
Circuit de Spadă Kulcsár Győző – Győr 2026
Scrimerii sătmăreni au avut participat la finalul săptămânii la etapa de la Győr a Circuitului „Kulcsár Győző”.
La categoria 13 și 14 ani, Nectaria Zoicaș a obținut medalia de aur iar Octavia Pop medalia de argint.
Cele două tinere spadasine par să domine competițiile regionale în această perioadă. De altfel, finala de la Győr a fost a treia confruntare directă dintre ele într-un turneu internațional în mai puțin de două săptămâni. La concursul desfășurat la sfârșitul lunii aprilie, la Zrenjanin, în Serbia, câștig de cauză a avut Octavia Pop.
În aceeași probă U14 feminin, Bélteki Emília a încheiat pe locul 25, iar Iustina Ardelean pe 35, într-un concurs cu 87 de participante.
Rezultate foarte bune au venit și din competiția masculină. Haller Márk a avut un parcurs excelent: după faza grupelor, încheiată cu patru victorii și două înfrângeri, sportivul de la CS Satu Mare a câștigat cinci meciuri consecutive pe tabloul principal și s-a calificat în finală. În lupta pentru aur l-a întâlnit pe principalul favorit, Dékány Máté, de la Szolnok, care s-a impus cu 15–9. Haller a obținut astfel medalia de argint.
În concursul masculin, care a reunit 94 de sportivi, Teodor Gurza s-a clasat pe locul 21, Lieb Márk pe 25, Németi Bence pe 36, iar Raul Naghi pe 47.
Au impresionat și cei mai mici reprezentanți ai clubului sătmărean, la categoria U11. Competiția s-a desfășurat în sistem de trei tururi de grupe, clasamentul final fiind stabilit pe baza bilanțului general. Nagy Hunor a obținut 14 victorii și doar patru înfrângeri, performanță care i-a adus medalia de argint. Cristian Mihai Big a încheiat concursul pe locul 17.



