Campionat National U23 Craiova 2026

Campionat National Spada Echipe U23 – Craiova 2026

Echipa masculină de spadă de la CSM Olimpia Satu Mare a obținut locul al treilea în proba pe echipe din cadrul Campionatului Național U23, desfășurat la Craiova.

Formația alcătuită din campionul național individual Mézinger Márton, alături de Szabó Szabolcs și Anton Câmpan, a intrat în competiție de pe poziția a treia în ierarhia favoriților. În sferturile de finală, sportivii sătmăreni au avut o evoluție sigură, impunându-se cu scorul de 45–39 în fața echipei LPS Craiova 1.

În semifinale, CSM Olimpia Satu Mare a fost implicată într-un duel foarte echilibrat împotriva echipei CSU Târgu Mureș. Meciul s-a decis pe final, unde adversarii au reușit să întoarcă rezultatul și să câștige la limită, cu 45–44. Echipa din Târgu Mureș avea să confirme ulterior forma bună, cucerind titlul național.

În finala pentru locul al treilea, sătmărenii au revenit cu o prestație solidă și au învins CSA Steaua București cu scorul de 45–34, asigurându-și medalia de bronz.

Felicitări sportivilor și antrenorilor!

Leave A Comment