În anii ’70 la un concurs am avut ca adversar pe cei de la Ştiinţa Bucureşti. Echipa sătmăreană a fost alcătuită din Csipler Attila, Ştefan Haukler, Petre Kuki, Szentkirályi István.

În echipa adversă a figurat şi valorosul sportiv şi antrenor Sică Mureşan, care n-a simpatizat prea mult cu Kuki care îl cam bătea, dar nici cu restul echipei. Inaintea asaltului final Ştiinţa a condus cu 8–7, şi dacă ar mai fi dat o singură tuşă ar fi câştigat meciul la tuşaveraj.

Am urmat eu cu Mureşan, am dat cinci tuşe fără să primesc nici unul, meciul l-am câştigat la tuşaveraj. Fireşte victoria l-am sărbătorit la Trocadero.

În 1976, la vârsta de 33 de ani am participat la Cupa Balaton în Ungaria, unde s-au adunat 128 de sportivi. Am obţinut victorii importante împotriva polonezului Kozeljovski, a sovieticului Romankov (de trei ori campion mondial), dar în final am obţinut doar locul 7, concursul fiind câştigat de maghiarul Somody în faţa lui Petre Kuki.

„Perioada sătmăreană” a vieţii mele a ţinut până în 1985, când m-am mutat la Debreţin, dar scrima n-am abandonat-o nici până azi. Particip la concursuri de veterani: la CE de la Balatonboglár la categoria de vârstă

+60 am obţinut locul doi. (La campionatele mondiale din anul 2013 a câştigat medalia de aur împreună cu echipa Ungariei.– Nota autorului).

În încheiere vreau să mulţumesc lui Sanyi bácsi, lui Csuli (Csipler Attila), tuturor colegii mei de scrimă din Satu Mare, care m-au ajutat să mă perfecţionez în acest sport frumos. Tot ce am învăţat la Satu Mare încerc să le folosesc în educarea fetelor mele, să crească şi ele în spiritul scrimei sătmărene”.

Dr. Szentkirályi István Debreţin, 29 mai 2012

„P.S. Când vorbim de succesul scrimei sătmărene trebuie să subliniem şi faptul că în spatele sportivilor şi antrenorilor remarcabili au muncit, de asemenea cu rezultate meritorii o serie de oameni, şefi de secţii, preşedinţi de club, directori de direcţii de sport, sponsori oficiali sau activişti obşteşti.

Wielland Francisc (Frici bácsi) decenii de-a rândul a fost preşedintele secţiei de scrimă, îţi indeplinea orice dorinţă. A muncit neobosit ca sportivii şi specialiştii clubului să beneficieze de sprijin din cele mai variate domeni, dar care îţi făcea viaţa mai uşoară.

În calitate de contabil şef al Fabricii Unio, făcea rost de locuri de muncă, salarii mai bune, sau dacă aveai nevoie de …lemne de foc.

În iarna anului 1968 am stat cu nevasta mea în chirie, am aşteptat naşterea primului nostru copil, la primul cuvânt de solicitare Frici bácsi a trimis la adresa noastră lemne de foc de prima calitate.

N-am uitat, vă mulţumesc pentru ajutorul nepreţuit. Mai târziu ca preşedinte de secţie, Kuki Adalbert, tatăl lui Petre a fost cel care ne-a sprijinit. Preşedintele clubului Terebesi Emil a fost de asemenea un conducător deosebit de înzestrat.

Îţi îndeplinea practic orice dorinţă. Contabilul şef al clubului Ştefan Dan a muncit de asemenea cu multă abnegaţie pentru binele sportivilor. Merită cuvinte de laudă şi munca organizatorică desfăşurată de doi scrimeri: Francisc Domokos şi Zsák Zoltán.

Fără munca celor de mai sus n-ar fi funcţionat la maxim nici „industria scrimei sătmărene”– scrie Szentkirályi István în incheierea scrisorii.

Este un participant activ al Întîlnirilor Scrimerilor Sătmăreni. În calitate de reprezentant al „Dinastiei Csipler” a contribuit cu multe date şi informaţii despre viaţa şi activitatea lui Alexandru Csipler, al celorlalţi membrii din familie.

A propus ca la Întîlniri să fie acordat o atenţie mai mare, în afara campionilor mondiali şi „soldaţilor de rând” pentru că practic chiar şi campionii s-au format din masa mare de sportivi care au practicat acest sport.

Într-o fotografie trimisă de el pot fi recunoscuţi participanţii la o întîlnire de sabie din anii ’50, dintre Unio Satu Mare şi Steaua Bucureşti: Mezei Béla, Csipler István sen. Turkás Ottó, Kovács Bandi, Csipler Alexandru, Chelaru Vasile, Mustaţă Dumitru şi Vâlcea Andrei.

Are „o vechime” pe planşe de 15 ani, a câştigat titluri de campion naţional de juniori şi tineret, a fost participant activ la multe concursuri internaţionale. A luptat de la egal la egal cu Drâmbă, Falb, Habala sau Ţiu (CN de juniori, 1962,1963) obţinând medaliile de argint şi bronz.

Este plină de semnificaţii şi clasamentul final al CN de seniori din 1964:

1.Drâmbă Ionel (Steaua),

2. Zilahi Iosif (Steauaa),

3. Tănase Mureşan (Ştiinţa Bucureşti),

4. Ţiu Mihai (Steaua),

5. Csipler István (Ştiinţa Cluj),

6. Pruzsinszky Sándor (CSM Cluj),

7. Ştefan Weiszbőck (Unio Satu Mare),

8. Paise Constantin (Petrolul Ploieşti).

Printre amintirile plăcute István a amintit şi un loc 1, obţinut la Turneul Ţărilor Socialiste din 1965 cu formaţia alcătuită din: Tănase Mureşan, Ionel Drâmbă, Iuliu Falb, Csipler Attila şi Csipler István jun.

După repatrierea sa, de două ori a câştigat campionatul Westfaliei, pentru care Primarul oraşului Iserlohn l-a răsplătit cu o medalie memorială de bronz.

După retragerea de pe planşe nu renunţă la sport: între 1980 şi 1995 a jucat tenis, la perechi a participat la intrecerile în cadrul Verbandligii, de 19 ani joacă golf acasă sau în Florida, USA. Rezultate notabile a obţinut mai ales în concursurile pe echipe.

Un ajutor substanţial la intocmirea istoriei scrimei sătmărene, mai ales a datelor dintre cele două războaie mondiale autorii cărţii au primit din partea unei reprezentante de „dinastie de scrimă”.

Este vorba de Luczky Mari, care este un descendent demn de renumele predecesorilor, tatăl: Luczky Rudolf, mama: Baconi Lili. Părinţii floretistei au activat în aceaşi asociaţie, obţinând rezultate notabile.

Mama a dat naştere la şase copii, şi chiar în aceste condiţii a fost o prezenţă permanentă pe planşe. Baconi Lili a fost componenta echipei de floretă (Şamşudeanu, Roth, Teodorescu, Baconi) care în anii ’50 a luptat pentru titlul naţional cu formaţiile bucureştene.

Luczky Mari s-a născut în 14 februarie 1938 la Satu Mare. La vârsta de 13 ani antrenorul Csipler pune floreta în mâna talentatei fete. Din spusele lui Mari rezultă, că pe lângă Csipler Alexandru a avut şi alţi

„învăţători” printre care Csipler Istvan sen., maestrul clujean Ozoray Lajos, iar în capitală Cornel Georgescu. În anii ’60 devine o participantă activă a campionatelor naţionale, jucând în acestea un rol principal, în majoritatea cazurilor ajungând în finală, dar niciodată n-a reuşit să termine în fruntea întrecerilor.

Printre colegele de generaţie aminteşte pe Vadnay Ottilia, Ecaterina Tóth, Éva Palkó. În întrecerile pe echipe a avut colege pe Csipler Ági, Hönig Rudolfina, Bartos Ilus.

În 1964 Luczky face parte din echipa campioană naţională a AS Unio împreună cu Jencsik, Gyulai, Tasi şi Olajos. După plecarea colegelor la Bucureşti Luczky se retrage, se căsătoreşte şi se mută la Baia Mare.

În 1992 se repatriază în Ungaria, domiciliul o are în localitatea Vácegres, judeţul Pesta, o comună unde s-au stabilit mai mulţi sătmăreni. Printre planurile sale de perspectivă figurează şi varianta, că va reveni din nou în oraşul său natal.

În 1959 în fruntea federaţiei de specialitate este numit un secretar general nou: Dionisie Tepşan, sub conducerea căruia începe o eră nouă în scrima românească. În această perioadă se inscriu în rândul campionilor Iosif Zilahi, Tănase Mureşan, Ştefan Haukler, Alexandru Mironov (care a jucat un rol important în evenimentele din decembrie 1989: a fost principalul personaj al preluării Radioului de forţele revoluţionare, va deveni un politician major al anilor postdecembriste, va deţine şi funcţia de ministru al sportului) şi nu în ultimul rând floretistul – sabrer Attila Csipler.

Attila s-a născut în 17 martie 1936 la Satu Mare. Fiul maestrului Alexandru Csipler nu putea avea alt destin decât cel de scrimer, în şcoala tatălui. În anii ’55-60 a fost participant activ al CN de tineret, în compania lui Iosif Botka, Francisc Boga, Nicolae Ghilezan, Sorin Poenaru, Szentkirályi István, Kandó György, Tănase Mureşan, ocupând locuri în podium (în ’58 devine chiar campion).

În 1960 face parte din delegaţia olimpică a României de la Roma, unde obţine cu echipa locul 5. Va primi titlul de Maestru al Sportului. Paralel cu sportul de performanţă devine student la medicină, şi chiar dacă acest lucru cerea un efort deosebit din partea lui, face faţă pe ambele „fronturi”.

În 1964 la JO de la Tokio are o comportare bună: la floretă obţine locul 6 cu echipa (Drâmbă, Falb, Haukler, Csipler Attila, Mureşan), iar la sabie locul 7, tot în întrecerile pe echipe. Pe planşe are ca adversari scrimeri renumiţi, precum Kamuti Jenő din Ungaria, Pellegrino şi Mangiarotto din Italia, Revenu şi Magnan din Franţa.

După retragere de pe planşe devine un medic apreciat în oraşul său natal, se perfecţionează în technici noi medicale, printre care în acupunctură. În anii ’80 îşi schimbă domiciliul, se stabileşte în Mainz, Germania. Una din motivele acestui pas, cum a explicat mai târziu Csipler au fost restricţiile impuse de regimul comunist în practicarea actului medical (mai ales de ginecologie) în condiţii normale.

La care s-a adăugat faptul că a încercat să asigure condiţii optime de sport fetei sale, Vera, care la vremea respectivă a fost campion naţional la tenis, la cadete. În 1995 s-a îmbolnăvit, a încetat din viaţă în 1996.

Este un „militant” devotat tradiţiilor sportive sătmărene, bineinţeles înainte de toate a scrimei din oraşul său natal.

S-a născut în 6 aprilie 1945 la Satu Mare, a fos „fondatorul” acelei echipe de spadă şi floretă sătmăreană care în decursul deceniilor ’70-80 a câştigat un renume mondial datorită evoluţiei sportive ale lui Ştefan Haukler, Iosif Szepessy sau Bodóczi Miklós.

Primii paşi în scrimă a efectuat sub îndrumarea lui Alexandru Csipler. Şi astăzi vorbeşte cu mândrie despre anii petrecuţi în vechea sală, despre succesele obţinute pe planşe în compania colegilor. Astfel îşi aduce aminte cu plăcere de campionatul naţional din martie 1969, organizată la Satu Mare.

Motivul satisfacţiei? Este simplu: echipa AS Unio, alcătuită din Ştefan Haukler, Csipler Attila, Csipler István jun. Pruzsinszky Sándor a reuşit să învingă formaţia Steaua Bucureşti, multiplă campioană naţională, care la vremea respectivă era formată din campioni mondiali (Ionel Drâmbă. Iuliu Falb, Mihai Ţiu şi Ştefan Ardeleanu).

– Dar succesul cel mai imporant al spadei sătmărene, obţinută de un club din Satu Mare – povesteşte medicul veterinar, care trăieşte azi la Göd, în Ungaria, s-a înregistrat la Bratislava în 1971, la concursul dotat cu Cupa Martinengo, când echipa din Satu Mare, formată din Ştefan Haukler, Szepessy Iosif, Pruzsinszky Sándor, Fekete György a învins selecţionata Moscovei, care a aliniat de asemenea o echipă cu mulţi campioni mondiali. Scor 9–7 pentru CSSM.

În continuare, datorită studiilor efectuate la Cluj (unde se legitimeză la CSM) scrima rămâne pe planul al doilea, mulţumindu-se cu urmărirea de acasă a succeselor obţinute de foştii colegi, pe planşele internaţionale.

A jucat un rol principal în organizarea Întîlnirilor Mondiale a Scrimerilor Sătmăreni, preluînd sarcinile ce reveneau organizatorilor în mobilizarea foştilor scrimeri, care s-au stabilit în Ungaria.

El a avut şi idea dezvelirii unei plăci memoriale în cinstea medaliaţilor la CM şi JO, la a IV-a Întîlnire, din 2012, contribuind, printre primii la asigurarea fondurilor necesare executării lucrării, împreună cu Iosif Szepessy şi Terebesi Emil.

A contribuit de asemenea cu informaţii şi fotografii, cât şi financiar la tipărirea volumelor în limbile maghiară şi română a istoriei scrimei sătmărene.

Este un spadasin cu merite deosibite în istoria sportului sătmărean, chiar dacă din vitrina lui cu medalii apar mai rar medalii mondiale.

Primul rezultat notabil obţine în 1977 la un CN de tineret când obţine medalia de argint. În continuare va fi unul din finaliştii campionatelor detineret împreună cu Bodóczi Miklós, Pongrácz Anton, Paul Décsei şi Liviu Buzan.

În 1980 debutează şi pe planşele internaţionale: la Budapesta reuşeşte o victorie de senzaţie împortiva lui Kolczonay Ernő, vedeta spadei din Ungaria, Bodóczi termină pe locul 3.

Tot în acest an mai are un asalt ieşit din comun: în finala probei la CN se întîlneşte cu Anton Pongrácz şi reuşeşte tuşe de senzaţie, la un moment dat a condus cu 4– 1, dar „Matyi” n-a cedat, şi a obţinut victoria cu 5–4.

În 1980 la un turneu intenaţional din Germania, România câştigă locul 1 în următoarea formaţie: Popa Ioan, Angelescu Liviu, Bodóczi Miklós, Kerekes Ervin şi Szabó Rudolf. La intrecerea individuală Kerekes a venit pe locul 4.

Într-un material dedicat federaţiilor române de sport vorbind de spada românească se arată: În perioada 1977–1980 din lotul naţional făceau parte: Anton Pongratz, Ion Popa, Octavian Zidaru, Costică Bărăgan, Liviu Angelescu, Rudolf Szabó, Mihai Popa, Alexandru Istrate, Dumitru Popescu, Miklós Bodóczi.

Antrenori: Andrei Kakucs, Constantin Panescu, Raul Dristoreanu, Paul Ghinju, Ion Rădulescu, Marin Ghimpuşan, Ladislau Vigula, Constantin Stelian, Ion Halmagy, Victor Teodorescu, ş.a.

În 1981 Szabó a câştigat campionatul naţional, în ’82 este rândul lui Bodóczi la titlu, iar în ’86 laurii naţionalei revin din nou lui Szabó. Însă în acest interval Szabó a concurat cu succes şi la intreceri de peste hotare. După retragere devine profesor-antrenor la Liceul Sportiv Satu Mare.

Este cea mai bună floretistă care a provenit de la şcoala de scrimă din Baia Mare, infiinţată de antrenorul sătmărean Tóth (Langenbacher) István ajuns pe malul Săsarului.

A învăţat arta mânuirii floretei la Baia Mare, iar după revenirea lui Tóth la Satu Mare, Ruparcsics vine şi ea odată cu antrenorul ei, şi devine campioană în oraşul maestrului Csipler. Are rezultate meritorii atât în intrecerile pe echipe cât şi la individual.

În 1980 la Universiada din Bucureşti câştigă medalia de aur cu echipa formată din: Aurora Dan, Ruparcsics Csilla, Marcela Moldovan, Guzganu Elisabeta. Din acest an la fiecare CN de tineret termină pe podium, în 1982 chiar pe treapta cea mai înaltă.

În 1981 la Leipzig obţine medalie de argint la un mare turneu internaţional, la patrulaterul de la Bucureşti tot argint cu echipa. Cu lotul naţional condus de antrenorul Ştefan Haukler cutreieră Europa: argint la Cupa Risparmio din Torino, la Leipzig locul 5., la Russe din Bulgaria locul 1. la Cupa Dunării cu echipa (Orosz Rozalia, Georgeta Beca, Lázár Réka, Weber Monica, Ruparcsics Csilla).

După retragere activează ca arbitru internaţional la concursuri interne şi internaţionale.

Unul din cel mai titrat spadasin al Sătmarului (doar Fekete Attila îl depăşeşte în privinţa rezultatelor internaţionale), de şase ori campion naţional la spadă în culorile CSSM respectiv Crişul Oradea.

S-a născut la Satu Mare, în 27 iunie 1979. Primii antrenori l-a avut pe Marcela Moldovan şi Zsák Zoltán. Nyisztor a fost la fel de valoros şi la floretă şi la spadă, dar până la urmă a rămas fidel spadei, cu care va obţine rezultate remarcabile interne şi la concursuri internaţionale.

