Cupa României la Spadă Juniori 2023, revine spadasinului sătmărean Mezinger Marton
Spadasinul sătmărean, Mézinger Márton, și-a pus încă o dată amprenta pe scena națională a scrimii, câștigând Cupa României la categoria individual juniori. Competiția, care a avut loc la București, a fost dominată de Mézinger Márton, care a arătat o formă fizică și tehnică de excepție, impunându-se ca lider incontestabil al tabloului.
Încă de la început, tânărul spadasin a promis spectacol, obținând șase victorii în faza grupelor. Cu un moral ridicat și cu determinare, a avansat pe tabloul principal, înregistrând victorie după victorie.

Mézinger Márton și-a confirmat statutul de favorit în marea finală, unde s-a confruntat reprezentantul CS Farul, constănțeanul Florin Mirică. Meciul a fost unul echilibrat, la final Mézinger a reușit să se impună cu scorul de 15-13.
Szabó Szabolcs a reușit deasemeni o performanța foarte bună, clasându-se pe locul 6 în cadrul competiției. Colegul lor de la CSM Olimpia, Anton Cîmpan, a încheiat competiția pe locul 9, în timp ce Cezar Panas, reprezentând CS Satu Mare, s-a clasat pe locul 39. Este de menționat că, cu o zi înainte, în competiția pentru cadeți, Panas a reușit să se claseze pe o poziție onorabilă, locul 12.
În acest an, Mézinger Márton și-a consolidat poziția pe scena națională a scrimei cu o serie de performanțe notabile. A obținut medalia de argint la Campionatul Național U23, la individual, și a triumfat, alături de echipa CSM Olimpiei, la aceeași categorie. Totodată, a obținut medalia de argint la categoria juniori în cadrul competiției pe echipe.
Felicitări pentru Mézinger Márton și antrenorilor Csiszár Ferenc, Adrian Szilagyi și Nagy Lehel, care continuă să ridice nivelul și să aducă prestigiu școlii de scrimă din Satu Mare pe scena națională și internațională.