Circuit Spada Kulcsar Gyozo - Gyor 2026

Circuit de Spadă Kulcsár Győző U15 – Győr 2026

CS Satu Mare a revenit acasă cu o medalie de la etapa de la Győr a Circuitului „Kulcsár Győző”, grație performanței lui Mézinger Máté, care a urcat pe treapta a treia a podiumului în proba destinată juniorilor sub 15 ani, duminică.

Tânărul spadasin sătmărean a traversat faza grupelor într-o formă remarcabilă, bifând cinci succese și cedând o singură dată, ceea ce i-a adus calificarea pe tabloul principal de pe locul 11. Evoluțiile constante l-au propulsat până în penultimul act al competiției, unde adversarul său a fost Wentzel Edmond de la BHSE, unul dintre principalii favoriți ai turneului. Duelul a fost disputat, însă sportivul maghiar s-a impus cu 15–11, lăsându-l pe Mézinger cu medalia de bronz în palmares. Wentzel avea să confirme statutul de favorit câștigând și finala.

În sferturile de finală, viitorul campion trecuse și el printr-o probă dificilă, întâlnindu-se cu un alt reprezentant al clubului sătmărean, Molnár Dávid. Partida a fost extrem de strânsă, Molnár cedând abia la o singură lovitură distanță, scorul final fiind 15–14. Tânărul scrimeur și-a încheiat astfel parcursul pe meritoriul loc 5.

Tot în categoria U15, Haller Márk s-a clasat pe poziția 23, Raul Naghi pe 40, Teodor Gurza pe 54, iar Németi Bence pe 75, într-o competiție care a adunat în total 93 de participanți.

La feminin, în proba U11, Melisa Bute a terminat pe locul 21, în timp ce Kovács Abigél Aliz s-a clasat pe 35, dintr-un total de 56 de sportive înscrise.

La capătul celor trei zile de competiție, școala de scrimă din Satu Mare a consemnat un bilanț de excepție la acest puternic turneu internațional: două medalii de aur, patru de argint și una de bronz.

Leave A Comment