La început a fost legitimat la CSSM, după care a continuat la Crişul Oradea. A fost de şase ori campion naţional la individual, iar cu echipa orădeană de 9 ori a obţinut tricoul de campion.

Este adevărat că această echipă orădeană era formată aproape în exclusivitate de sportivi din Satu Mare: Nagy Lehel, Árkosi Bertalan, sau fraţii Tardi, în frunte cu căpitanul de echipă, Nyisztor Alexandru.

În 1996, la CM de tineret din Belgia obţine medalia de bronz, iar ca membru în lotul naţional a participat la mai multe campionate mondiale şi europene. A fost prezent la JO din 2004, de la Atena.

În 2010 datorită unor neînţelegeri cu conducerea CS Crişul, părăseşte clubul de pe malul Crişului şi se legitimeză la Târgu Mureş. La înterecerile individuale ale naţionalelor a disputat asalturi spectaculoase cu reprezentanţii CSSM Pop Adrian II, respectiv Árkosi Bertalan.

La ultimele concursuri internaţionale Nyisztor-Csáki Alexandru s-a întegrat din nou în echipa naţională pregătită de antrenorul federal Csiszar Francisc, spre satisfacţia technicienilor sportului românesc şi al iubitorilor de sport din Satu Mare.

Este descendentă dintr-o familie valoroasă de sportivi din Satu Mare, tatăl ei este reprezentantul unei generaţii de sportivi şi de padagogi, renumitul Gyurkán Gheorghe, fost baschetbalist, profesor-director al Liceului Sportiv, cel care a dirijat construcţiile sălii de sport din curtea liceului, sală care astăzi îi poartă numele.

Gyurkán Judit s-a născut în 17 septembrie 1965 la Satu Mare, fiind un copil neastâmpărat, părinţii ei au încercat să canalizeze energiile copilului în sport: a început cu gimnastica sportivă, a continuat la baschet, ca în 1975 Judit să decidă în favoarea scrimei. Primul contact cu scrima o are în sala Liceului Sportiv, aflat în incinta Liceului Mihai Eminescu.

Antrenorul Ştefan Haukler o pregăteşte pentru echipa de floretă (atunci nu exista spadă feminină). În 1977–78 apar primele rezultate, dar de regulă ocupă locul doi pe podium, aşa că nu e de mirare că primeşte porecla de „Vice”, alături de floretistul File Attila, care în această perioadă adună de asemenea argint după argint.

Nu are nici 15 ani când este chemată în lotul lărgit al floretei feminine, dar în echipa propriu zisă a fost greu să ajungă, floreta românească atunci avea un număr mare de vedete, recunoscute chiar pe plan mondial. În ’82–83 survine o pauză forţată din motive de sănătate, iar după absolvirea liceului continuă studiile la Cluj, după un examen reuşit de admitere la Politehnica din localitate.

Se legitimează la CSM Cluj şi devine eleva lui Habala Péter, un reputat specialist naţional al floretei. La concursurile care au urmat, obţine medalii de bronz şi argint la floretă.

Schimbarea armei, şi trecerea la spadă se produce în 1988, şi repede ajunge în lotul naţional. În 1989 se întoarce al Satu Mare, se antrenează cu Francisc Domokos şi Csiszár Francisc, iar în lot lucrează cu tehnicianul Liviu Angelescu.

În 1990 este exclus (fără motiv) din lot, renunţă din nou la scrimă, se căsătoreşte, şi în 1991 se naşte fata ei, Iringo. Dar nu rezistă mult fără scrimă, iar se întoarce pe planşe şi obţine cu echipa CSSM (Muzsnay Emőke, Toma Simona, Gyulai Tünde, Nagy Tímea, Schwarzkopf Zita, Gyurkán Judit, antrenori: Francisc Domokos şi Pop Adrian I) o medale de argint la CN.

Urmează medalii noi de argint între 1997 şi 2000, după concursurile pe echipe. În noiembrie 2000, la CN organizat la Satu Mare toată lumea aştepta aurul naţionalelor de la spadasine sătmărence, dar n-a fost să fie. Din nou locul doi.

Se retrage după 25 de ani de activitate sportivă, dar la chemarea antrenorilor, dornici de titlul de campion, în 2001 din nou revine în sală şi chiar în anul respectiv reuşesc să obţină mult râvnitul aur naţional cu echipa formată din Iluţi Simona, Gyulai Tünde, Toma Simona, şi Gyurkán Judit. În 2002 mai paricipă la CCE în oraşul austriac Mödling, unde CSSM obţine un loc 5. După care se retrage, de data aceasta definitiv.

În 2004 se mută în Ungaria, şi devine un paricipant activ al campionatelor naţionale şi internaţionale de veterani, devenind campion al Ungariei în 2011 şi 2012. Este inginer electronist, în prezent lucrează ca informatician. Este divorţată, are o fiică din prima căsătorie, pe Treitl Iringo, născută în 29 octombrie, 1991.

Surorile Muzsnay,Lilla şi Emőke aparţin perioadei de supremaţie a spadei feminine sătmărene în întrecerile naţionale, care a culminat cu numeroase titluri individuale şi pe echipe cu CSSM.

Lilla s-a născut în 27 ianuarie 1972 la Satu Mare. Şi ea, ca şi colegele ei de generaţie învaţă prima dată tehnica floretei, iar din ’87 arma preferată şi în cazul ei va deveni spada. Este antrenată de Iosif Botka şi Ştefan Haukler.

Prima victorie, care va fi hotărâtoare pentru cariera ei de mai târziu, realizează în cadrul Cupei Előre din anul 1987 . Előre: un cotidian central de limba maghiară care a organizat 9 ediţii a cupei pentru scrimeri de vârstă şcolară – Nota autorului.

Din ’87 cucereşte în serii medaliile de argint şi bronz ale campionatelor de speranţe şi de juniori, de data aceasta ca spadasină. În 1991, plictisîndu-se de treptele inferioare ale podiumului obţine aurul CN de tineret, iar în CN pe echipe la seniori câştigă de asemenea locul 1.

Cele două rezultate sunt repetate şi în 1992, pentru care la final de an este răsplătită cu locul 2 în clasamentul celor mai buni sportivi din judeţul Satu Mare. Dar spadasinele campioane nu cedează nici în 1993 titlul: formaţia alcătuită din Muzsnay Emőke, Muzsnay Lilla, Marcela Moldovan-Zsák, Gyulai Tünde termină din nou în fruntea intrecerii.

Succesele de acasă sunt urmate de o comportare bună şi pe planşele din afara ţării: are mai multe titluri de Campioană Balcanică la individual şi pe echipe, dar a fost prezent şi la CM de la Budapesta din 1991 (tabloul de 32) şi la CM de tineret de la Genoa (tabloul de 16).

În anul 1993 se căsătoreşte cu colegul ei de club, Andrásfi Tibor, iar tânăra famile se mută la Budapesta. Cariera ei va fi continuată la clubul BVSC (clubul unde a activat şi legendarul Bay Bela, şi cu decenii mai târziu Fekete Attila, doi sportivi cu origini sătmărene).

Se retrage în 1999. Este mama a doi copii: Tibor s-a născut în 1999, iar Julia în 2004. A absolvit o şcoală superioară în domeniul sănătăţii, în prezent lucrează la o firmă naţională de comercializare a medicamentelor.

La vârsta de 8 ani este remarcat de antrenorul Ştefan Haukler, şi acest lucru înseamnă că Emőke va avea cariera de scrimeră de succes asigurată. În afara lui Haukler de tânăra sportivă se va ocupa şi Iosif Botka cât şi nevasta lui Haukler, Judit.

S-a născut în 19 martie 1969 la Satu Mare, primul ei club unde s-a legitimat a fost Şcoala Sportivă, unde împreună cu Haukler Jutka (fata lui Ştefan Haukler), Májer Tünde, şi Pinkóczi Erika formează o echipă plină de speranţe.

Ca floretistă în 1985 obţine bronzul intrecerilior la echipe. În ’86 la CN de junioare, individual locul 3, în ’ 87 locul 2 în Cupa României, în ’88 Campion Balcanic pe echipe.

Cu toate succesele obţinute ca floretistă şi Emőke trece în echipa spadasinelor, modificarea armei preferate survine în 1987. Va avea colege de echipă pe sora ei Lilla, pe Marcela Moldovan-Zsák, Gyulai Tünde, Gyurkán Judit şi Toma Simona, echipă redutabilă, după cum vom vedea şi din rezultatele ce urmează.

Principalele rezultate ale spadasinei:

Campion naţional individual la tineret şi senioare: 1988, 1989, 1991. 1992. Locul 2 în Cupa României în 1987 şi 1991. În 1991 locul 2 individual în Cupa Mondială.

La întrecerile pe echipe numărul medaliilor obţinute este de asemenea demn de invidiat: 1990 Campion Balcanic, 1991 câştigător al Cupei României, campion naţional cu echipa CSSM în 1991, 1992, 1993, medalie de argint la CN pe echipe în 1997.

Se retrage în 1998, se căsătoreşte cu Hodász László, un reprezentant de seamă al tenisului de masă din Satu Mare. A dat naştere la doi copii, în prezent lucrează ca asistent medical.

 Începînd cu 1987 apare în scrima sătmăreană o generaţie formată de antrenorul Ştefan Haukler, care va avea un cuvânt greu de spus pe planşe în anii următori. Această „garnitură” era formată din Orosz Rozalia, Betuker Gabriela, Hochdorfer Ottilia, Ruparcsics Csilla şi Weber Monica. Fetele lui „Pityu bácsi” au confirmat.

În 1978 CN de junioare a fost câştigată de Hochdorfer Ottilia, Orosz Rozália a venit pe 4, dar peste un an medalia de aur a fost agăţată de gâtul lui Betuker. Intre 1980 şi 1982 sătmărencele au rămas în fruntea clasamentelor la diferite categorii de vârstă, câştigători fiind Hochdorfer, Orosz şi Ruparcsics. Betuker însă de fiecare dată a fost în apropierea locului 1, cucerind medalii de bronz şi argint.

La categoria de tineret Betuker a făcut un pas înainte: în 1978 şi 1979 a fost sărbătorită în calitate de campioană. Dar la fel de interesant este, din punctul de vedere al clubului sătmărean şi clasamentul CN din 1980:

1. Orosz, 2. Beca, 3. Betuker, 4. Hochdorfer, 5. Ruparcsics.

După părerea unanimă a specialiştilor Betuker a fost una din cele mai talentate floretiste a generaţiei sale, însă a rămas „neconfirmată” în intreceri internaţionale. Care este explicaţia?

Poate faptul după ce a trecut la categoria senioare, familia Betuker şi-a schimbat domiciliul, Gabriela ajungând la Bistriţa şi chiar dacă şi-a continuat cariera la clubul din localitate, nu a făcut acel pas spre înalta performanţă, de care au beneficiat colegele sale de generaţie.

Betuker Gabriela trăieşte în prezent în Canada.

Pop Adrian (nici-o legătură de rudenie cu Adi Pop II., cel care este componenta de bază a CSSM şi al lotului naşional) este un spadasin şi antrenor remarcabil cu rezultate frumoase atât ca trăgător cât şi ca tehnician.

S-a născut în 13 februarie 1968 la Satu Mare. În sala veche intră în contact cu scrima, primul lui antrenor de floretă a fost Éva Lengyel, dar şi el a primit multe „lecţii” şi de la maestrul Csipler.

După şase ani petrecuţi printre floretişti trece în rândul spadasinilor unde va fi „preluat” de antrenorii Vigula Lajos şi Csiszár Francisc. Nu are nici 15 ani când câştigă primul ei titlu de campion la juniori, după care timp de 13 ani va face parte din lotul naţional de spadă.

Pe lângă CSSM, cinci ani a fost legitimat la Crişul Oradea, timp în care a urmat şi cursurile universitare. În 1992 la Budapesta a participat la un turneu de calificare pentru jocurile olimpice, succesul de aici a însemnat şi biletul de avion pentru JO de la Barcelona.

În concursul din capitala catalană Pop a ajuns până în optimi, JO însemnând pentru sportivul sătmărean amintiri de neuitat.

După ce se retrage din sportul de performanţă devine antrenor la CSSM, ca tehnician „semnează” mai multe titluri pentru clubul unde s-a format. Din 2004 se mută în Suedia, devine antrenor, dar în 2007 participă şi în campionatul ţării triplei coroane, şi obţine medalia de aur. Din 2008 a preluat şi îndrumarea lotului de juniori, un elev de al lui câştigând chiar locul 1 la CM de la Baku.

Face parte din „noul val” al spadei din Satu Mare. Adi vede lumina zilei la 1 noiembrie 1985. Este aşezat în gardă de către antrenorul Pop Adrian I la vârsta de 9 ani. (Este pură întîmplare identitea de nume dintre sportiv şi antrenor…)

Încă de la începutul carierei dă dovadă de multă sârguinţă, devotament, calităţi „exploatate” cu succes de antrenorul Csiszár Francisc care preia „asistenţa tehnică” a sportivului, tandem care există şi în prezent

În 2004 la CE de juniori din Portugalia este foarte aproape de aurul continental, dar până la urmă a trebuit să se mulţumească cu medalia de argint. Iar sindromul locului doi în campionate revine şi cu alte ocazii.

În 2007 fiind împrumutat la Crişul Oradea obţine medalia de argint în Cupa Europei, concurs ţinut în „capitala spadei europene”, la Heidenheim.

Tot argint şi la turneul Ursul alb de la Berlin, unde reuşeşte să se claseze pe treapta a doua a podiumului dintr-un total de 239 de participanţi (finala îl pierde la mare luptă cu campionul german, Fidler).

Locul doi şi în campionatele naţionale, dar în 2010 şi 2011 se debarasează de acest loc şi reuşeşte să obţină titlul de campion. Faptul că în aceşti ani a reuşit să câştige CN şi pe echipe a asigurat echipei dreptul de participarea la gala de spadă de la Heidenheim, absolvit cu rezultate remarcabile şi pentru CSSM şi pentru lotul naţional (echipa clubului fiind echivalat cu naţionala României la aceste înteceri).

Simona Deac s-a născut în 25 decembrie 1988 la Satu Mare. Naşterea Simonei a constituit un cadou preţios de crăciun pentru părinţi dar şi pentru sportul sătmărean…

Antrenorul care a descoperit pe talentata spadasină a fost Csiszár Francisc, fiind mulţi ani cea mai bună scrimeră a CSSM. Cu toate succesele obţinute de Simona pe planşele campionatelor naţionale, drumul spre „înalta societate” a spadei a fost vremelnic blocat, datorită componenţei valoroase a naţionalei feminine, campioană mondială.

Dar uşile lotului s-au deschis, federaţia o invită pe Simona în lot, ceea ce este răsplătit de sătmăreancă cu o medalie de argint la CM de junioare de la Acireale (Italia) din 2008. Argint şi la Universiada de la Belgrad în 2009.

În 2010 intră în rîndurile acelor sătmăreni care continuă cariera la Steaua Bucureşti, club cu care cucereşte CCE în 2010 şi 2011 (antrenori: Milan Cornel şi Epurescu Gheorghe). Seria reuşitelor continuă şi în 2012. Anul trecut formaţia alcătuită din Ana Maria Brânză, Deac Simona, Vereş Greta şi Maria Udrea obţin locul 2 în Cupa Europei la Napoli

Vârful carierei (de până acum) atinge în vara anului 2013 când Simona Deac-Pop a reuşit să câştige cu echipa de spadă a României medalia de argint la Campionatele Europene de la Zagreb şi medalia de bronz la Campionatele Mondiale de la Budapesta.

„Am tras bine pe echipe. Păcat că n-am putut trece şi de Rusia în semifinale, însă trebuie să recunoaştem că rusoaicele au fost mai bune decât noi. Cu franţuzoaicele eram convinse că putem face un meci bun.

Ana a început bine, apoi ele au revenit în luptă şi aşa se face că până în penultimul asalt ne conduceau. Am intrat foarte hotărâtă în luptă şi am reuşit să recuperez de la 21–24 până la 25–25.

A fost un moment psihologic favorabil nouă. Ştiam că Ana cu experienţa ei va şti să speculeze momentul deoarece era ultimul asalt, scor final 33–28” a relatat Simona finalul meciului de bronz, presei din Satu Mare.

Este un sportiv valoros al scrimei locale, a obţinut toate titlurile posibile de campioană la categoria speranţe, junioare şi tineret şi probabil că va urma o carieră la fel de strălucită şi la senioare.

Amalia s-a născut în 15 iulie 1994, Csiszár Francisc a îndrumat primii ei paşi pe planşă, începînd cu 2003. Statistica rezultatelor obţinute de spadasină, reliefează nu mai puţin de 20 de titluri naţionale, la diverse concursuri pe categorii de vârstă, dar vârful acestora aparţine CM de cadeţi de la Baku (Azerbaidjan), de unde se întoarce cu bronzul întrecerilor individuale.

La CE de cadeţi de la Klagenfurt (Austria) obţine de asemenea medalia de bronz cu echipa României (din care a făcut parte împreună cu o altă sătmăreancă, Greta Veres, transferat şi ea la Steaua).

Dar Amalia a avut o comportare bună şi la cupele mondiale de tineret din Italia (2009) şi Spania (2010). La întrecerile Jocurilor Olimpice pentru Tineret de la Singapore (a fost singura sportivă din Satu Mare), a obţinut un merituos loc 7.

In finala întrecerilor dotate cu Cupa României din 2012 a reuşit o victorie nesperată în faţa vicecampioanei olimpice, Ana Maria Brânză. La CE pentru tineret de la Budapesta, din martie 2013 obţine medalia de argint.

