Circuit de Spada Kulcsar Gyozo - Hajduhadhaz 2025 (3)

Performanță de excepție pentru scrima sătmăreană la Circuitul European de la Napoli!

Kurtinecz Johanna, sportiva legitimată la CS Satu Mare, a cucerit medalia de argint în proba individuală de spadă, demonstrând încă o dată talentul și potențialul său la nivel internațional.

Johanna a început competiția cu un parcurs solid în grupele preliminare, unde a reușit cinci victorii și a suferit o singură înfrângere, calificându-se astfel cu un moral excelent pe tabloul principal. În fazele eliminatorii, eleva clubului sătmărean a impresionat prin determinare și tehnică, ajungând până în sferturile de finală, într-o competiție dominată numeric de sportivele din Italia — 6 italience și 2 românce între cele mai bune 8.

Alături de Johanna, și Ilyés Jázmin a avut o evoluție meritorie, terminând competiția pe locul 8, după ce a cedat în sferturi cu scorul de 15–7 în fața italiencei Sofia Quirini.

Pe traseul către finală, Kurtinecz Johanna a reușit câteva victorii spectaculoase: a eliminat-o în „optimi” pe favorita competiției, Clara De Donna (15–10), apoi a trecut de Flavia Verri (15–13), iar în semifinale a învins-o pe Elisabetta Rinaldi (15–11).

Finala a fost una intensă, o adevărată luptă tactică între două sportive determinate. Johanna a dat totul pentru titlu, dar a fost învinsă la limită de Francesca Aina, scor 12–11, obținând astfel o binemeritată medalie de argint.

În competiție au mai evoluat și Kurtinecz Júlia și Tankóczi Fruzsina, care au încheiat pe locurile 41 și 81, dintr-un total de 110 participante.

Felicitări binemeritate sportivelor și antrenorilor!

Leave A Comment