
Ana Tomșa selecționată în lotul junioarelor la Europene
Ana Tomșa, spadasina Clubului Sportiv Satu Mare, care practică scrima de 8 ani. Este elevă la Colegiul Național Mihai Eminescu iar în 2022 a cucerit prima sa medalie de aur la Campionatul Național individual.
”Îmi place scrima, pentru că este un sport în care trebuie să-mi pun mintea a contribuție, trebuie să-l observ pe adversar și trebuie să fiu mereu cu un pas înaintea lui” spune eleva antrenorului Adriean Pop.
În urmă cu două săptămâni a obținut prima medalie organizată de federația europeană, câștigând medalia de bronz la Novi Sad, la Circuitul European al cadeților.
„M-am bucurat foarte mult pentru o nouă convocare, pentru că știu, că am muncit foarte mult pentru locul meu în lot, și continui să mă antrenez mai departe. Mă pregătesc pentru Europene cu gânduri pozitive. Nu m-am gândit deocamdată la vreun obiectiv, dar vreau să fac scrima pe care o știu. Poate ar fi frumos o clasare în primii 32” – a mai spus Ana Tomșa.
Felicitări Ana și mult succes la Europene!