Cu aceste rezultate în palmares Amalia a fost invitată în lotul naţional, unde poate să se pregătească pentru JO de la Rio în compania Simonei Deac-Pop şi Anei Brânză.

A fost ales ca cea mai bună sportivă a judeţului Satu Mare în anii 2010, 2011 şi în 2013, iar Csiszár Francisc tot atâta ori antrenorul anului.

Ajunge în sala de scrimă la chemarea unui prieten de al său, cînd are 13 ani, şi această întîlnire cu urmaşii lui D’Artagnan va fi determinantă în viaţa spadasinului de frunte al oraşului Satu Mare.

Numărul titlurilor naţionale obţinute la concursuri de diferite categorii de vîrstă nici nu mai ţine minte. După care vine seria medaliilor printre seniori, la început ca sportiv al clubului Crişul Oradea, mai târziu cu CSSM.

Aduce şi pe această cale mulţumiri primului antrenor din cariera lui, Francisc Domokos, ca şi antrenorului actual, Csiszár Francisc. Campionatul din anul 2012 a fost organizat al Oradea, în fieful adversarilor eterni ai sătmărenilor, dar acest lucru nu a deranjat de loc pe cei de la CSSM, câştigând atât la individual cât şi pe echipe.

La individual pe toate cele trei trepte a podiumului s-au găsit spadasini de la Satu Mare: 1. Árkosi Bertalan, 2. Szilagyi Adrian, 3. Pop Adrian.

Concursul pe echipe s-a încheita tot cu victoria CSSM, ceea ce a permis fiilor lui Csiszár să dea dovadă de aptitudini ieşite din comun la CCE din Heidenheim. În 2013 Árkosi cucereşte din nou aurul naţionalelor, dar pe echipe victoria a revenit orădenilor.

Este spadasinul despre care vom mai auzi. S-a născut în Satu Mare, la 4 septembrie, 1987, nu are nici 10 ani când Langenbacher Ştefan îl primeşte în grupa de copii.

Este mândru de titlul de campion obţinut în anul 2010 cu echipa CSSM, ca şi de argintul cucerit cu un an mai târziu. Dar adevărata satisfacţie va produce campionatul din anul 2012: aur cu echipa, argint la individual.

Ca şi colegi de echipă îl enumără pe Adrian Pop, Lăpuşte Ciprian, Fekete Attila, Árkosi Bertalan, Radu Andrei.

La concursurile internaţionale cel mai bun rezultat a obţinut la CM de tineret de la Belek, unde a terminat pe locul 9.

Henriette s-a născut la 16 septembrie 1975. La şase ani a început scrima sub îndrumarea antrenorilor Judit şi Ştefan Haukler. După trei ani de antrenamente au venit şi rezultatele. La CN de juniori obţine medalia de bronz, dar a cucerit şi alte medalii la individual şi pe echipe.

„După plecarea familiei Haukler în Germania am continuat antrenamentele cu Ecaterina Stahl – îşi aminteşte Henri – colegele mele de echipă au fost: Wéber Erika, König Zsuzsa, Jónás Noémi, Şandor Margareta, Şăulean Luminiţa. În 1989 ne-am mutat cu familia în Ungaria, unde am continuat practicarea scrimei la Szolnok şi apoi la Budapesta.

Am obţinut medalii şi aici, la campionatele naţionale. În urma unei accidentări rezultatele mele au fost mai slabe, atât în ţară cât şi în competiţii internaţionale, aşa că am început să arbitrez.

De 8 ani lucrez în domeniul scrimei pentru persoane cu dizabilităţi fizice, am participat la Jocurile Paraolimpice de la Londra în calitate de arbitru. Am studia management sportiv la Facultatea de Sport, drept la Universitatea din Pécs, după care am obţinut diploma de expert în drept sportiv.

Momentan sunt director adjunct la Institutul Naţional de Sport.” – ne scrie Tamás Henriette.

Francisc Schlachter a fost unul dintre sportivii lui Mezei Béla care mai întâi s-a afirmat acasă, după care a continuat seria succeselor în străinătate.

Francisc s-a născut la 21 ianuarie 1962, în Moftinu Mare. La vârsta de 8 ani s-a mutat cu familia la Satu Mare, a început scrima şi a petrecut din ce în ce mai mult timp în sală. Şi datorită lui Mezei Béla a îndrăgit mult sabia şi a devenit un om de bază al echipei sătmărene.

În 1989 s-a mutat în RFG, unde l-au legitimat în acelaşi an la Clubul Sportiv Friedrichshafen, unde activa ca sportiv cât şi ca antrenor. S-a ocupat de antrenorat şi în Ravensburg. Echipa lui a obţinut mai multe medalii în cadrul campionatelor locale şi federale.

În aceea vreme, echipa de sabie a oraşului de pe malul lacului Boden era alcătuită din următorii membrii: Wieland Francisc, Schlachter Francisc, Mezei Zoltán şi Mezei Attila, toţi sătmăreni.

Cariera sportivă frumoasă a luat sfârşit în 1998, apoi Sclachter s-a întors acasă şi în 2005 a înfiinţat firma Schlachterimpex, care colaborează cu o firmă din Germania. „Cel mai frumos vis de al meu a devenit realitate tot aici, şi anume faptul că soţia mea Andrea a născut doi băieţi extraordinari, Nicolas şi Benjamin.” – scrie Francsisc în scrisoarea lui.

Şter Arabela este o persoană cu care s-a mândrit atât clubul sătmărean cât şi antrenoarea ei datorită carierei sportive şi a celei profesionale care a urmat. La fel ca şi ceilalţi scrimeri, Arabela a demonstrat că scrimerii sunt persoane deosebite care îşi ghidează şi activitatea profesională în spiritul disciplinei caracteristice sportului preferat, astfel devin specialişti de apreciat.

S-a născut la 13 mai 1982, a început scrima la 9 ani cu antrenoarea Ecaterina Stahl. Între 1993 şi 1995 a câştigat de trei ori Cupa 1 Decembrie, în 1995 a făcut parte din echipa clubului Mondiala, campioană naţională de copii, alături de colegele Cudrici Daniela, Móna Erika, Pop Daniela.

În 1995 devine campioană naţională la copii, iar în 1996 vicecampioană naţională la speranţe. Pe lângă competiţiile interne, a participat la numeroase concursuri internaţionale: la Samorin (Slovacia), Frankfurt şi Budapesta. A făcut parte din Centrul Olimpic de Speranţe din Satu Mare.

După ce s-a lăsat de scrimă, a studiat la Facultatea de Sudii Europene din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai, după care a urmat masteratul de Management şi a obţinut şi titlul de doctor în domeniul relaţiilor internaţionale.

A lucrat în Ministerul Integrării Europene, la Comisia Europeană în Bruxelles şi în Ministerul de Externe. Acum este angajată la o firmă de proiecte europene. În 2012 s-a căsătorit cu specialistul în finanţe, Vasilescu Mihai.

Daniela s-a născut la 28 februarie 1982 şi a început scrima la vârsta de 8 ani, în 1990 cu Ardeleanu Suzana. În urma fuziunii grupelor de aceeaşi categorie s-au format echipe alcătuite din Şter Arabela, Cudrici Daniela, Amic Anita, Tanchi Laura, Soproni Andrea, Asztalnok Andrea, Seleş Roxana, Seleş Anca, care au obţinut medalii la competiţiile naţionale.

Mai întâi a fost legitimată la Clubului Sportiv Satu Mare, după care a trecut la clubul AS Mondiala. Echipa formată din Şter Arabela, Cudrici Daniela, Pop Daniela, Soproni Andrea a câştigat titlul naţional la Campionatul Naţional de copii în 1995. Antrenoarele fetelor au fost Suzana Ardeleanu şi Ecaterina Stahl.

Anul următor s-a alăturat echipei Móna Erika şi fetele au câştigat la Campionatul Naţional de Speranţe medalia de argint. Pop Daniela a făcut parte timp de doi ani din echipa Centrului Olimpic de Speranţe din Satu Mare. S-a lăsat de scrimă în anul 2000, iar în 2012 s-a mutat împreună cu soţul şi băieţelul lor în Germania.

A început scrima la vârsta de 10 ani şi în scurt timp sub îndrumarea antrenoarei Ardeleanu Suzana devine omul de bază al echipei. S-a născut la 1 martie 1976 în Satu Mare. A obţinut medalii la toate competiţiile de categorie de vârstă: Cupa 1 Decembrie, campionate naţionale de copii, cadeţi şi juniori şi a participat la numeroase cantonamente ale lotului naţional.

După terminarea liceului se transferă la Clubul Oltchim Râmnicu Vâlcea (în perioada în care pe lângă secţia de handbal, Otchimul avea şi echipe de scrimă). În ultimii ani de activitate sportivă schimbă arma, trecând la sabie.

A făcut parte din lotul naţional de sabie feminin al României. S-a căsătorit cu Szabó István, împreună cu care sunt părinţii a două fete: Tekla şi Aida. Trăiesc în Mezőkövesd, Ungaria, iar Daniela lucrează în biroul de resurse umane al unei fabrici de prelucrări metalice, în timpul liber predă ore de step aerobic.

S-a născut în Satu Mare la 27 iunie 1969. După ce de mic copil s-a tot jucat cu săbiile de decor ale tatălui său, părinţii au hotărât să îl dea la scrimă: la vârsta de 6 ani l-au dus pentru prima dată în sala de scrimă. Ştefan Haukler l-a luat în primire pe micul năzdrăvan, în incinta liceului Mihai Eminescu, unde se antrenau scrimerii de la Liceul Sportiv pe vremea aceea.

„Duelurile pe care mi le-am închipuit s-au lăsat aşteptate. La început – ne povesteşte Czira Zsolt – antrenamentele se rezumau la „munca de picioare” şi alte exerciţii de fond, în sfârşit, la vârsta de 9 ani am primit floreta în mână. La 10 ani am fost transferat la antrenorul Botka Iosif.

Deja era în formare echipa alcătuită din Stepper Ştefan, Bencze Sebastian, Czira Zsolt, care a obţinut rezultate frumoase de-a lungul anilor. Prima dată am fost convocat în cantonamentul lotului organizat la Bistriţa, la vârsta de 13 ani.

Începând cu 1986, am participat la pregătirile centralizate ale lotului naţional în Bucureşti. În aprilie 1990, m-am mutat în Ungaria, unde în primii doi ani am intrat în primii opt la campionatul naţional. După aceea m-am concentrat pe activitate profesională şi am continuat scrima doar la nivel de hobby timp de 5 ani.

Sunt informatician la o firmă germană, am un copil minunat, Mark, pe care îl creştem împreună cu iubita mea Sz. Andi şi îi doresc să devină scrimer mai bun decât mine.

În ultimii doi ani am participat la campionatele de veterani, împreună cu Bencze Sebi, rezultatele nostre fiind: Zsolt – două medalii de argint, Sebi – două medalii de bronz.”

András, poreclit Bandi a fost unul dintre vârfurile echipei de floretă sătmărene din anii 90. A lucrat cu antrenorii Éva Lengyel şi File Attila. I-a avut colegi de echipă pe Csengeri Zsolt, Dicu Levente şi Kádár Róbert, alături de care a câştigat mai multe titluri şi medalii la campionatele naţionale de diferite categorii.

La individual a obţinut următoarele rezultate: aur la Campionatul Naţional de Speranţe, aur la Campionatul Naţional de cadeţi, argint la Campionatul Naţional de Juniori, argint la Campionatul Balcanic.

A făcut armata la Clubul Sportiv al Armatei Steaua, apoi s-a mutat la Nyiregyháza, a participat la două cupe mondiale şi a obţinut două locuri II la campionatul regional. După ce s-a lăsat de scrimă, a fost antrenor timp de trei ani la Nyiregyháza şi Zalaegerszeg, după care a revenit la Satu Mare.

S-a născut la 12 mai 1967 în Satu Mare, a început practicarea sabiei în 1980 cu antrenorul Mezei Béla. După doi ani s-a mutat la spadă şi a lucrat în continuare sub îndrumarea antrenorilor Kandó György, Csiszár Francisc şi Vigula Lajos.

A obţinut numeroase medalii la competiţiile naţionale alături de colegii de echipă Pop Adi, Mátyás Matyi, Reich Feri şi Tóthpál István. A obţinut medalii şi la individual. După infiinţarea clubului de scrimă din Bistriţa în 1985 s-a transferat aici, echipa cu care au obţinut mai multe medalii de argint şi bronz la Divizia A şi la Cupa României avându-i ca membrii pe Petrovics, Décsei, Alexandru Florin şi Bărăgan Costică.

În 1990 a revenit acasă, unde a tras pentru cluburile Unio şi CSSM. Colegii de echipă au fost: Pop Adi, Décsei Paul, Szenes Attila, Dan Emil, Zséder Attila. Au câştigat împreună medalii atât la echipe cât şi la individual.

„Pedro” s-a căsătorit în 2002 şi în 2010 s-a născut Antonia, fiica lui. În 2010 s-a mutat în Germania împreună cu familia, acum trăieşte şi lucrează ca antrenor la Dortmund. A participat cu drag la toate întâlnirile scrimerilor sătmăreni.

„M-am bucurat mult când am auzit că se scrie o carte despre scrimerii sătmăreni. Cred că ne va ajuta să ne amintim momentele de neuitat pe care le-am petrecut pe planşe în tovărăşia unor oameni dragi.” – scrie Daniela în scrisoarea adresată autorului.

A început scrima în 1989 sub îndrumarea antrenoarei Ruparcsics Csilla, iar după plecarea ei în Ungaria a continuat cu Ardeleanu Suzana şi Ecaterina Stahl. Între 1992 şi 1995 a obţinut mai multe medalii la Cupa 1 Decembrie, una dintre adversarele cu care se lupta destul de des pentru medalii era Şter Arabela.

Echipa clubului Mondiala alcătuită din Cudrici Daniela, Şter Arabela şi Pop Daniela a obţinut în 1995 locul I la Campionatul Naţional de Copii. În 1996 aceeaşi echipă, împreună Móna Erika s-au clasat pe locul II la Campionatul Naţional de Speranţe. Daniela a obţinut mai multe medalii la campionatele naţionale de cadeţi şi juniori.

În 2000, datorită studiilor pe care le urmează se lasă de scrimă, dar întotdeauna îşi aminteşte cu drag anii petrecuţi în sala de scrimă, care a constituit una dintre cele mai frumoase perioade din viaţa ei.

Daniela s-a născut la 25 octombrie 1977, a început scrima la 8 ani cu Stahl Ecaterina şi Ardeleanu Suzana. A câştigat o medalie la Cupa 1 Decembrie şi în 1992 a făcut parte din echipa campioană naţională la speranţe. S-a lăsat de scrimă devreme.

Prima lecţie de spadă a primit-o de la Csiszár Francisc, la vârsta de 11 ani. Colegii lui de echipă au fost: Szilaghi Adrian, Tardi Ottó şi Pop Adrian. A fost unul dintre elevii cei mai talentaţi pe care i-a îndrumat Csiszár câştigând medalii la toate categoriile de vârstă. La Campionatul European din 2005 a terminat pe locul 8, iar la Mondialele de Juniori din 2006, la proba de echipe s-a clasat pe locul 6. Tot pe locul 6 s-a clasat la Campionatul Naţional de Seniori. S-a lăsat de scrimă relativ devreme, momentan este antrenor în Göteborg, Suedia.

Andrea s-a născut în 1972, a început scrima sub îndrumarea antrenorului Csiszár Francisc, apoi a continuat alături de Haukler Judit şi Ecaterina Stahl. A participat la mai multe campionate naţionale ca membră a echipei clubului Mondiala. Colegele de echipă au fost Weber, König, Nagy. În echipa „mare” le-a avut colege pe Sebestyén, Korponay, Tomuţ. S-a lăsat de sport în 1990, acum lucrează în industria de confecţii.

Melánia s-a născut la 2 august 1976, în Satu Mare. A început scrima la 8 ani şi până la vârsta de 21 de ani a fost un membru activ al echipei de floretă din Satu Mare. Prima ei antrenoare a fost Suzana Ardeleanu.

Colegele de echipă de la clubul Luceafărul au fost Vass Odetta, Link Daniela şi Bartha Orsi. Ulterior în locul lui Orsi a intrat Jankovics Timea. După aceea s-a schimbat echipa, fetele au trecut la Clubul Sportiv Satu Mare. Antrenoarele cu care a lucrat în această perioadă sunt Suzana Ardeleanu şi Ecaterina Stahl.

Echipa clubului era alcătuită din Link Daniela, Vass Odetta, Pál Melánia şi Cristina Stahl. La individual s-a clasat de mai multe ori în primele opt, atât la individual cât şi la echipe.

La echipe, au obţinut mai multe medalii, la CN de cadeţi o dată au câştigat chiar medalia de aur. La vârsta de 21 de ani a plecat să lucreze în străinătate. După doi ani a revenit pe planşă, alcătuind o echipă cu colegele Sebestyén Jutka şi Cuteanu Cornelia.

Această echipă practica scrima din plăcere şi timp de doi ani s-au clasat în cadrul celor mai bune 8 echipe ale ţării. În 2005 s-a căsătorit, are două fetiţe: Rebeka şi Dóra.

Andi este băiatul lui Langenbacher (Tóth) István şi s-a născut la 19 septembrie 1981. S-a apucat de spadă la vârsta de 7 ani. Colegii de echipă de la Clubul Sportiv Satu Mare care i-au fost cei mai apropiaţi sunt: Árkosi Bertalan şi Nagy Lehel. Are patru titluri de campion naţional pe echipe la spadă, dintre care unul a fost cucerit pentru clubul din Oradea.

