Campionat National Spada Echipa Baieti

Nou titlu național pentru CS Satu Mare la Campionatul U14

Campionatul Național U14 de la București s-a încheiat cu un nou succes pentru scrima sătmăreană. Echipa masculină a CS Satu Mare, formată din Teodor Gurza, Haller Márk, Raul Naghi și Németi Bence, a câștigat titlul național după un parcurs excelent. Sătmărenii au trecut de ACS Engarde București 2 cu 45–19 și de ACS Steaua Brașov cu 45–26, iar în finală au învins CSS Contraatac 1 cu 45–41, după o revenire spectaculoasă.

Și cea de-a doua echipă a clubului, alcătuită din Ștefan Boghișan, Lieb Márk și Magyar Zalán, a avut o evoluție bună, clasându-se pe locul 6.

La finalul celor patru zile de concurs, delegația CS Satu Mare a acumulat nouă medalii: 4 de aur, 3 de argint și 2 de bronz. De asemenea, sportivii sătmăreni au disputat trei finale integral sătmărene din cele patru probe ale campionatului, confirmând încă o dată valoarea școlii de scrimă din Satu Mare.

Performanțele obținute sunt rezultatul muncii desfășurate de antrenorii Francisc Csiszár, Lehel Nagy, Adrian Szilágyi, Adrian Pop și Rudolf Szabó, care contribuie în mod constant la formarea și dezvoltarea noilor generații de spadasini sătmăreni.

Leave A Comment