Campionatul Național Cadeti Floreta 2024

Campionatul Național Cadeți Floretă 2024

Floretistul sătmărean, Iosif Paul, a obținut locul 5 la Campionatul Național al cadeților, desfășurat la București.

Sub îndrumarea antrenorilor File Attila, Dan Șuta și Izsáki Arnold, Iosif a început competiția cu dreptul, obținând cinci victorii consecutive în faza grupelor. Această performanță l-a clasat pe tânărul spadasin pe locul 6 în tabloul principal, un punct de plecare promițător pentru etapele următoare ale competiției.

În sferturile de finală, Iosif a învins doi concurenți de seamă: Oliver Chinte de la Poli Timișoara și Alan Fey de la Floreta Timișoara.

Însă în confruntarea cu Rareș Berceanu de la CSS Triumf București, favoritul numărul trei al competiției, în ciuda unui meci bine luptat, Iosif a fost învins, încheind astfel parcursul său la acest campionat pe un onorabil loc 5.

Performanța lui Iosif Paul este cu atât mai remarcabilă, având în vedere nivelul înalt al competiției și prezența unor sportivi extrem de talentați din întreaga țară.

Pe lângă Iosif, alți spadasini sătmăreni și-au făcut apariția în competiție, printre care Juhász Márk și Daniel Boclajuc, care de asemenea au arătat o pregătire bună și un spirit competitiv deosebit.

Felicitări Iosif Paul pentru rezultatul excelent obținut și mult succes în continuare!

Leave A Comment