Colecţia de medalii pe care a adunat-o conţine medalii de aur la campionatul naţional de speranţe, juniori, medalii la Cupa Federaţiei (la spadă – arma principală şi floretă), medalie de aur la Campionatul Balcanic.

A făcut parte din lotul naţional de cadeţi şi de juniori al României, a participat la numeroase competiţii internaţionale din Ungaria, Slovacia, Moldova, România.

De patru ani, este antrenor la clubul SV Waldkirch din Germania.

S-a născut la 30 octombrie 1971. A început scrima la vârsta de 10 ani sub îndrumarea lui Ştefan şi Suzana Ardeleanu. La 13 ani a devenit câştigătoarea Cupei Előre. Îşi aminteşte de anii de scrimă: „În august 1989 am câştigat campionatul naţional la categoria de 17 ani.

În pregatirea pentru competiţie, pe lângă antrenorii mei am fost ajutată de maestrul Csipler Alexandru, care deşi era deja în vârstă, dar tot mai venea pe la sală şi ne dădea numeroase lecţii. Am obţinut mai multe clasări pe podiumurile competiţiilor naţionale şi cu echipa.

Colegele de echipă pe care le-am avut sunt: Demjén Erika, Dance Daniela, Borota Diana, Bandula Eliza, Gregoroviciu Dolores, Molnár Ildikó, Gábor Évike, Birgiszer Helga. Am fost selectată în lotul naţional de juniori. M-am lăsat de scrimă la vârsta de 18 ani, într-un moment când eram pe val deoarece am vrut să studiez ca să devin medic.

Scrima a însemnat foarte mult pentru mine. Mi-a făcut copilăria mai fericită, mai bogată, m-a întărit pentru viaţă. Sunt medic internist în Dunaújváros, Ungaria. Soţul meu este urolog şi s-a născut la Oradea. Avem o fetiţă înfiată, Agnes, pe care o iubim din tot sufletul.”

Născută în Satu Mare, la 24 martie 1974, Zsuzsa a început scrima la nouă ani cu antrenorii Ştefan şi Suzana Ardeleanu. Grupa din care făcea parte număra aproximativ 20 de copii, din care s-a format o echipă cu adevărat puternică: Jónás Noémi, Dán Zsuzsa, Pásztor Edit, Domokos Zsuzsa, Sebők Angéla. A fost şi membra echipei Luceafărul Satu Mare alături de Demjén Erika, Jónás Noémi, Szabó Hajni. Dán István, tatăl ei (n. 8 decembrie 1943, Cluj-Napoca – d. 22 august 1988, Satu Mare) a fost contabilul şef al Clubului Sportiv Satu Mare timp de mai mulţi ani şi şi-a adus contribuţia importantă în susţinerea scrimei sătmărene.

Zsuzsa se gândeşte cu drag la rezultatele obţinute la individual: locul I la Cupa Előre, locul I la Campionatul Naţional de Junioare, mai multe locuri III, dar se bucură şi de medaliile de aur de la probele pe echipe.

În 1993 floretista se mută în Ungaria, unde urmează cursurile facultăţii, iar din 2011 trăieşte în Germania alături de soţul ei şi cei doi băieţi. Se ocupă de afacerea familială în domeniul transportului internaţional.

Major Klaudia s-a născut la 11 martie 1990 în Satu Mare. Începe practicarea scrimei la şase ani, prima ei antrenoare este Ecaterina Stahl, apoi continuă cu Ştefan şi Suzana Ardeleanu.

La începutul anilor 2000 s- a format echipa alcătuită din Major Klaudia, Silaghi Nona, Décsei Patricia şi Cuteanu Bianca, care a obţinut rezultate deosebite la concursurile naţionale.

Prima armă în care şi-a perfecţionat cunoştinţele a fost floreta, apoi din decembrie 2011 a trecut la spadă, sub îndrumarea antrenorului Csiszár Francisc. I-a avut colegi pe Deac Simona, Májer Csilla, Pop Adrian, Szilagyi Adrian, Tardi Otto, Tardi Zsolt, Tradi Zoltán şi alţii.

Începând cu anul 2002 a obţinut numeroase medalii la campionatele naţionale de copii, cadeţi şi juniori atât la probele de individual cât şi la echipe. Îşi aminteşte cu drag de medaliile de aur şi argint de la individual (2003, 2004, 2005, 2006).

În 2007 a participat la Campionatele Europene de Cadeţi din Serbia şi la Campionatele Mondiale de Juniori din Linz (Austria).

În timpul anilor de studenţie de la IMF Târgu Mureş, unde studiază medicina, a practicat scrima la nivel de hobby la Clubul Sportiv Universitar.

Crina Mânsat-Silasi a câştigat de două ori Cupa 1 Decembrie (1989, 1991), a ieşit campioană naţională cu echipa la Campionatul Naţional de Cadeţi de două ori (1993, 1994), a câştigat un concurs internaţional la Chişinău (Moldova) în 1996. Floretista s-a născut în data de 24 martie 1979 la Satu Mare.

S-a apucat de scrimă la vârsta de şase ani sub îndrumarea antrenoarei Ardeleanu Suzana. S-a lăsat de scrimă relativ devreme, datorită studiilor pe care s-a concentrat. Absolventă a facultăţii Babes-Bolyai, a lucrat doi ani ca jurist, după care s-a mutat în Statele Unite ale Americii, Texas, Elgin, unde a studiat în continuare psihologia la universitatea Texas A§M, în cadrul căreia şi-a luat masteratul şi doctoratul. Predă la facultate şi se ocupă şi de cercetare.

Terebesi Emil este unul dintre acei conducători de club care a făcut multe pentru sportivii clubului. S-a născut la 29 mai 1941, a obţinut carnetul de antrenor de tenis de masă la Bucureşti, însă nu a avut prea mult timp să se ocupe de ping-pong.

În schimb fratele lui, Imre a devenit unul dintre cei mai buni antrenori de tenis de masă din oraş şi a continuat seria succeselor şi în Germania, unde a fost antrenorul echipei campioane timp de mai mulţi ani.

În 1968 Emil a devenit secretarul FC Olimpia, apoi în 1972 a preluat conducerea Clubului Sportiv Satu Mare. A fost preşedintele clubului până în 1985.

Plecarea lui din postul de preşedinte al clubului a survenit în circumstanţe neelucidate nici astăzi (probabil ca urmare a unor presiuni politice). S-a mutat în Germania, acum trăieşte în Ungaria, la Balatonalmádi.

Îşi aminteşte cu drag de anii în care a fost conducătorul clubului, chiar şi de birocraţia vremii dar şi de modul în care a depăşit obstacolele existente.

A fost un adevărat om de sport, care ajutat de echipa de tehnicieni alcătuită din Csipler Alexandru, Wielland Francisc, Haukler Ştefan şi contabilul-şef Dán Ştefan a făcut tot ce i-a stat în putinţă în vederea dezvoltării scrimei sătmărene.

Noua sală de scrimă a fost construită în perioada cât a fost Terebesi preşedinte. În vederea construirii sălii de scrimă, Emil şi arhitectul György Gábor s-au deplasat de mai multe ori la Bucureşti, la forurile superioare, şi este tot meritul lor că sala se află în centrul oraşului şi nu la periferia lui.

Omul de sport, conducător de instituţie sportivă judeţeană, care şi în condiţii de austeritate şi lipsă de fonduri a reuşit să menţină viaţa sportivă din judeţ la standarde superioare.

S-a născut în Satu Mare, la 17 martie 1956. Elev fiind la Şcoala generală nr. 8 (azi Colegiul Naţional Doamna Stanca) şi Liceul Mihai Eminescu face cunoştinţă cu oameni de sport şi pedagogi de o calitate extraordinară, profesorii Gheorghe Papp, Otto Anderco, Gheorghe Gyurkán, Francisc Czumbil.

Cu astfel de modele nu este de mirare că şi el va urma cariera de profesor de sport, spre disperarea părinţilor, şi ei pedagogi. După liceu a absolvit Facultatea de Educaţia Fizică şi Sport al Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, apoi Academia Naţională de Educaţie fizică şi Sport din Bucureşti.

Din 1979 activează ca profesor-antrenor de gimnastică la Clubul Sportiv Şcolar, unitate continuatoare a Şcolii Sportive de Elevi, unde a găsit un colectiv excelent de profesori, adevăraţi „meseriaşi ai sportului”: directorul Gheorghe Gyurkán, director adjunct Gheorghe Fülöp, profesorii Ecaterina Both, Günther Mahler, Ionce Iluţi, Ileana Felméri, Francisc Czumbil, Ovidiu Groza, Vasile Bogdan, Vasile Varga, Éva Horváth, Nicolae Kindris, Maria Kercso, Ştefan Haukler, Iosif Botka.

– Intr-un colectiv cu cadre didactice extraordinare trebuia s-ă te prezinţi la rândul tău tot la un nivel superior. Muncă depusă cu entuziasm, cu transpiraţie, dar şi cu multă dragoste a dat roade – a declarat Contraş într-un interviu acordat autorului acestei cărţi. Aveam mari satisfacţii, printre elevii mei s-a numărat şi Andrei Nezezon care a devenit mai târziu campion mondial de gimnastică artistică.

În perioada 1993-2009 a deţinut funcţia de director al sportului judeţean (la instituţia care astăzi poartă titulatura de Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret)

Printre realizările sale aminteşte: infiinţarea Centrului Olimpic de scrimă, infiinţarea filialei Satu Mare a Academiei Olimpice, colaborări cu instituţii şi cluburi din străinătate (Olanda, Ungaria, Germania,Danemarca, Moldova, Slovacia, Ucraina, Turcia, Franţa), colaborare bună cu MTS şi COSR, organizarea unor competiţii naţionale şi internaţionale la o serie de ramuri de sport, reprezentare cu succes a României în domeniul sportului la Congresul Internaţional al Ţărilor Francofone (Paris), activitae rodnică ca profesor asociat la Universitatea de Vest Vasile Goldiş, etc.

A fost îndepărtat abuziv de la conducerea instituţiei, lucru demonstrat prin recâştigarea drepturilor în instanţă, în urma unei hotărîri judecătoreşti definitive şi irevocabile. Din 2010 pînă în prezent lucrează la DJTS Satu Mare în calitate de consilier superior.

Prezentînd scurta biografie a profesorului Alexandru Contraş ne dăm seama cât de mare nevoie ar fi să vadă lumina tiparului o monografie a sportului sătmărean, în care să apară deopotrivă carierele sportivilor dar şi ale profesorilor de educaţie fizică, şi a antrenorilor în calitate de „coautori” la succesele din stadioane şi sălile de sport.– Nota autorului.

Domokos Francisc s-a născut la 3 ianuarie 1944 în Satu Mare. A studiat la şcoala profesională din Cluj-Napoca, după care s-a angajat ca muncitor la turnătoria fabricii Unio. A început scrima la vârsta de 12 ani cu maestrul Csipler Alexandru.

În urma unei selecţii realizate a ajuns membru în echipa de sabie, care a intrat în 1960 în Divizia A prin învingerea echipei orădene. Colegii lui de echipă au fost: Mezei Béla, Mezei Laci şi Turkás Ottó.

În 1963 a intrat în finala Campionatului Naţional de Seniori şi după un an echipa alcătuită din Domokos Francisc, Mezei Béla, Mezei László şi Antal Péter a câştigat medalia de bronz la Naţionale.

Începând cu 1968 a fost secretarul Comisiei de specialitate de scrimă a judeţului şi unul dintre cei mai implicaţi organizatori de competiţie ai sportului sătmărean. A fost unul dintre colaboratorii de bază în organizarea competiţiilor Cupa Interplast, Cupa Vimetal şi Cupa Tornado.

A participat la organizarea concursului Cupa Előre, competiţie de nivel naţional pentru copii, transformată mai târziu în Cupa 1 Decembrie (ajunsă la ediţia nr. 36 în 2013). Domokos Francisc şi Zsák Zoltán au fost principalii organizatori şi membrii de directorat tehnic pentru toate competiţiile sătmărene.

Feri bácsi, cum îl numeau cu drag elevii lui, a fost unul dintre susţinătorii activi ai primelor două Întâlmiri ale scrimerilor sătmăreni. A adunat o documentaţie serioasă cu privire la scrima sătmăreană, care a fost publicată şi în ziarele locale în anul 2000 sub forma unei serii de articole.

Sportivii educaţi de Domokos Francisc: sabrerul Kakasi Ştefan, Roca Sorin, membru al lotului naţional de floretă, Árkosi Bertalan, Viski Melinda, Coroiu Anca, Buzilă Camelia, Tardi Renata.

Ca antrenor a lucrat mulţi ani împreună cu Langenbacher Ştefan. Ei doi au fost cei care i-au descoperit pe fraţii Tardi – Ottó, Zoltán şi Zsolt, care în zilele noastre fac parte din elita naţională.

Copii lui, Ede şi Zsuzsa, au practicat şi ei sportul, Ede a fost campion judeţean de schi, iar Zsuzsa a făcut scrimă, după care şi-a dedicat timpul studierii medicinei.

Scrima a reprezentat pentru Domokos nu doar un hobby ci a fost viaţa lui – după cum a afirmat chiar el. Scrima sătmăreană a pierdut un specialist valoros în momentul trecerii în nefiinţă a lui Domokos Francisc pe 13 februarie 2001.

Kovács Andor s-a născut în 1934 şi timp de mai multe decenii a fost o personalitate marcantă a vieţii sportive din Carei. S-a familiarizat cu tehnica scrimei la Satu Mare sub îndrumarea lui Csipler Alexandru.

În jurul anilor ’50 a făcut parte din echipa care i-a mai avut membrii pe Kósa László, Tatár Iosif, Mezei Béla, care a avut întîlniri memorabile cu reprezentativele cluburilor bucureştene CCA şi Dinamo, respectiv a celor clujene şi orădene.

În 1954 a fost înrolat în armată, însă, întrucât echipa armatei, CCA avea nevoie de el, a fost repede incadrat la clubul sportiv al armatei. După revenirea pe meleagurile natale, a înfiinţat secţia de scrimă la Clubul Sportiv Recolta, a cărei echipă a participat ani la rând la campionatele naţionale de scrimă.

Deseori elevii lui ajungeau în finalele competiţiilor naţionale şi internaţionale la care participau. Trăsăturile care i-au asigurat respectul şi prietenia elevilor şi a colegilor lui au fost priceperea, corectitudinea şi modestia care îl caracterizau.

Printre cei mai buni elevi pe care i-a format au fost: Budaházi Iosif, membru al lotului naţional de sabie, participant la Jocurile Olimpice din München, Lupuţiu Marius, Veres Bandi, Csőkör Iosif, Csiszár Francisc, Papuţa Gheorghe, Szabó Gheorghe, Takács Péter şi Vígh Francisc din Căpleni.

Pentru prima oară în istoria scrimei româneşti, Kovács Andor înfiinţează un club de scrimă în satul Căpleni, care a funcţionat timp de patru ani, perioadă în care sportivii clubului au participat la campionatele de juniori şi seniori.

Kovács Andor a murit la vârsta de 65 de ani, iar secţia de scrimă din Carei a fost desfiinţată, la scurt timp.

Papp Judit a făcut parte din generaţia de aur a scrimei sătmărene. S-a născut la 15 ianuarie 1946 în Satu Mare. Cariera sportivă a viitoarei doamne Haukler a fost „afectată” de existenţa unui lot naţional de floretă deosebit de puternic, pătrundearea în această elită fiind cu adevărat dificilă.

Însă Judit a reuşit să intre în lotul naţional de junioare, şi a obţinut rezultate notabile. S-a lăsat de practicarea scrimei relativ devreme, a continuat seria scuceselor prin intermediul sportivilor pe care i-a pregătit ca antrenoare.

Printre elevii şi elevele ei se numără multipla campioană mondială şi campioană olimpică pentru Germania, Funkenhauser Zita, multipla campioană mondială (tot pentru Germania) Weber Monica, Éder Zsolt, Májer Tünde şi Pinkóczy Erika.

Judit s-a căsătorit cu Ştefan Haukler, antrenor excepţional, care a ajutat- o în împlinirea carierei sale de antrenor. După plecarea în Germania a soţului, doamna Haukler l-a urmat în noua lor patrie. A murit în Offenbach la puţin timp după repatriere.

Este antrenorul principal de spadă al Clubul Sportiv Satu Mare şi antrenorul lotului naţional de spadă masculin. S-a născut în Carei la 25 februarie 1956 şi face cunoştinţă cu scrima în oraşul natal, fiind elevul lui Kovács Andor.

Csiszár se transferă la clubul sătmărean în 1976 şi continuă scrima cu antrenorii Vigula Lajos şi Kandó György. Între timp a terminat studiile de subinginer în prelucrarea metalelor şi se angajează la cea mai mare intreprindere din acea vreme, fabrica de utilaje miniere Unio, unde, datorită lui Csipler Alexandru, scrima se bucura de o consideraţie apreciabilă.

Cariera sportivă a lui Csiszár a fost destul de scurtă. Ca antrenor însă este deosebit de longeviv şi cu rezultate excepţionale. Ca sportiv, rezultaul cel mai bun pe care l-a obţinut a fost titlul de campion naţional de juniori.

Ca antrenor, elevii pe care i-a îndrumat au câştigat mai mult de 100 de titluri naţionale, la diferite categorii şi s-au clasat pe podium la competiţii internaţionale de anvergură, respectiv campionate mondiale.

Într-un timp relativ scurt a crescut mai multe generaţii, ale căror vârfuri au fost: Andrásfi Tibor, Fekete Attila, Demeter Béla, Márka István. A avut o contribuţie însemnată şi în dezvoltarea carierei sportivilor Pop Adrian (I), surorile Muzsnay, Hanc Radu, Fărcaş Sergiu, Tulbure Tudor, Csiszár Árkos – fiul său.

Apoi au urmat: Adrian Pop (II), Lăpuşte Ciprian, Árkosi Bertalan, Szilagyi Adrian, Radu Andrei şi alţii care au avut rezultate deosebite la nivel internaţional.

Începând cu anul 1993 se angajează ca antrenor de scrimă în Kuweit, la Jahara. După patru ani se întoarce acasă şi îşi continuă munca de antrenor alături de colegii Pop Adrian, Langenbacher Ştefan şi Domokos Francisc (la care se alătură mai târziu mai tinerii Májer Csilla şi Nagy Lehel).

Împreună au pregătit mai multe generaţii, în rândul cărora s-au remarcat actualele membre ale loturilor naţionale de juniori şi seniori: Simona Deac, Amalia Tătăran, Veres Gréta.

A primit titlul de antrenor emerit, ca recunoaştere a meritelor deosebite în activitatea de antrenor. Pe lângă activitatea din cadrul CSSM, este şi antrenor federal, având mai mulţi elevi în lotul naţional.

Anii trecuţi a fost ales în şir cel mai bun antrenor al judeţului, distincţie primită şi în 2013 datorită celor două medalii ale Amaliei Tătăran (argint la individual la Campionatul European de Juniori şi argint la Campionatul Eurpean de Seniori cu echipa).

În 2012, Clubul Sportiv Satu Mare avea ca obiectiv la Campionatul Naţional de spadă masculin, organizat la Oradea, câştigarea ambelor titluri, la individual şi echipe.

Băieţii lui Csiszár au avut un parcurs excepţional: la individual titlul i-a revenit lui Árkosi Bertalan, urmat de colegii de echipă Szilagyi Adrian şi Pop Adrian (II), şi la concursul pe echipe au luat aurul, rezultat care îi îndreptăţea să participe la Cupa Campionilor Europeni, care se organiza la Heidenheim, Germania.

Echipa care s-a deplasat în 2013 la Heidenheim a fost alcătuită din: Adrian Pop (II), Adrian Szilagyi, Árkosi Bertalan şi Andrei Radu, care au participat la Cupa Mondială în calitate de membrii ai echipei naţionale iar la Cupa Europei ca echipă campioană a României. În cadrul întrecerilor continentale, echipa clubului sătmărean s-a clasat pe locul 11.

A urmat o surpriză plăcută şi la proba de echipe a Cupei Mondiale, unde băieţii lui Csiszár au câştigat împotriva unor echipe mult mai bine cotate. La competiţie au participat 30 de echipe din toată lumea.

Echipa României a învins pe rând reprezentativele Venezuelei, Norvegiei, Rusiei şi Germaniei şi au obţinut în final locul 9, după ce a fost învinsă de către Ucraina. În acest mod echipa României a făcut un salt important în Cupa Mondială, urcând pe locul 29 în cadrul celor 57 de echipe.

Pentru prieteni, dar şi pentru scrimerii din sală este simplu: Éva néni, chiar dacă Éva nu arată de loc a antrenor care a ajuns la vârsta pensionării…

Lucrează zilnic cu echipele de floretişti, de diferite categorii de vârstă, astfel nu este de mirare că are campioni de la cele mai mici categorii până la seniori. Dacă te interesezi de numărul campionilor ieşiţi de sub mâna ei, răspunsul nu-l va şti, poate mai repede afli numărul acelor sportivi formaţi de ea care au devenit deja antrenori…

S-a născut la 2 decembrie 1952 în Satu Mare, a fost un real talent la floretă feminin, câştigă campionatul de juniori în 1966, ’67, ’68, şi fireşte a fost chemat în lotul de tineret. A participat la trei CM de tineret.

Colegi de generaţie: Pap Marika, Hamuth Zsuzsi, Pallai Éva, Lázár Mari, Müller Gyöngyi, Garda Gabi, Botos Emese, Csengeri Emese. În 1975 obţine o medali de bronz la CN de senioare. Are drumul deschis spre „înalta sociatate” a floretei româneşti şi implicit a celei internaţionale.

Şi în acest moment face un pas neaşteptat: se retrage şi devine antrenoare. În 1976 o îmbracă plastronul incomod al antrenorului şi începe o muncă care va dura de acum încolo decenii întregi, care chiar dacă i-a adus satisfacţii sufleteşti, a provocat şi multe nopţi nedormite, nervi, şi mai ales stress lîngă planşele de scrimă. Dacă vrei să afli, de ce s-a retras din activitatea de performanţă în plină ascensiune sportivă, răspunde simplu:

„În aceea perioadă lotul românesc de floretă era atât de puternică că intrarea în primul cvartet era imposibil, iar eu nu puteam accepta un rol secundar în acest lot.”

A început să lucreze cu grupa de floretă băieţi, şi spre satisfacţia ei în 1989, după o perioadă indelungată de „secetă” echipa antrenată de ea obţine titlul naţional în faţa mult mai titraţilor stelişti. Iar ca să fie şi mai şi, repetă bravura şi în anii 1991 şi 1993.

Echipele campioane au purtat numele de CSSM, Flacăra respectiv Samus (Ultimele două au luat naştere pentru a asigura mai multor sportivi sătmăreni participarea la campionate, şi aceste participări au adus chiar lauri naţionali pentru competitori).

A condus timp de 15 ani, împreună cu File Attila Centrul de Speranţe Olimpice de floretă băieţi, care a adus celor doi mari satisfacţii prin creşterea unor sportivi care au ajuns şi la jocurile olimpice (Virgil Sălişcan, Dărăban Radu).

Însă inexistenţa lotului olimpic de floretă masculin (ca şi desfiinţarea de curând a lotului de floretă feminin) la nivel naţional, înseamnă un handicap care probabil că nu va fi niciodată depăşit.

Dar să mai amintim o mare bucurie pentru cuplul de tehnicieni Lengyel – File: ei au fost primii antrenori al lui Osváth Richárd, care făcând parte din lotul de scrimeri în cărucioare medicale a Ungariei a câştigat un bronz paralimpic la Londra (2012) şi un argint mondial (2013) la CM de la Budapesta.

Vorbind de secţia de floretă masculin a CSSM Éva Lengyel ţine să facă o inventariere a celor mai buni, listă care în mod sigur nu va fi completă… Deci: Sorin Roca, Huszti Zsolt, Szentkirályi István, Matisán Ernő, File Attila, Costa Vasile, Borsodi András, Drágus Norbert, Kovács Attila, Éder Zsolt, Szőllősi Tibor, Stefanics Ottó, Gombola András, Pop Sorin, Bálint András, Czira Zsolt, Bencze Sebastian, Stepper István, Săveanu Andrei, Varga Zsolt, Kádár Róbert, Jakab Levente, Vonet Claudiu., Kovács Zoltán, Kovács Rudolf, Kovács László, Izsáki Arnold, Birgiszer Herbert, György Balázs, Osváth Richárd, Baloş Vlad, David Radu, Pap Norbert, Tűzhányi Gerard, Donca Attila, Trenea Caius, Bâle Ioan, Csengeri Zsolt, Sălişcan Virgil, Moisa Ioan, Pop Ovidiu, Kostyuk Levente, Şuta Dan, Kösztner Tamás, Jónás Sándor, Link Krisztián, Soproni Szabolcs, Bogdán Attila, Erdős Attila, Orosz György, Muresan István, File Szabolcs, Szemák Tamás, Bartók Alpár, Flucuş Sebastian, Aldea Iulian, Bodó Benjamin, Pop Edwin, Dula Patrick, Moisuc Teofil, Ardelean Alexandru, Deme Norbert, Dascălu Bogdan.

Şi în finalul de portret de antrenor să mai amintim şi un lucru de care Eva Lengyel este mândră: de la începutul carierei de sportiv şi continuând cu cea de antrenor a rămas fidel Clubului Sportiv Satu Mare, refuzând nu odată posturi mult mai avantajoase din ţară şi mai ales de peste hotare…

Şi în capitolelel anterioare am amintit de porecla primită de File Attila „Vicele” în urma repetării locurilor doi pe care floretistul a obţinut la o serie de concursuri.

S-a născut la 27 mai 1965 în Satu Mare, prima lecţie de scrimă îl primeşte de la Éva Lengyel în 1977. Seria concursurilor reuşite de File la categoriile de copii, speranţe va aduce în prim-planul intrecerilor la CN de juniori, de la începutul deceniului ’80: aur în ’80, bronz în ’81, argint în ’82.

A fost omul de bază al formaţiei care a câştigat titlul de campion la intrecerile pe echipe, depăşind echipa Steaua, care alinia campioni mondiali în cvartetul roş-albaştrilor. În 1999 la Cupa României obţine locul 1, care va însemna şi „cântecul de lebădă” pentru File: se retrage şi devine antrenor la CSSM.

Pe lângă activitatea de tehnician al CSSM, preia şi conducerea Centrului de Speranţe Olimpice, care „producea” câte un floretist la încheierea ciclurilor olimpice: Virgil Sălişcan a participat la JO de la Beijing (2008), iar Dărăban Radu a fost prezent la JO de la Londra (2012).

Formează împreună cu Éva Lengyel şi Izsáki Arnold un colectiv care va asigura clubului din Satu Mare sportivi de diferite categorii de vârst „continuitatea” rezultatelor bune la nivel naţional.

Are merite incontestabile în formarea sportivului Osváth Richárd, care în plină ascensiune pe plan naţional, după o intervenţie chirurgicală greşită va rămâne imobilizat cu genunchiului drept, ceea ce va conduce pe tânărul sportiv în echipa Ungariei de paralimpici.

Şi Osváth nu dezminte speranţele: în 2012 la Jocurile Paralimpice de la Londra obţine medalie de bronz, iar la CM de la Budapesta, la proba A a floretiştilor în cărucioare medicale câştigă locul 2.

Langenbacher Ştefan s-a născut la 20 august 1940 în Satu Mare. Îşi aminteşte clar momentul, cu câteva decenii în urmă, pe 4 mai 1954, când Ştefan Haukler l-a însoţit la vechea sală de scrimă, unde Csipler Alexandru lua în primire copii talentaţi. Peste patru ani, câştigă titlul de campion naţional de juniori la spadă, apoi a participat la Campionatul Mondial de Juniori organizat la Bucureşti. Între anii 1960-1964 este student la ICEF Bucureşti şi împreună cu colegii de echipă reuşesc să obţină titlul de campion naţional pentru clubul universitar. În continuare a participat la 19 competiţii internaţionale, din care la 8 a fost pe podium. Ştefan ne povesteşte despre o competiţie de anvergură din anul 1963, când după o finală disputată a obţinut locul 2 în faţa campionului mondial en-titre Nikanchikov.

După 1968 s-a lăsat de sportul de performanţă şi a devenit antrenor la CSSM. La scurt timp, profitând de elanul vieţii sportive din Baia Mare, se mută în oraşul minier şi lucrează aici până în 1983. A fost unul dintre fondatorii şcolii de scrimă din oraşul de pe Săsar. Sportivii pe care i-a antrenat au câştigat 7 titluri naţionale, la individual şi echipe şi 5 medalii de aur la jocurile balcanice la echipe. Febleţea lui din perioada băimăreană este Ruparcsics Csilla, care în calitate de membră a echipei naţionale a obţinut titlul de camioană mondială universitară. Csilla a continuat apoi antrenamentele de scrimă la Satu Mare, dar bazele scrimei le-a învăţat de la Tóth István.

Ştefan Haukler i-a influenţat în continuare cursul vieţii, întrucât în momentul în care acesta – în calitate de antrenor şi coordonator al scrimei din Satu Mare – l-a chemat acasă, Ştefan s-a întors şi a continuat munca de antrenor la Satu Mare, încununată de 33 de titluri naţionale şi 9 titluri balcanice.

După revenirea pe meleagurile natale, sportivii lui au continuat seria succeselor. Ruparcsics Csilla, Anca Coroiu, fraţii Tardi şi Nagy Lehel au fost sportivii lui cei mai buni.

Fii săi, Aldrin şi Andi, l-au urmat pe Langenbacher în privinţa pasiunii pentru scrimă: colecţia familială de trofee sportive s-a îmbogăţit datorită tinerilor cu titluri de campioni naţionali de cadeţi şi juniori, la individual şi echipe şi numeroase medalii balcanice.

În concluzie, activitatea antrenorului Langenbacher Ştefan i-au adus 43 de titluri naţionale la diferite categorii de vârstă, la individual şi echipe, rezultate de care Ştefan Langenbacher este extrem de mândru.

Însumând anii petrecuţi în sala de scrimă ca sportiv şi ca antrenor, rezultatul de 57 de ani este un adevărat record în domeniu.

Născut la 2 februarie 1945, Vigula Lajos a devenit un scrimer şi un antrenor binecunoscut al şcolii sătmărene. Iubirea de scrimă, priceperea lui în domeniu dar şi viaţa plină de „evenimente” pe care o trăieşte l-au transformat în tehnician apreciat, de mare valoare.

A făcut cunoştinţă cu scrima în 1958 mulţumită tatălui său. Ziarul local îl clasează pe locul 3 între scrimerii sătmăreni al perioadei după Pruzsinszky şi Weiszböck. În cadrul competiţiilor naţionale de categorie se clasa de obicei în finală. După îndeplinirea obligaţiilor militare a studiat timp de trei ani la facultatea de drept din Cluj-Napoca.

Din motive politice nu a reuşit să termine facultatea şi s-a întors la Satu Mare şi s-a angajat ca profesor de educaţie fizică şi sport la Liceul Economic, în paralel dădea şi lecţii de scrimă. A devenit antrenor angajat al Clubului Sportiv Satu Mare în 1970 alături de antrenorii Haukler Ştefan, Domokos Francisc, Csiszár Francisc, Langenbacher Ştefan.

Dintre elevii şi elevele pe care i-a antrenat îi aminteşte pe Bodóczi Miklós, Lázár Jutka, Hochdorfer Otilia, Csengeri Emese, Botos Emese, Griga Márta, Savaniu Marcel, dar lasă lista deschisă…

În august 1988 a emigrat în Germania şi a fost angajat la Centrul de scrimă din Tauberbischofsheim, în scurt timp a absolvit cursurile de antrenor de stat. A avut o contribuţie importantă în legitimarea sportivei König Rita la clubul din Tauber, venită şi ea de pe meleagurile sătmărene.

În urma unei accidentări la genunchi, a fost operat, însă nu a putut să se mai întoarcă la centrul de scrimă, deoarece în locul lui a fost adus un antrenor din RDG. Şi-a continuat cariera de antrenor în Liban, apoi a mai trecut prin câteva staţii intermediare ca să ajungă în final la Budapesta, unde a fost antrenor la Clubul Sportiv Törekvés.

Vigula a fost unul dintre colaboratorii de bază în organizarea Întâlnirilor scrimerilor. Fiind un bun cunoscător al istoriei scrimei sătmărene a contribuit cu date şi materiale pentru volumul actual şi a ajutat autorul în verificarea informaţiilor.

Având o constituţie fizică remarcabilă pentru spadă, părinţii lui trimit la sală când nu are nici 9 ani. Alegerea sportului a fost inspirată, lucru dovedit mai târziu de rezultate ca sportiv şi ca antrenor.

S-a născut la 7 aprilie 1982 în Satu Mare. În 1995 obţine prima medalie de bronz la categoria U 13. Următoarea medalie este agăţată de gâtul spadasinului după un concurs naţional de U 15, de data aceasta este o medalie de aur.

După absolvirea liceului se legitimează la Crişul Oradea unde împreună cu ceilalţi sătmăreni ajunşi la acest club obţine mai multe titluri de campion naţional.

Avantajul perioadei orădene a constat şi în faptul că aici a urmat şi cursurile Facultăţii de Educaţie Fizică. În 2002 se întoarce la Satu Mare şi devine antrenor la CSSM, însă participă şi la campionatele naţionale la proba pe echipe în culorile clubului. În 2010 obţine diploma de maestru la cursul de kinetoterapie de la Satu Mare.

Lucrează împreună cu Csiszár Francisc, are grupe de copii de vârste variate, astfel că urmaşii lui Pop Adrian şi a lui Árkosi Bertalan sigur vor veni din rândul acestor copii.

Este un organizator priceput al demonstraţiior de scrimă prilejuite de manifestările de masă organizate cu prilejul Zilei Oraşului (şi nu numai).

Asemenea altor specialişti din scrima sătmăreană şi el începe practicarea sportului preferat la vârsta de 9 ani. Este chemat la sala de sport de Matisan Ernő, are ca prim antrenor pe Moise Constantin.

Dar în continuare trece şi la grupele îndrumate de Éva Lengyel, Langenbacher Ştefan şi File Attila. La concursurile copilăriei şi junioratului obţine medalii mai ales la intreceri pe echipe. Când ajunge sub drapel se legitimează la CTAS Bucureşti, unde va avea antrenor pe Kuki Petre.

Ajungând acasă la început va lucra cu băieţii floretişti, în grupa antrenorilor Éva Lengyel şi File Attila, după care a fost cooptat în colectivul lui Ecaterina Stahl şi Suzana Ardeleanu la Centrul Olimpic de Speranţe (intretimp desfiinţată de FRS), în zilele noastre este tehnician la floretă feminin împreună cu Simona Surducan.

Se ocupă şi de organizarea concursurilor, cum ar fi intrecerile în cadrul Cupei 1 Decembrie (fosta Cupa Előre), care atunci când a pornit la drum a fost „dirijat” de Francisc Domokos, Zsák Zoltán şi de Şuta Dan.

În 2009 a participat la un curs de perfecţionare la Bucureşti, după care a primit calificarea de antrenor internaţional. În 2010 acceptă o invitaţie în Arabia Saudită, participând la pregătirea lotului de floretă din această ţară.

Un sportiv de al lui obţine medalia de bronz la Campionatul Golfului. Revenind acasă conduce o delegaţie de scrimeri în oraşul înfrăţit Zutphen (Olanda), unde organizează o reuşită demonstraţie de scrimă.

Datorită calităţilor umane remarcabile devine o persoană foarte populară în Sala de Scrimă, a participat în mod efectiv la organizarea Întîlnirilor Scrimerilor din Satu Mare.

Împreună cu nevasta lui constituie o pereche de dansatori excelenţi, asigurând o atmosferă de bună dispoziţie la toate activităţile extrasportive la care participă.

O dorinţă de a lui, pentru care lucrează neobosit: să fie „părtaş” la câştigarea unei noi medalii de aur de CSSM la CN de floretă feminin

Face parte din grupul de tehnicieni sătmăreni care au datoria să ducă mai departe munca începută de predecesori, şi nu în ultimul rând ca floreta feminină să ajungă din nou la culmile performanţei de acum câteva decenii.

S-a născut la 4 septembrie 1972, primul ei antrenor a fost Matisan Ernő, la început face parte din echipa de floretă a Şcolii Sportive, dar în 1989 schimbă arma, trece la CSSM unde împreună cu Muzsnay Lilla, Muzsnay Emőke şi Gyulai Tünde câştigă aurul campionatului naţional. Din 2000 este antrenor la echipa de floretă feminin a CSSM împreună cu Şuta Dan

Este un tehnician tânăr, care are toate calităţile pentru a deveni un om de bază a grupului de antrenori din CSSM. S-a născut la 27 aprilie 1981 în Satu Mare. În 1990 face primii paşi de scrimă sub îndrumarea cuplului de antrenori Lengyel-File.

În afara titlurilor la diferite categorii de vârstă la CN consideră ca cel mai bun rezultat de al său: un loc 8. la CE de juniori, iar în ţară obţinerea titlului de campion cu echipa CSSM la floretă masculin. În prezent lucrează la secţia floretă băieţi, împreună cu Éva Lengyel şi File Attila.

Şase români au fost recent incluşi de Federaţia Internaţională de Scrimă în topul celor mai valoroşi 100 de scrimeri din toate timpurile: Réka Szabó, Ana Pascu, Laura Badea, Mihai Covaliu, Kuki Petre şi Ioan Pop.

• Ce reprezintă scrima pentru dumneavoastră?
• Scrima reprezintă totul pentru mine. E mai mult decât o profesie. Scrima e locul în care mi-am petrecut aproape toată viaţa. Am intrat în fenomen la vârsta de şapte ani şi nu am părăsit niciodată acest sport.
• Sunteţi în Hall of Fame-ul Ce reprezintă acest lucru pentru dumneavoastră?
• Este o mândrie şi o onoare pentru mine să fiu în acest top. Dar, în acelaşi timp, e o mare supărare pentru că alţi foşti mari sportivi nu au intrat Votul nu s-a dat exclusiv pe meritele sportive. S-a ţinut foarte mult cont şi de imaginea pe care o au unii la nivel internaţional.
• Cine ar mai fi meritat să fie în Hall of Fame-ul FIE din România?
• Ecaterina Stahl, Olga Szabó, Maria Vicol sunt doar câteva dintre sportivele care ar fi meritat să fie acolo.

Ana Pascu spune că arbitrajul s-a dezvoltat foarte mult în ultimii ani şi povesteşte cum a ratat România finala la Jocurile Olimpice din Mexic, din 1968.

• Vi s-a întâmplat să fiţi furată la o competiţie importantă?
• Cum să nu! În 1968, la Olimpiada din Mexic, echipa României, din care făceam şi eu parte, trăgea cu Ungaria pentru intrarea în finală. Ecaterina Stahl a dat o tuşă şi s-a aprins o singură lampă verde, pe care arbitrul a anulat-o. Pur şi simplu. Nimeni nu ne-a dat nicio explicaţie, iar apoi am ratat finala din cauza acelei tuşe. Dar acum se pune mare accent pe corectitudinea în arbitraj.
• E Mihai Covaliu succesorul ideal la conducerea Federaţiei?

• Este corect, foarte muncitor şi foarte politicos. Sigur, se va mai schimba pe parcurs. Acum e implicat pe mai multe planuri, e şi antrenorul echipei de sabie, dar până în 2016 se va decide pe ce drum o va lua. Eu îl ajut, dar vreau să-l las pe el să conducă.
• Ce îi lipseşte lui Brânză pentru a deveni următoarea campioană olimpică a României la scrimă?
• Nu îi lipseşte absolut nimic. Brânză are tot ceea ce trebuie pentru a urca pe prima treaptă a podiumului la Trebuie să ne închinăm în faţa ei pentru că a rămas fără niciun fel de condiţie în continuare în echipă, când putea foarte bine să stea acasă şi să-i vină nişte bani în cont. Sunt convinsă că Ana va lua aurul la Rio, dar nu înainte de a-l lua la individual la Mondiale. La Olimpiadă, tensiunea e mai mare decât la orice altă competiţie. Dar trebuie să avem mare încredere în Ana.

Palmares Ana Pascu:

Locul şi data naşterii: 22 septembrie 1944, Bucureşti

E vicepreşedinte al FIE şi a fost 31 de ani preşedinte al FRS (1982 – 2013).

1963 – aur la individual, la CM de la Gent 1967 – bronz cu echipa la CM de la Montreal 1968 – bronz cu echipa la JO din Mexic 1969 – aur cu echipa la CM de la Havana 1970 – argint cu echipa la CM de la Ankara 1971 – bronz la individual la CM de la Viena 1972 – bront cu echipa la JO de la Munchen

1973 – bronz cu echipa la CM de la Goteborg 1974 – bronz cu echipa la CM de la Grenoble 1975 – bronz cu echipa la CM de la Budapesta

(prosport.roprosport.ro 27 sept. 2013)

Mihai Covaliu a început scrima începând din clasa a treia, la vârsta de 9 ani la clubul Tractorul Braşov, club la care a rămas până în 1998. Primul său antrenor a fost Gabriel Stan. Ulterior, s-a transferat la Clubului Băncii Naţionale a României unde a stat până în anul 2001, apoi alăturându-se clubului Dinamo București.

S-a îndragostit de scrimă la prima vedere, mai ales că era un fan înflăcărat al filmelor cu muşchetari. „Visam că într-o zi să calc pe urmele idolului meu, D’Artagnan şi să mânuiesc sabia ca nimeni altcineva.

La Sydney visul mi s-a realizat şi am devenit cel mai bun din lume. Ba chiar, medalia de aur cucerită acolo mi-a adus şi o poreclă pe măsură: D’Artagnan”.

Este căsătorit, din iulie 2001, cu Irina (Drăghici), fostă componentă a lotului naţional de spadă, și are doi copii: un băiat, Vlad, şi o fetiţă, Elena.

El a obţinut următoarele rezultate ca antrenor principal al echipei olimpice masculine de sabie: cu echipa, medalia de argint la Jocurile Olimpice de la Londra – 2012 , medalie de aur cu echipa la Campionatul Mondial Antalya – 2009 , medalie de bronz cu echipa la Campionatul Mondial de la Paris – 2010, medalie de argint la individual (Rareş Dumitrescu) la Campionatul Mondial Antalya – 2009 și medalie de bronz la individual (Cosmin Hăncianu) la Campionatul Mondial de la Paris – 2010. Este cetățean de onoare al municipiului Brașov. În anii 2000 şi 2005, el a fost numit cel mai bun sportiv român.

Mihai Covaliu a câştigat anul trecut alegerile pentru funcţia de preşedinte al FR de Scrimă cu unanimitate de voturi, după retragerea din cursă a Anei Pascu. Covaliu este fost campion olimpic al României la sabie la Jocurile Olimpice de la Sydney (2000) şi medaliat cu bronz la Jocurile Olimpice de la Beijing (2008).

Palmares Mihai Covaliu :

2000 – JO Sydney, medalia de aur, sabie masculin, individual. 2008 – JO Beijing, medalia de bronz, sabie masculin, individual. 2005 – CM Leipzig, medalia de aur, sabie masculin, individual.

2003 – CM Havana, medalia de argint, sabie masculin, individual. 2002 – CM Lisabona, medalia de bronz, sabie masculin, individual. 2006 – CE Izmir, medalia de aur, sabie masculin, echipă.

Născută la 9 octombrie 1938, în Cluj-Napoca, Olga Orbán (căsătorită cu poloistul stelist Alexandru Szabó, triplu participant la JO) a fost un copil- minune al scrimei româneşti şi al scrimei mondiale.

În 1956, la 18 ani, era marea vedetă a floretei româneşti, participând la Olimpiada de la Melbourne, unde a şi cucerit medalia de argint, la individual (după o finală cu Gillian Sheen, din Marea Britanie).

Tot în 1956 a devenit dublă vicecampioană mondială (individual şi pe echipe), la CM de la Paris.

În 1961, este medaliată cu bronz (individual) la Campionatul Mondial de la Torino.

În 1962 – cel mai bun an al carierei – câştigă aurul la Campionatul Mondial de la Buenos Aires şi este desemnată, la 24 de ani, cea mai bună floretistă a lumii.

În 1965 cucereşte argintul pe echipe, alături de Ecaterina Jencsik-Stahl, Mara Vicol şi Ileana Gyulai-Jenei, la Campionatul Mondial de la Paris.

În 1967, este medaliată cu bronz (pe echipe) la Campionatul Mondial de la Montreal.

În 1968 cucereşte medalia de bronz cu echipa la Olimpiada din Mexic. În 1969, cucereşte (alături de Ileana Gyulai, Ana Pascu, Mara Vicol şi Suzana Ardeleanu) medalia de aur pe echipe la Campionatul Mondial de la Havana.

În 1972, la Olimpiada de la München, cucereşte bronzul pe echipe. Avea 33 de ani, trecuseră 16 ani de la Olimpiada de la Roma.

În 1973 cu echipa formată din Suzana Ardeleanu, Ileana Gyulai, Ana Pascu, Ecaterina Jencsik-Stahl şi Olga Szabó cucereşte pentru a patra oară (a treia consecutiv) Cupa Europei, clubul Steaua intrând definitiv în posesia trofeului.

La 36 de ani, Olga Szabó se retrage din activitatea competiţională.

A participat la 5 ediţii ale Jocurilor Olimpice (1 argint, 2 medalii de bronz), are peste 20 titluri de campioană naţională pentru Steaua (7 la individual), este cvadruplă campioană europeană a cluburilor, dublă campioană mondială, dublă campioană balcanică, campioană mondial- universitară, multiplă medaliată la ediţiile de Campionat European şi Mondial timp de aproape 20 de ani, şi a fost declarată, în 1962, cea mai bună floretistă din lume.

Începând cu anul 1990 trăieşte la Budapesta. (cssteaua.ro)

Născută în Braşov, Réka Szabó a fost indrumată către sport de către tatăl ei, alpinist. La vârsta de 7 ani, a început scrima la clubul Tractorul sub conducerea antrenorului Michael Piukovici. Apoi a lucrat un an cu antrenorul Vlad Şerban. Sub conducerea acestuia, Réka a avut primele ei succese: titluri naţionale la diferite categorii de vârstă, medalie de argint (1985) şi de aur (1986) la Campionatele Mondiale de juniori. După 1985, ea a fost selectată la echipa naţională de seniori de unde s-a retras în primăvara anului 2004 după o fructoasă carieră. În această perioadă a fost membră a Clubului Sportiv Progresul şi a armatei, Steaua din

Bucureşti. Este căsătorită cu Vilmos Szabó, un sabrer renumit în lume. Ei au doi fii, Mátyás (21 de ani) şi Marc (7 ani). În prezent lucrează ca antrenor de scrimă pentru TSV Bayer Dormagen (Germania).

Palmares Réka Szabó:

1986 – CM de Tineret, Stuttgart, medalia de aur, individual

1992 – Jocurile Olimpice de la Barcelona, medalia de bronz cu echipa 1996 – Jocurile Olimpice de la Atlanta, medalia de argint cu echipa 1993 – Campionatul Mondial Essen, medalia de argint cu echipa 1994 – Campionatul Mondial Atena, medalia de aur, individual

1994 – Campionatul Mondial Atena, medalia de aur cu echipa

1995 – Campionatul European, Keszthely, medalia de aur, individual 1995 – Campionatul Mondial de la Haga, medalia de argint cu echipa 1997 – Campionatul Mondial de Cape Town, medalia de argint cu echipa 1998 – Campionatul Mondial, Chaux-Fonds, medalia de argint cu echipa 2002 – Campionatul Mondial de la Lisabona, medalia de bronz cu echipa 2003 – Campionatul Mondial Havana, medalia de bronz cu echipa.

S-a apucat de scrimă fascinată de Dumas şi „Cei trei muşchetari”, visându-se un d’Artagnan în variantă feminină. A crescut furând meserie de la Réka Szabó, idolul său şi cea pe care o considera „cea mai tehnică trăgătoare din lume”. Dar Laura Badea a ajuns mai sus decât modelul său şi este singura scrimeră din România care a cucerit titlul olimpic la individual, în proba de floretă, la Atlanta, în 1996.

Născută în Bucureşti, pe 28 martie 1970, Laura Badea a început sportul de mică, practicând handbalul şi atletismul. La scrimă a ajuns abia la 13 ani, o vârstă considerată mare pentru această disciplină. „Am fost selecţionată la şcoală, de doamna Rodica Popescu, care pe atunci era antrenoare la Clubul Sportiv Şcolar numărul 1. Lucra împreună cu doamna Maria Vicol şi cu doamna Ana Pascu. Am mers la început din joacă. Citeam pe atunci cărţile lui Alexandre Dumas şi visam să ajungem d’Artagnan, Athos, Porthos sau Aramis.” a povestit fosta floretistă.

La mai puţin de zece ani de momentul în care a început scrima, Laura Badea a obţinut şi primul succes important, medalia de bronz cu echipa României de floretă la Jocurile Olimpice de la Barcelona, în 1992. Alături de ea, din lot mai făceau parte Réka Szabó, Elisabeta Tufan, Claudia

Grigorescu şi Ozana Dumitrescu. În 1994 a contribuit la titlul mondial pe echipe obţinut de România, iar un an mai târziu, la Atena, l-a câştigat pe cel individual, luându-le faţa italiencelor Giovanna Trillini şi Valentina Vezzali, într-o prefaţă a ceea ce avea să să întâmple la Jocurile Olimpice de la Atlanta.

Din postura de campioană mondială en-titre, Badea şi-a început drumul spre aurul olimpic în turul 2, unde a învins-o pe israelianca Lilach Parisky cu 15-6. Au urmat franţuzoaica Adeline Wuilleme (15-6), unguroaica Aida Mohamed (15-8), italianca Giovanna Trillini (15-14), deţinătoarea titlului, pentru ca în finală să se impună în faţa unei alte floretiste din Italia, Valentina Vezzali (15-10), pe atunci o tânără de doar 22 de ani, dar care ulterior avea să devină prima femeie cu cinci victorii olimpice la scrimă.

La trei zile de la acel triumf, a obţinut şi argintul cu echipa de floretă, după o finală pierdută în faţa Italiei, deşi reuşise să le bată din nou pe Trillini şi pe Vezzali.

Patru ani mai târziu, la Sydney, cele două italience şi-au luat revanşa, împiedicând-o pe Laura să obţină o nouă medalie individuală, pentru ca la ultima participare la Jocurile Olimpice, la Atena, în 2004, să se claseze pe locul 5, deşi avea deja 34 de ani şi între timp născuse o fetiţă, pe Maria. Apoi a urmat retragerea definitivă.

Căsătorită cu Adrian Cârlescu, fost sabrer şi actual antrenor, Laura Badea ocupă funcţia de vicepreşedinte al Federaţiei Române de Scrimă, membru al Comitetului Olimpic şi Sportiv Român (COSR) şi al Comisiei de Regulament din cadrul Federaţiei Internaţionale de Scrimă.

Pentru performanţele sale, a primit Ordinul Naţional „Pentru merit” în grad de comandor (2000) şi Ordinul „Meritul Sportiv” clasa I (2004).

(antena3.ro, 5 iunie 2012)

Dacă nu ar fi ajuns campioană mondială cu ambiţii la aurul olimpic la spadă, probabil că s-ar fi făcut psiholog. E bucuroasă că părinţii au dus-o la scrimă, pentru că astăzi este convinsă că nu i s-ar fi potrivit cu adevărat niciun alt sport. S-a născut în 26 noiembrie 1984, la Bucureşti.

Scrima a început-o la sfârşitul clasei a V-a, fratele ei a fost cu ideea să meargă la scrimă. El, pe vremea aceea juca la echipa de juniori de fotbal a clubului Steaua. A început scrima la Şcoala Sportivă nr. 3 a clubului militar.

Este legitimată la Steaua București din anul 2001. În 2007 devine absolvent al Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport de la Craiova.

La finalul anului 2013 Ana Maria Brânză a fost desemnată cea mai bună spadasină a anului la Congresul Federaţiei Internaţionale de Scrimă de la Paris. – Titlul primit la Paris este o recunoaştere a rezultatelor obţinute de mine în 2013.

M-am bucurat tare mult să fiu prezentă la gala organizată de Federaţia Internaţională de Scrimă. Mai ales că a fost o festivitate specială, federaţia a sărbătorit centenarul. A fost un moment special. Chiar dacă am mai primit acest titlu şi în 2008 şi 2009 acum m- am bucurat mai mult.

Anul 2013 a fost unul foarte bun pentru mine, vom vedea cum va fi 2014. Eu o să muncesc cu aceeaşi ambiţie să fiu pe podium în fiecare competiţie – a afirmat sportiva.

În palmaresul Anei figurează o medalie de aur şi o medalie de argint la Campionatul Mondial de Juniori, două medalii de aur la CM (2010, Paris, 2011, Catania) ambele cu echipa, două medalii de bronz la CM cu echipa (2002, Lisabona, 2013 Budapesta) şi o medalie de bronz la individual (2011, Catania), cinci medalii de aur la CE cu echipa şi la individual.

La Jocurile Olimpice de vară din 2008 de la Beijing a câştigat medalia de argint, nereuşind să o învingă pe Britta Heidemann (Germania). Brânză este una dintre sportivele României cu cele mai mari şanse la aurul olimpic de la Rio, din 2016.

La CM de la Budapesta din 2013 a fost aleasă în comisia sportivă a FIE împreună cu italiancaValentina Vezzali, cu sabrerul maghiar Szilágyi Áron şi rusul Nikolaj Kovalev.

(ProSport)

Timişoara a dat, de-a lungul timpului, sportivi care s-au acoperit de glorie la marile competiții internaționale, dar care n-au primit recunoştința cuvenită din ţară. E cazul lui Ionel Drîmbă, primul campion olimpic al scrimei românești, care a fost şters din analele sportului de către autorităţile comuniste, după ce a ales să fugă din țară.

Ionel Drâmbă, timişoreanul care a făcut minuni cu floreta, nu s-a bucurat niciodată de notorietatea care probabil i s-ar fi cuvenit. Campion olimpic în 1968, la Ciudad de Mexico, a fost şters din orice document oficial după 1970, atunci când a ales să nu se mai întoarcă în ţară.

Nici măcar revoluţia n-a putut aduce reabilitarea primului medaliat cu aur al scrimei românești, candidatura sa la preşedinţia Comitetului Olimpic Român fiindu-i respinsă, în 2001.

Născut la Timişoara, la 18 martie 1942, Ionel Drâmbă a deprins tainele scrimei în oraşul natal. Talentul său a fost remarcat pentru prima oară la Campionatele Naționale de Juniori, din 1959, atunci când s-a impus atât în proba de floretă, cât şi în cea de sabie.

Cinci ani mai târziu, a devenit dublu campion naţional la seniori, la aceleași arme. A reprezentat de trei ori România la Jocurile Olimpice. A debutat timid la Roma, în 1960, apoi la Tokyo a obținut locul 6 cu echipa, pentru ca în 1968, la Ciudad de Mexico, să își desăvârșească munca, printr-o medalie de aur la floretă individual, cucerită în dauna maghiarului Kamuti Jenő.

În 1970, a participat la un turneu în Germania şi a decis să nu se mai întoarcă în România. Fuga în occident l-a costat prestigiul pe Drâmbă, acesta fiind exclus din orice statistică sportivă.

În 1980, în cartea „Aur olimpic românesc”, dedicat sportivilor care au urcat pe cea mai înaltă treaptă a podiumului la Jocurile Olimpice, numele timişoreanului nu figurează nicăieri.

După ce a părăsit ţara, a activat vreme de doi ani ca profesor de scrimă la Ulm, după care s-a stabilit peste Atlantic, continuându-şi activitatea în SUA, Venezuela şi Brazilia.

Ionel Drâmbă a revenit vreme de câțiva ani în România, la mijlocul anilor 90. În 2001, a fost unul dintre pretendenţii fotoliului de preşedinte al Comitetului Olimpic Român, alături de concitadina lui, Iolanda Balaş, și de Cornel Mărculescu.

Comitetul executiv al COR i-a respins însă candidatura, pe motiv că nu ar avea studii superioare, el fiind admis la Institutul de Educație Fizică în 1969, dar şi-a întrerupt studiile odată cu fuga din 1970.

Drâmbă a prezentat comisiei o copie a diplomei de absolvire a Academiei de Arte Duelistice din Germania, care îi atesta calificarea de profesor de scrimă, însă diploma n-a fost acceptată.

Dezamăgit de modul în care a fost tratat în România, Ionel Drîmbă s-a întors în Brazilia, acolo unde avea de ani buni reşedinţa. A încetat din viață în 2006, la vârsta de 64 de ani, moartea sa stârnind extrem de puține ecouri în ţară.

Dacă întrebăm un localnic din Târgu Mureş de un sportiv stomatolog din oraş, vom primi imediat răspunsul: Laci Bölöni. Şi este firesc acest răspuns, pentru că Bölöni într-adevăr este un fotbalist renumit al oraşului şi al lotului naţional. Şi diferenţa de popularitate între fotbal şi de scrimă este evidentă.

Dar nu Bölöni este singurul reprezentant din categoria„sportiv dentist”: Pongrácz Anton (pentru colegi şi prieteni: Matyi) a fost la fel de eficient în sălile de sport ca şi celebrul fotbalist pe stadioane (care a îmbrăcat de 108 ori tricoul naţionalei).

Pongrácz Anton s-a născut la Târgu Mureş, în 18 martie 1948. Activitatea sportivă şi-a început încă în liceu, unde a devenit elevul antrenorului profesor universitar Kakuts Endre. Relaţia dintre sportiv şi antrenor a fost una foarte bună: tînărul sportiv îl respecta şi iubea pe cel care îl învăţa arta scrimei ca pe un tată adevărat.

Dincolo de caracterul de „atelier sportiv” în sala de scrimă domnea o atmosferă de o familiaritate exemplară, care a avut o influenţă pozitivă asupra întregii vieţi a celui care era angrenat în activitatea clubului universitar. Timp de 15 ani a fost omul de bază a lotului naţional de spadă, în perioada 1965– 1980. În 1973 se căsătoreşte cu Dr. Pongrácz Mária, care în continuare a devenit un sprijin real al omului şi sportivului Pongrácz Anton.

Lumea scrimei l-a cunoscut în 1967, când în capitala Iranului, la Teheran a obţinut titlul de campion mondial de tineret. În continuare pe planşele din ţară este practic imbatabil, iar în concursurile internaţionale de cele mai multe ori câte o tuşă despărţea de o medalie sau de titluri supreme.

A participat de trei ori la jocurile olimpice. La München, în 1972 de două ori s-a întîlnit cu reprezentantul Ungariei, renumitul Schmitt Pál, rezultatul întîlnirilor: o victorie şi o înfrîngere.

Pentru succesele obţinute pe planşe a fost decorat cu titlul de maestru emerit al sportului. După ce s-a lăsat de sportul de performanţă s-a dedicat profesiei de bază, devenind un cadru universitar apreciat de studenţii săi, printre care şi sătmăreanca Dr. Leonora Leiher, medic stomatolog preferat de mulţi scrimeri din Satu Mare.

Însă nu s-a putut dezlipi nici de planşa de scrimă, aşa că pe lângă activitatea vastă profesională s-a ocupat şi de creşterea tinerei generaţii de sportivi. A încetat din viaţă la 18 martie 2008, chiar în ziua lui de naştere, în timp ce făcea sport, ştire care a zguduit pe iubitorii sportului din oraşul său natal.

Sala de sport al IMF-ului din Târgu Mureş a primit numele de Sala de Sport Dr. Anton Pongrácz. Anual se organizează un concurs memorial de scrimă, dar amintirea lui este păstrată şi de o fundaţie care a fost instituită pentru sprijinirea activităţii studenţilor de la IMF, cât şi pentru perfecţionarea scrimerilor tineri talentaţi.

Palmaresul spadasinului Pongrácz Anton:

1967 – Teheran, Iran: campion mondial de tineret 1972 – JO, München, Germania: locul 4 la individual 1974 – CM Grenoble, Franţa: locul 4 individual

1976 – JO Montreal, Canada: locul 6 cu echipa 1980 – JO Moscova, Rusia : locul 4 cu echipa

1980 – Germania: Câştigător al Cupei Europei cu echipa.

A învăţat scrima în oraşul său natal, la Cluj, sub îndrumarea antrenorilor Guráth Béla şi Pellegrini Béla. Despre aceşti ani, Pop are amintiri foarte plăcute, fiind coechipier cu scrimeri valoroşi, precum Uray Zoltán, Szántay János şi Rohonyi Zoltán, care mai târziu devine şi antrenorul naţionalei.

Reprezentanţii clubului Steaua sesizând valoarea trăgătorului au transferat la clubul militar, unde Pop a reuşit să termine şi studiile universitare, şi a devenit unul din cei mai buni sabreri români ai tuturor timpurilor.

În 1974 a câştigat campionatul mondial de tineret, iar peste un an a obţinut bronzul mondial cu echipa, în 1977 bronzul s-a transformat în argint, dar vârfurile carierei sportive al lui Ioan Pop reprezintă cele două medalii de bronz câştigate cu echipa de sabie a României la jocurile olimpice din 1976 (Montreal) şi 1984 (Los Angeles)

A mai câştigat un aur la Universiada din Sofia (1981), iar după CM din 1986 a decis încetarea activităţii de performanţă. În perioada 1990–94 a lucrat la Federaţia Română de Scrimă, a urmat 4 ani de activitate la federaţia tunisiană. De aici Ioan Pop va fi angajat la Federaţia Internaţională de Scrimă (FIE) în calitate de director technic, unde va întroduce o serie de reguli noi, prin care scrima a devenit mai popular, mai atractiv pentru spectatori, şi nu în ultimul rând pentru telespectatori. În privinţa viitorului scrimei mondiale Ioan Pop a afirmat că în perioada următoare marile concursuri vor fi organizate în marile centre culturale sau expoziţionale ale capitalelor.

„În 2010 mondialele am organizat la Grand Palais din Paris, de ce n-am putea folosi pentru finalele întrecerilor internaţionale să zicem Scala din Milano, Bolsoi Theater din Moscova sau Opera din Budapesta. Scrima numai aşa va putea să câştige popularitate şi noi spactatori” – a afirmat Pop.

„În anii ’90 au sosit primele observaţii din partea CIO: dacă nu facem ceva să devină mai spectaculos, sunt şanse mari ca scrima să fie scoasă din programul olimpiadelor. Iar aceste atenţionări au venit chiar de la preşedintele CIO, Juan Antonio Samaranch, aşa că am fost nevoiţi să acţionăm foarte repede. Până atunci întrecerile se desfăşurau, nu odată în săli fără spectatori, regulile fiind greu înţeles de cei neavizaţi.

Ameninţările venite din partea oficialilor CIO au făcut ca să efectuăm paşi serioşi pentru a face ca regulile sportului să fie cât mai acceptabile pentru publicul larg. Noile aparate afişau pa toată lungimea pistei culorile tuşelor date de cei doi scrimeri, de unde era uşor de sesizat cine a dat tuşa. O altă noutate a fost întroducerea arbitrajului de video, care a contribuit la creşterea corectitudinii în arbitraj. Dar aici mai avem de lucrat” – a povestit Ioan Pop.

„La campionatul mondial de la Budapesta din 2013, care a fost unul de mare succes pentru popularizarea scrimei, efectele de lumină, reluarea tuşelor pe ecrane uriaşe au făcut să crească spectaculozitatea întrecerilor. Deci scrima este pe un drum bun ca să fie în acceptat în continuare în programul jocurilor olimpice” – a explicat Ioan Pop. (Szabadság, Cluj-Napoca, 17 august 2013)

Adalbert Guráth jun. s-a născut în 1942 la Cluj, studiile liceale le-a efectuat la Liceul Brassai Sámuel. Nu avea nici zece ani când a ajuns la sala de scrimă a maestrului Ozoray-Schenker Lajos. După un an Ozoray

s-a pensionat, aşa că a continuat pregătirile cu tatăl său, Adalbert Guráth sen., şi cu orădeanul Szántay János, iar la Bucureşti cu Gheorghe Man.

Primul concurs îl are la Oradea, unde termină pe locul trei, dar mai important decât podiumul a fost că l-a cunoscut pe maestrul Szántay. Campionatul mondial de tineret de la Leningrad (azi Sankt Peterburg) a fost organizat în timpul paştelui din 1960.

Iată cum povesteşte Guráth evenimentul din Veneţia Nordului:

„În finală am pornit cu o înfrîngere, de la Szekeres, care a refuzat să-mi dea înapoi asaltul cedat spadasinului din Ungaria în semifinale. După acest eşec mi-am revenit şi am reuşit victorii în serie, l-am bătut şi pe pe supercampionul de mai târziu Nikancikov. În ultimul asalt Szekeres a corectat greşeala din primul asalt, învingâdu-l pe sportivul rus. Astfel Nikancikov a adunat două înfrîngeri, eu am avut doar una, revenindu-mi titlul mondial.”

În 1960 a participat şi la JO de la Roma, împreună cu un alt clujean, halterofilul Fiţi Balázs.

Niciodată nu a vrut să devină antrenor, chiar dacă tatăl lui a fost unul dintre marii maeştrii ai Clujului.

„Ozoray povestind despre munca de antrenor a afirmat: Antrenorul trebuie să-l înveţe elevului technica scrimei, dar minte nu poate da sportivului. Este foarte important cunoaşterea regulilor, cunoaşterea adversarului, trebuie să aibă simţul dezvoltat al ţinerii distanţei, să aibă timp de reacţie şi viteză foarte bună.

Deci scrima este „psichotehnică” adevărată” – afirmă Guráth. Campionul mondial de tineret după încetarea carierei sportive în 1962 s-a mutat în Germania, a absolvit Facultatea de fizică şi electrotechnică a Universităţii Humboldt din Berlin, timp de 15 ani a activat ca profesor la universitate.

A infiinţat o firmă de perfecţionarea automatelor analitice la Offenburg (Baden Württemberg), a fost membru fondator al firmei high- tech „BMG Biomedizintechnik Dr. Gurath GmbH.”

După 45 de ani Guráth a revenit la Cluj, şi de ani de zile organizează Memorialul Guráth Béla, în cinstea tatălui său. „Idea a fost al prietenului meu, Dr. Habal Péter, iar partea financiară este asigurată de mine. La concursul memorial participă veterani de peste 50 de ani, şi ne simţim foarte bine.

Regret nespus de mult moartea lui Pongrácz Matyi, îi simţim lipsa. Ne pregătim să edităm o carte cu fotografiile scrimerilor, cu întîmplări şi anecdote. Şi vom continua la fiecare început de noiembrie să organizăm concursul memorial.” – a declarat Adalbert Guráth jun. (erdon.ro)

Una dintre cele mai reprezentative secţii ale clubului, născută o dată cu AS Armata în 1947, este secţia de scrimă, de care sunt legate numeroase satisfacţii trecute şi prezente.

Debutul secţiei a adus în anul 1947 şi primul titlu de campion al României – cucerit la sabie masculin individual de Jacques Istrate – la care avea să se adauge, şase ani mai târziu, titlul cucerit la floretă individual de Vasile Chelaru.

Adevărata forţă a secţiei – în toată evoluţia sa – este exprimată însă de palmaresul internaţional, care o situează, în prezent, între primele din lume.

După primii paşi, făcuţi în întrecerile internaţionale de „pionierii” Sorin Poenaru, Ştefan Tapalagă şi Iosif Zilahy în 1954 şi apoi de Cornel Pelmuş şi Andrei Vâlcea în 1957, anul 1961 avea să aducă şi prima medalie a secţiei la campionatele mondiale.

După numai un an, talentata floretistă Olga Szabó devenea campioană mondială la individual, deschizând un drum cu adevărat de aur pentru floreta stelistă. Consacrarea internaţională a secţiei înseamnă, statistic, un număr copleşitor de medalii cucerite în toate competiţiile de anvergură, fie ele Cupe sau Campionate Europene, Cupe sau Campionate Mondiale şi chiar Jocuri Olimpice.

Este greu să poţi cuprinde în câteva rânduri toate aceste performanţe sau să evidenţiezi o perioadă sau alta. Despre care să vorbeşti? Despre contribuţia sătmărenilor a palmaresul clubului ? Despre perioada lui Ionel Drâmbă, Iulian Falb, Ştefan Hankler şi Octavian Vintilă, cu performanţele lor olimpice?

Sau despre perioada Suzanei Ardeleanu, Ilenei Gyulai, Anei Pascu, Ecaterinei Stahl şi Olgăi Szabo – care s-au acoperit de gloria europeană, mondială şi au strălucit la jocurile olimpice de vară? Ori poate despre sabrerii Corneliu Marin, Marin Mustaţă, Alexandru Nilca şi Ion Pop – medaliaţi cu bronz la Jocurile Olimpice din 1976 şi 1984?

Să mai amintim şi de argintul olimpic al floretistei Elisabeta Guzganu din 1984, fără a uita însă de ceea ce au realizat pe plan mondial şi olimpic Petre Kuki, Tudor Petruş, Sorin Roca şi Mihai Ţiu?

Perioada de după ‘90 nu a însemnat nicidecum un declin sau măcar o scădere a performanţelor secţiei. În panoplia marilor performeri ai clubului au apărut noii campioni europeni, mondiali şi chiar olimpici. Floreta stelistă s-a impus fără drept de apel nu doar pe plan naţional, ci şi internaţional.

Titlul de campioană olimpică cucerit de Laura Badea în ediţia J.O de la Atlanta 1996 este dovada cea mai bună a strălucirii unei noi generaţii de aur, generaţie din care mai fac parte Roxana Scarlat, Claudia Grigorescu, Réka Szabó sau Cristina Stahl.

Şi pentru că tot ce ţine de această secţie nu se poate exprima decât la superlativ, să remarcăm şi faptul că strălucirea spadei româneşti este legată tot de clubul Steaua: în 2008 la Beijing Ana-Maria Brânză cucereşte argintul, iar în anul 2010 şi 2011 Brânză câştigă cu echipa medalii de aur la mondiale. Cele mai recente „achiziţii” ale echipei de spadă femei sunt legate tot de Satu Mare, prin venirea la clubul militar a spadasinelor Simona Deac-Pop şi Greta Vereş.

(cssteaua.ro)

Lotul olimpic de floretă a adus României un titlu olimpic, şapte titluri mondiale şi alte 51 de medalii în competiţiile internationale de seniori.

Din lipsa de rezultate, dar şi de sportive, oficialii Federaţiei au găsit o singură soluţie pentru a „rezolva problema” celei mai titrate arme din istoria scrimei româneşti: desfiinţarea lotului.

Palmaresul echipei naţionale feminină de floretă:

Jocurile Olimpice:
Aur: Laura Badea la Atlanta, în 1996
Argint: Olga Szabo, la Melbourne, în 1956

Naţionala Romaniei (Dan Aurora, Moldovan Marcela, Tufan Elisabeta, Weber Monica, Rozalia Orosz ) – Los Angeles, în 1984

Naţionala României (Szabó-Lázár Réka, Badea Laura, Scarlat Roxana, Vanta-Grigorescu Claudia) – Atlanta, în 1996

Bronz: Maria Vicol – Roma, în 1960

Naţionala României (Gyulai Ileana, Szabó Olga, Pascu Ana, Stahl Ecaterina, Vicol Maria) – Mexico, în 1968

Naţionala Romaniei (Gyulai Ileana, Szabó Olga, Pascu Ana, Stahl Ecaterina, Vicol Maria) – München, în 1972

Naţionala Romaniei (Tufan Elisabeta, Lázár Réka, Grigorescu Claudia, Dumitrescu Roxana, Badea Laura) – Barcelona, în 1992

Campionate Mondiale:

Aur: Olga Szabó – Buenos Aires, în 1962

Naţionala României (Szabó Olga, Gyulai Ileana, Ardeleanu Suzana, Vicol Maria, Pascu Ana) – Havana, în 1969

Ecaterina Stahl – Budapesta, în 1975 Elisabeta Tufan – Lausane, în 1987

Naţionala României (Grigorescu Claudia, Tufan Elisabeta, Badea Laura, Szabo Réka) – Atena, în 1994

Szabó Réka – la Atena, în 1994 Laura Badea – la Haga, în 1995

Argint: Olga Szabo – la Paris, în 1965

Naţionala României (Szabó Olga, Gyulai Ileana, Stahl Ecaterina, Vicol Maria, Stanca Maria) – la Paris în 1965

Ileana Gyulai – la Havana, în 1969

Naţionala României (Grigorescu Claudia, Tufan Elisabeta, Rozalia Orosz, Szabó Réka, Beca Georgeta) – la Lausane, în 1987

Claudia Grigorescu – la Budapesta, în 1991

Naţionala României (Grigorescu Claudia, Tufan Elisabeta, Badea Laura, Szabó Réka, David Mioara) – la Essen, în 1993

Naţionala României (Grigorescu Claudia, Tufan Elisabeta, Badea Laura, Szabó Réka) – la Haga, în 1995

Naţionala României (Scarlat Roxana, David Mioara, Badea Laura, Szabó Réka) – la Cape Town, în 1997

Naţionala României (Badea Laura, Szabó Réka, Scarlat Roxana, Grigorescu Claudia) – la La Chaux De Fonds, în 1998

Nationala României (Carlescu-Badea Laura, Scarlat Roxana, Stahl Cristina, Ghiţa Cristina) – la New York, în 2004

Nationala României (Scarlat Roxana, Stahl Cristina, Ghiţa Cristina, Andrei Andreea) – la Leipzig, în 2005

Bronz: Naţionala României (Szabó Olga, Vicol Maria, Orb Ecaterina, Ene-Pascu Ana, Sachelarie Geta) – la Torino, în 1961

Ecaterina Stahl – la Mocova, în 1966

Naţionala României (Szabó Olga, Gyulai Ileana, Stahl Ecaterina, Vicol Maria, Pascu Ana) – la Montreal, în 1967

Olga Szabó – la Ankara, în 1970

Naţionala României (Szabó Olga, Gyulai Ileana, Stahl Ecaterina, Vicol Maria, Pascu Ana) – la Ankara, în 1970

Ana Pascu – la Viena, în 1971

Naţionala României (Gyulai Ileana, Stahl Ecaterina, Ardeleanu Suzana, Pascu Ana, Bartoş Magdalena) – la Göteborg, în 1973

Naţionala României (Gyulai Ileana, Stahl Ecaterina, Ardeleanu Suzana, Pascu Ana, Bartoş Magdalena) – la Grenoble, în 1974

Naţionala României (Pascu Ana, Stahl Ecaterina, Bartoş Magdalena, Pricop Elena, Ardeleanu Suzana) – la Budapesta, în 1975

Naţionala României (Dan Aurora, Moldovan Marcela, Chezan Magdalena, Stahl Ecaterina, Ardeleanu Suzana) – la Buenos Aires, în 1977

Naţionala României (Ţurcan Viorica, Chezan Magdalena, Ardeleanu Suzana, Moldovan Marcela, Dragomir Adriana) – la Hamburg, în 1978 Roxana Scarlat – la Nimes, în 2001

Naţionala României (Badea Laura, Szabo Réka, Scarlat Roxana, Stahl Cristina) – la Lisabona, în 2002

Naţionala României (Badea Laura, Szabo Reka, Scarlat Roxana, Stahl Cristina) – la Havana, în 2003

Roxana Scarlat – la Havana în 2003

La Europene, România a obţinut 4 medalii de aur, 4 de argint şi 3 de bronz la individual, în timp ce la echipe a câştigat un aur, 3 medalii de argint şi 3 de bronz.

Poate că „urgenţele” în paginile oricărui ziar ar fi astăzi spectaculoasa cădere politica a popularei timişorene Mona Muscă sau posibila apariţie a unui viitor Partid Social Democrat Liberal (idee lansată de pitorescul petrolist Dinu Patriciu) sau periculoasa escaladare a conflictului Israel- Hezbollah, plătit cu sângele copiilor libanezi.

Eu însă am ales să vă scriu câteva rânduri optimiste, despre o întâmplare normală în ţara noastră. Deşi normalul, veţi vedea, atinge uneori pur şi simplu senzaţionalul. Încep cu sfârşitul zilei de sărbătoare de 11 august, aşa cum a fost ea, la Satu Mare.

Scrimerii – foşti şi actuali – ai locului, urmaşi ai extraordinarului antrenor Alexandru Csipler se află la banchetul organizat de primărie la restaurantul „Dacia”, unde sunt invitaţi foşti floretişti, spadasini şi sabreri din întreaga ţară, câţiva dintre membrii Consiliului de Administraţie ai Federatiei Române de Scrimă, politicieni şi jurnalişti locali.

Se află, alături, germanii sătmareni Iosef Szepessy, Ştefan Haukler, Miklós Bodóczi şi subsemnatul, foşti componenti ai echipei naţionale de spadă a Romăniei, cu ani în urmă, şi floretistele – campioane mondiale, cândva – Ana Pascu, din Bucureşti, Ecaterina Stahl, Suzana Ardeleanu şi „nemţoaicele”, de acum, Zita Furkenhauser, Rita König şi Rozália Orosz. Toate, repet, toate, campioane mondiale în diferite etape ale istoriei scrimei. Floretiştii Petre Kuki (dublu campion mondial de tineret) şi Ştefan Ardeleanu (campion mondial cu echipa României în 1967 şi campion mondial de tineret la individual) completează peisajul – dar sunt nedrept cu alte zeci de foşti mari sportivi dintre care unii şi-au părăsit căminele din Canada (Cornel Chişu), SUA, Suedia, Germania, Ungaria, Franta, pentru a veni la întâmplarea de care vă vorbesc.

În timpul banchetului, pe un ecran uriaş, lânga orchestră, se desfăşoară întâmplări din istoria scrimei, pe care le-au oferit muşchetarilor locali Televiziunea Româna şi Eurosport. În prima parte va evolua – pe ecran – sportiva sătmăreancă Ecaterina Jencsik-Stahl, în momentul de vârf al carierei sale: Campionatele Mondiale de Scrimă din 1975, de la Budapesta – si, aşa cum toţi cei din sală ştiau, Kati a noastră îşi va presăra toate adversarele pe drum, câştigând titlul suprem.

A doua inregistrare este de anul trecut, tot de la Campionatele Mondiale: finala pe echipe, în care floretistele Coreei de Sud se întâlnesc cu cele ale României, iar pe planşă evolueaza – cu brio – o altă reprezentantă a familiei sătmărene a jurnalistului Istvan Stahl: Cristina, mezina familiei.

La 30 de ani distanţă, mama şi fiica s-au bătut pentru titlul suprem – vă daţi seama la ce senzaţională întâmplare am asistat?! Dar să continui povestea zilei, pe-repede-inapoi…

Cu câteva ceasuri înaintea banchetului sătmărenii făcuseră un gest superb: Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” a acordat scrimerei, profesoarei, marelui manager care este Ana Pascu, titlul de Doctor Honoris Causa, într-o ceremonie fastuoasă desfăşurată la Teatrul de Nord, în care – amănunt excepţional – în prezidiul academic ce a acordat titlul Anei se aflau, îmbrăcaţi în togele universitare, doi foşti mari scrimeri, Sorin Poenaru (prorectorul ANEFS) şi Mircea Chişu (Universitatea de Vest Timisoara).

Înainte de miezul zilei, la sala de scrimă „Alexandru Csipler”, avusese loc principala manifestare: sute de foşti scrimeri ai orasului – sute! – au asistat la câteva asalturi demonstrative şi la acordarea de distinctii unor mari performeri – căci aflati, sătmărenii au câstigat 16 titluri mondiale, 8 pentru Romania, 6 pentru Germania (adesea în finala mondială pe echipe la floretă fete pe podium se vorbea româneşte!), două pentru Ungaria.

Iar numărul de medalii la Campionate Europene, Campionate Mondiale şi Jocurile Olimpice taie pur şi simplu răsuflarea: 34! Adica mai multe decât au obţinut cele mai multe ţări ale lumii, nu doar la scrimă, ci la toate sporturile!

Dimineaţa a inceput însă cu, poate, cel mai memorabil moment al zilei: primarul Iuliu Ilyés (si Consiliul Local) au acordat maestrei emerite a sportului Ecaterina Stahl titlul de cetăţean de onoare al oraşului, cu ocazia împlinirii vârstei de 60 de ani.

În sala se afla, fireşte, şi Cristina Stahl, scrimeră acum la Steaua, vicecampioană mondială în 2005 şi… o speranţă pentru medalia de aur a Campionatului Mondial şi, de ce nu, a Jocurilor Olimpice din anii următori.

Fireşte, se află şi István, soţul sărbătoritei şi tatăl viitoarei sărbătorite. Şi toată conducerea Federatiei Române de Scrimă şi a sportului local (prietenii Alexandru Contraş şi Dan Viorel). Şi Joska Szepessy, sufletul acestei intâmplări, un prieten al scrimei româneşti care mereu şi mereu se intoarce acasă la el, în acest senzational oraş, care este Satu Mare.

Noiembrie Negru

S-a stins din viaţă, la Satu Mare, Ecaterina Stahl, prima artistă a scrimei din România, campioană mondială şi dublă medaliată olimpică.

A depăşit un devastator cancer la sîn, în urmă cu 10 ani, dar o boală nouă a doborît-o. Ieri dimineaţă, a încetat din viaţă, la Satu Mare, într-o discreţie absolută, Ecaterina Stahl (63 de ani).

De un an se lupta cu un cancer la colon, care a ţinut-o mai mereu prin spitale. A fost singura mare bătălie căreia campioana mondială la floretă din 1975 nu a mai avut cum să-i facă faţă. Din păcate, a fost cea decisivă.

Cu o lună în urmă, fiica Ecaterinei, Cristina, şi ea scrimeră, concura tremurînd, cu lacrimi în ochi, la Campionatul Mondial din Antalya. Se gîndea la mama ei, căreia i se făcuse din nou rău, după o operaţie la Satu Mare şi un îndelungat tratament la Oncologia din Cluj. „Mă las, nu mai am suficientă motivaţie”, a anunţat atunci Cristina.

Puţini ştiau, iar printre aceştia se afla antrenorul Tudor Petruş, că boala mamei o afecta cumplit pe Cristina. „De la aeroport a fugit direct la Satu Mare”, avea să povestească tehnicianul. A regăsit-o pe Ecaterina, însă mama, care i-a fost şi antrenoare, şi călăuză, n-a putut să meargă mai departe. Îi va reţine vorbele, repetate mereu şi mereu de-a lungul anilor: „Cristina, nimic nu se compară cu Jocurile Olimpice. E ceva unic!”. Mama Kati

De ani buni, lotul României poposea de Paştele catolic la Satu Mare. Se crease o tradiţie, Kati, cum era cunoscută de cei apropiaţi, certîndu-i pe antrenorii Petruş şi Ducu dacă nu reuşeau să vină.

Dar aceasta se întîmpla extrem de rar! Bucătăreasă desăvîrşită, Ecaterina Stahl îşi aştepta oaspeţii cu bucate tradiţionale maghiare, salate şi supe, dar şi cu sărmăluţe şi, mai ales, cu o zacuscă excelentă. Anul acesta, tradiţia nu a putut fi respectată: mama Kati era prea bolnavă pentru a găti

Prietenă cu familia Jene

Ecaterina Stahl a fost colegă de echipă cu Ana Pascu, dar şi cu Suzana Ardelean sau Ileana Gyulai. Cu Ileana se vedeau des, iar de la întîlniri nu lipsea Emeric Ienei, soţul acesteia. Pe lista celor mai buni prieteni ai Ecaterinei se afla Jozsef Szeppessy, fostul mare campion al Germaniei. Acesta a dus-o pe Kati la Debrecen, în primăvară, la Campionatele Europene. A fost ultima mare competiţie la care a asistat Ecaterina.

„Am fost ca surorile”

Ileana Ienei, coechipieră cu Ecaterina Stahl la echipa naţională în anii ’60-’70, a fost devastată de veste. „Sîntem distruşi! Nici nu ştiu ce să spun, e pierdere greu de suportat. Ştiam că este bolnavă, dar tot speram că îşi va reveni.

Chiar se simţea mai bine în ultima perioadă. De o lună nu am mai putut vorbi însă cu ea, ci doar cu soţul. Am copilărit împreună, am făcut scrimă la Satu Mare şi am plecat de mînă la Bucureşti.

Am fost ca trei surori, alături de Suzana Ardelean. A fost persoană extraordinară, onestă, cinstită şi calmă! Mi-e imposibil să îmi mai găsesc cuvintele…”, a spus fosta scrimeră.

Şocată de atentat în 1972

A fost impresionată, dintre toate JO, de München, din pricina atentatului.

„Ne-am speriat cumplit. A fost ceva absolut şocant ce s-a întîmplat. Cu toţii credeam că Olimpiada va fi suspendată. Nemţii au reuşit însă să securizeze foarte bine zona, iar Jocurile au continuat.

Ne-am bucurat, pentru că sportul trebuia să învingă”, a povestit Kati. Avea o colecţie imensă de insigne şi făcea schimb cu alţi sportivi. A păstrat un sombrero uriaş, adus din Mexic, dar şi o fotografie cu Bob Beamon.

(Gazeta Sporturilor, 28 noiembrie 2009

Adio, Doamna Stahl

Adevăraţii campioni ai sportului se nasc o dată la câteva sute de ani. Se nasc, fac performanţe uluitoare, devin adevăraţi zei iar apoi se retrag.

Azi, este o zi tristă pentru sportul românesc. Ecaterina Stahl, o adevărată maestră a scrimei mondiale a fost condusă pe ultimul drum…unul fără de întoarcere.

Mulţi dintre noi iubim sportul datorită lor. Câţi dintre noi nu i-am văzut la televizor, am ascultat la radio sau am citit ân ziare despre performanţele lor? Foarte mulţi copii s-au apucat de sport în tentativa de a urma pe marii campioni sau chiar de a le întrece performanţele. Datorită lor sportul românesc mai trăieşte. Şi atâta timp cât avem mari campioni sau foşti mari campioni trebuie să ne simţim norocoşi.

Una dintre aceste mari campioane a sportului românesc a fost sătmăreanca Ecaterina Stahl. Prin realizările ei, prin munca pe care a depus-o pe planşele de scrimă atât ca sportivă cât şi ca antrenoare, Ecaterina a fost căsătorită din 1967 cu István Stahl, fost redactor sportiv la cotidianul maghiar Szatmári Friss Ujság. Împreună au doi copii: Gabriela şi Cristina, ultima călcându-i pe urma.

Ecaterina Stahl ne-a demonstrat că este cea mai valoroasă sportivă pe care a avut-o vreodată oraşul Satu Mare.

(Pro Sport, 28 nov. 2009)